Pagini

miercuri, octombrie 30, 2013

ANTOLOGIA «PUNCTELOR CARDINALE» (LXXXVIII)

SUMARUL BLOGULUI


Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)



2003
CĂLĂTORIE ÎN
"BURICUL PĂMÎNTULUI"


Că poporul român se trage din daci şi din romani – iată un lucru pe care astăzi nu-l mai contestă aproape nimeni. Contestabil devine că, în halul în care am ajuns, la coada întregii Europe, sub nivelul bulgarilor şi la paritate cu albanezii (fraţii noştri traci!), mai păstrăm ceva din virtuţile străbunilor, pe care le invocăm întruna. Cu cît degenerăm mai tare, cu atît ne refugiem mai mult în exaltarea compensatorie a unui trecut pe care am încetat demult să-l mai onorăm, nemaireuşind decît să-l mistificăm ostentativ, cu o adevărată vocaţie a ridicolului. Căci ridicolul se naşte inevitabil din discrepanţa între ceea ce sîntem şi ceea ce ne pretindem, între precaritatea realităţii curente şi idealizarea ocoşă a originilor. E ca-n vorba aceea cu ţiparul care se visează balenă. Sau ca în butada lui Nae Ionescu, care-i spusese cîndva lui Petre Ţuţea, cu o notă de cinism profetic: “Măi Petrică, ştii care-i baiul cu tine şi cu băieţii ăştia buni care sînteţi voi, legionarii? Voi vreţi să călăriţi România ca pe un armăsar, dar ea nu-i decît o biată catîrcă”...
Dacă, în pofida circumspecţiei de culise a lui Nae Ionescu, legionarii chiar fuseseră pe cale de a preface România într-o mîrţoagă mîncătoare de jăratec, acesta nu mai este deloc cazul generaţiei de azi. Ratînd “paradigma Eminescu”, ne-am înfundat tot mai mult în “paradigma Caragiale”, coborînd mistica solemnă a Ţării la demagogia vociferantă a “ţărişoarei”, pe al cărei fond precar orice formă de protocronism împinge ridicolul pînă la grotesc.
Romanomania militant-legitimantă a latiniştilor ardeleni de odinioară (“Mama Roma cea bătrînă/ Mi-a pus arma asta-n mînă...”), pe urmele topos-ului cronicăresc al “trăgănării de la Rîm”, avea măcar, cu toate excesele ei ilariante, o bază istorică certă şi prestantă: măreţia Romei imperiale, din care şi noi, prin limbă şi parte prin sînge, ne simţeam mlădiţe tîrzii, dar cu aspiraţii aurorale. Romanomania avea însă să cedeze locul tot mai mult tracomaniei (“Perit-au dacii?”), poate şi pentru că latinitatea o avem în comun cu popoare ilustre, care ne-au ignorat şi surclasat deopotrivă, creîndu-ne un fel de complex al rudei sărace, pe cînd dacitatea n-o mai avem în comun cu nimeni, sau cel mult cu albanezii, pe care ne putem permite să-i privim noi pe ei de sus...
Descoperirea tardivă a Daciei preistorice a lui N. Densuşianu, fantezie erudită de proporţii delirante, fără echivalent în aria europeană, nu numai că a înclinat decisiv cumpăna în favoarea tracomaniei, dar a creat treptat o adevărată psihoză protocronistă cu iz mesianic, a cărei concluzie ultimă şi supremă, în virtutea unei logici sublim-paranoide, stipulează că România este “buricul pămîntului”, matca şi nodul întregii istorii şi civilizaţii universale, iar noi sîntem, în ciuda aparenţelor tot mai păduchioase, adevăratul “popor ales”, tocmai de aceea aspru duşmănit de o întreagă conspiraţie ocultă cu tentacule planetare, în care capul răutăţilor îl constituie desigur evreii, ca unii ce-şi văd periclitate prin noi, “traco-geto-dacii” providenţiali, cele două temeiuri majore ale mitologiei lor naţionale: primatul monoteist şi elecţiunea divină.
Un domn (care mi-a şi propus să-i devin editor, după ce a primit refuzul politicos al Academiei!) a descoperit recent, de altfel, că Edenul biblic nu s-a aflat nicidecum în “ţara dintre fluvii”, ci colea sub Ceahlău, de unde au şi roit neamurile, umplînd pămîntul. Este îndeobşte ştiut că enigmaticul Kogaionon, muntele sacru al dacilor, a fost şi rămîne centrul universului, iar creştinismul însuşi nu-i decît o afacere tîrzie a restului lumii, pentru că, în ce ne priveşte, noi am avut toate datele lui esenţiale (revelaţia, monoteismul, iubirea, asceza, sacerdoţiul, jertfa, învierea, nemurirea) cu mult înainte de Hristos, în religia iniţiatică a lui Zalmoxis, ale cărei “mistere” nu-s cu nimic mai prejos de Sfintele Taine ale Bisericii...
Nu mică mi-a fost mirarea să constat deunăzi că nimeni altul decît un fost coleg al meu de liceu, om rezonabil şi cumsecade din cîte-mi amintesc, cu oneste competenţe economico-financiare, editează mai nou o “foaie de istorie şi civilizaţie carpatică”, numită Rădăcini, în care semnează “toată floarea cea vestită” a protocronismului traco-român. De-acolo se poate afla, printre altele, că neamul nostru a fost “dreptcredincios” încă de la “facerea lumii”, că Sf. Andrei – care, aşa zicînd, venise să vîndă castraveţi la grădinari – n-a prea trebuit “să forţeze nota”, fiind ajutat în propovăduire de înşişi “preoţii zalmoxieni”, că Apollo se răstignise cu mult înainte de Hristos (pe o gemă tracă de proveninenţă neprecizată, înfăţişîndu-l pe zeul crucificat, ar sta scris: ORPHEOS VAKKANKOS, ceea ce, după A. Bucurescu, autorul Daciei secrete, s-ar tălmăci: “Cel jelit s-a înălţat/a înviat”), că baladele noastre populare (cu Mioriţa în frunte) reprezintă, dacă eşti priceput să le citeşti în cheie originară, adevărate “Evanghelii ale geto-dacilor” ş.a.m.d.
La peştera lui Pahomie (sic), “către Cheile Olteţului” (unde s-ar afla “încăperea în care Zalmoxis s-ar fi retras pentru cîţiva ani”), un popă din Drăgăşani, după ce “a scos patrafirul din geantă, l-a sărutat cu închinăciunea cuvenită şi a pus cădelniţa în balans cruciş [?!], lăsînd fum de tămîie pe vatra oamenilor din străvechime”, a psalmodiat acest pomelnic sui generis (citez selectiv, căci e foarte lung): “Fie pomeniţi în vecii vecilor toţi conducătorii dintîi ai neamului nostru, Preotesele-Mari, Marii-Preoţi, Regii-Preoţi, Regii şi toţi Cîrmuitorii care s-au jertfit pentru apărarea supuşilor, întru aşteptarea Mîntuitorului nostru Iisus Hristos: Ram, apărătoarea pelasgilor vechi, anii 8000; Dakia din Ceahlău, anii 3000;... Pantazalia, regina Amazoanelor, anii 753 î. Hr.;... Driligisa, Mare Preoteasă şi regină, anii 1900 î. Hr.; Bendis – zisă şi Artemis, anii de domnie 1900 î. Hr.” etc. Şi după ce, conform regulilor lumeşti ale curteniei, au fost astfel pomenite mai întîi “strămoaşele”, iată-i şi pe “strămoşi”: “Zalmoxis, Preotul-Zeu, anterior lui Zaratustra...; Ahile, trăitorul în templul de pe Insula Şerpilor; Abaris, preot mitic hiperboreean, sec. X î. Hr; Apollo – fie pomenit; Spargapeites, sec. V î. Hr.;... Sarmis, crai dac căsătorit cu Getuza (Getuţa) [aha!], crăiţă;... Dromichetes, rege geto-dac, sec. VI-III [sic]...” şi tot aşa, pînă la tragicul Decebal! În orice caz, este pentru prima oară în istoria creştinismului cînd un preot creştin (ortodox!) se roagă pentru pomenirea unor zeităţi păgîne ca Bendis-Artemis, Zalmoxis sau Apollo!!!
Dar cîte altele nu mai sînt de aflat! Că teoremele lui Pitagora şi Thales îi aparţin, de fapt, lui Zalmoxis. Că Ra, vechiul nume egiptean al Soarelui, se regăseşte în românescul de origine tracă Ră-sărit (cînd soarele, adică, “sare pragul tenebrelor”), al cărui antonim ar fi de fapt Ră-pus (simplificat profan în actualul apus). Că Ovidiu, exilat între geţi, nu numai că scria în limba locului, dar cam uitase latineasca de acasă... De altfel, se ştie, latina nu-i decît o derivaţie tîrzie a limbii originare din spaţiul carpato-danubiano-pontic, ca şi celelalte limbi impropriu numite “indo-europene”, cînd de fapt mi-s toate de origine pelasgică sau hiperboreeană...
În contextul atîtor duioase fantasmagorii, elucubraţiile unei Viorica Enăchiuc, pe marginea enigmaticului Codex Rohonczi, la care ne-am referit cu altă ocazie [vezi aici!], devin aproape nişte exerciţii de pertinenţă!
Om părea noi, în România manelizată de astăzi, nişte codaşi şi nişte pîrliţi, dar, vedeţi dumneavoastră, dacă ne trimite cineva “la origini”, ne ducem direct în Eden...

Răzvan CODRESCU

* Răzvan Codrescu, “Călătorie în «buricul pămîntului»”, în Puncte cardinale, anul XIII, nr. 8/152, august 2003, p. 1.

Biblia protocronismului românesc

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Antologia Punctelor cardinale (I) – “Cine se teme de naţionalism?” (1991)
* Antologia Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)
* Antologia Punctelor cardinale (III) – “Mircea Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?” (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (IV) – “Fiziologia trepăduşului” (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (V) – “«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire” (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (VI) – “Necesara despărţire a apelor” (1993)
* Antologia Punctelor cardinale (VII) – “Distincţii necesare” (1993)
* Antologia Punctelor cardinale (VIII) – “Spiritul viu al dreptei” (1993)
* Antologia Punctelor cardinale (IX) – “Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară” (1994)
* Antologia Punctelor cardinale (X) – “Necesitatea unei viziuni de dreapta...” (1994)
* Antologia Punctelor cardinale (XI) “Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»” (1995)
* Antologia Punctelor cardinale (XII) – “Confruntarea dintre Memorie şi Uitare” (1995)
* Antologia Punctelor cardinale (XIII) – “Martin Luther şi evreii...” (1995)
* Antologia Punctelor cardinale (XIV) – “Dreptatea d-lui Pleşu” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XV) – “Pe marginea unei decepţii” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XVI) – “Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XVII) – “Viaţa – proprietate de stat” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XVIII) – “Sensul unităţii creştine” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XIX) – “Căderea Cuvîntului în cazuri” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XX) – “O reacţie a d-lui Patapievici” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XXI) – “San Juan de la Cruz: Romances” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXII) – “Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXIII) – “Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXIV) – “Iarba verde de acasă…” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXV) – “Doar o vorbă să-ţi mai spun…” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – “«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVI) – “Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia pentru Codreanu!” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVII) – “Între zoón politikón şi homo religiosus” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVIII) – “Apocalipsa şi ştiinţa” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXIX) – “Stafia comunismului la Paris”   (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXX) – “«Dogma capitală» a «Noii Ordini Mondiale»” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXI) – “Falimentul speranţei” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXII) – “Masoneria şi organizaţiile internaţionale” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXIII) – “Ispita «iubirii»” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXIV) – “Apostrof-area ca asasinat moral” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXV) – “Fabulă cu trandafir” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXVI) – “Biserica să nu se teamă de puternicii zilei!” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXVII) – “Aspecte ale dialogului religie-cultură…”
 (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXVIII) – “Puncte cardinale 100”: “La aniversară”, “Măcel de Buna Vestire”, “Marginalii” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXIX) – “Cronica unei gafe editoriale” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XL) – “Epica Holocaustului…” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLI) – “Lecţia americană” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLII) – “Demonizarea Americii” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLIII) – “«Dictatura bunului simţ»…” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLIV) – “În sfîrşit, Acasă…” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLV) – “Anul Eminescu”, “Oda (în metru antic): deschiderea nivelelor de receptare” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLVI) – “Cine eşti dumneata, domnule Neştian?” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLVII) – “Demitizarea” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLVIII) – “Maxime Egger: Cum am devenit ortodox” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLIX) – “Marea iertare” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (L) – “Maica Mihaela” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LI) – “Un luceafăr pe columna cezarilor” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LII) – Interviu cu Alain de Benoist (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LIII) – “Radu Gyr sau despre gratuitatea eroismului” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LIV) – “Supără realitatea sau formularea ei?” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LV) – “Marginalii la o scrisoare a lui Mircea Eliade” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LVI) – “Odihna de Eminescu” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LVII) – “Mesianismul Dreptei” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LVIII) – “Misiunea românilor în istorie” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LIX) – “Obligaţiile unei conştiinţe morale” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LX) – “Naţionalismul şi România de azi”, “Menirea generaţiei noastre” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXI) – “Lichidarea unei legende” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXII) – “Pentru o Europă unită a naţiunilor” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXIII) – “Kitsch-ul în literatura politică naţionalistă” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXIV) – “Despre a fi altfel” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXV) – “Pentru un naţionalism european” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXVI) – “Caracterul naţional al Ortodoxiei” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXVII) – “Un evreu renegat avertizează America” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXVIII) – “In memoriam: Horia Bernea”, “Muzeul Ţăranului Român după Horia Bernea” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXIX) – “Europa lui Hristos” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXX) – “Ziua judecăţii” (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXI) – “Interviu cu istoricul Neagu Djuvara” (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXII) – “Elitele şi partidele politice” (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXIII) – “Revolta «omului recent»” (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXIV) – “Naţionalism şi democraţie” (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXV) – “Perversiunea naţional-comunistă” (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXVI) – “Isteria antifascistă” (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXVII) – “Moştenirile lui Horia Bernea” (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXVIII) – “Veşti triste din Spania” (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXIX) – “Mai bine prea tîrziu decît niciodată!” (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXX) – “Centenarul Petre Ţuţea (1902-2002)” (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXI) – “Rost – «manifestul românesc» al unei noi generaţii” (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXII) – “Istoria în actualitate: Penele Arhanghelului” (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIII) – “Cultul monştrilor” (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIV) – “Nu-i pace sub măslini...” (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXV) – “Aceşti evrei visători şi utopiile lor păguboase” (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVI) – “De la vulgaritate la perversiune” (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVII) – “Dimensiunea cosmică a dorului” (2003)

3 comentarii:

  1. Citesti si nu iti vine a crede! Ar trebui deschise clinici speciale, poate chiar pe Muntele Kogaion (unde o fi el)...

    RăspundețiȘtergere
  2. Oare alte neamuri, francezii de exemplu, tot asa cred, ca stramosii lor au fost "buricul pamantului"?

    RăspundețiȘtergere
  3. Au şi francezii (ca să nu mai vorbesc de nemţi), formele lor de protocronism, dar ei nu au nevoie să apeleze la gali ca să se legitimeze în faţa cuiva sau în propriii lor ochi, căci au cu ce şi îndestul, de la Carol cel Mare şi pînă azi. La noi e vorba în primul rînd de un complex naţional pe care protocronismul (în formele lui paranoice, căci există şi forme rezonabile, gen Noica) încearcă să-l compenseze prin delirul ancestralităţii: om părea noi acum troglodiţi, marginali, săraci, sterili, dar hai să vă spunem noi cine şi ce am fost, de fapt, acum atîtea mii de ani, că dacă nu eram noi, era vai de capul întregii lumi care acum ne dispreţuieşte, sau ne ignoră, sau ne confundă cu ţiganii/rromii!
    Mai grav este că delirul sau amăgirea de sine merge nu doar pînă la a-i înşela pe străini sau pe conaţionali, ci chiar pe... Dumnezeu (vezi cazul popii cu pomelnicul păgînesc)!

    RăspundețiȘtergere