Deşi am sînge rusesc prin bunica
dinspre mamă, iar de-a lungul copilăriei mama s-a tot străduit să mă înduplece
să învăţ, eu nu ştiu ruseşte, aşa că versiunea românească de mai jos nu e
propriu-zis o traducere a mea, ci o prelucrare în versuri a unei traduceri
literale brute a broşurii ilustrate de 63 de pagini intitulate Dobrîi batiuşka Sarovski,
alcătuite de Sofia Olegovna Nikulina,
pedagog în Reazan, autoare şi interpretă de cîntece religioase ortodoxe. Poema e adresată copiilor. Am
versificat textul în româneşte la o rugăminte prietenească şi pînă la urmă
mi-am făcut mie însumi o plăcere şi o bucurie, ca unul ce am avut, încă din
prima tinereţe, o evlavie aparte la Sfîntul Serafim din Sarov (1759-1833),
căruia i-am editat acum vreo 15 ani, în colecţia “Anastasia pentru toţi”,
celebra Convorbire cu Motovilov, după
ce prin ultimii ani de liceu (1977-78) îi tradusesem aproape în întregime, din
franceză, monografia alcătuită de Irina Gorainoff (păstrez şi acum, cu
nostalgică duioşie, manuscrisul caligrafiat cu grijă – nu aveam maşină de scris
– pentru a putea fi lesne citit într-un cerc de prieteni apropiaţi). În ce
priveşte postarea de faţă, îi mulţumesc prietenului Gheorghiţă Ciocioi pentru
a-mi fi luminat cîteva lucruri referitoare la autoare, ediţie şi textul
original. (R. C.)
BUNUL BATIUŞKA
SERAFIM
1
Minuni în lumea largă
şi-n Rusia nu-s puţine,
iar noi, copii, vom
spune, spre ştirea tuturor,
ce minunat e-n sfinţii Săi pururi lucrător
Acel ce-ntreaga lume în paza Lui o ţine.
2
Într-o pădure deasă trăia în sihăstrie
un pustnic vechi de zile şi-n toate preasmerit,
ce cugeta-n tăcere şi-n rugă adîncit,
şi-ardea spre Cer cu Duhul, ca o lumină vie.
3
Şi păsăret, şi fiare îl vizitau pe rînd
şi se-mblînzeau de multa făpturii lui iubire,
iar oamenilor care cătau povăţuire
şi inima, şi uşa
le-avea deschise-oricînd.
4
Şi mulţi veneau s-audă din gura lui un sfat,
sau ca prin el să afle durerilor tămadă,
iar chipul lui adesea se minunau să-l vadă,
în timpul rugăciunii, de har străluminat.
5
Dar cine fu smereniei aşa o pildă oare?
Şi a sfinţeniei cale cum de-o urmă anume?
El stareţ vrednic fuse, zis Serafim pe nume,
şi maicii
noastre Rusii îi fu podoabă mare.
6
Demult, pe cînd în Rusia cumintele popor
de Dumnezeu şi frică, şi dragoste avea,
în vechiul Kursk,
în casă de negustori vedea
lumina zilei sfîntul – pe-atunci numit Prohor.
7
De el se pomeneşte că chiar de mic părinţii
şi-i bucura prin felul cuminte de a fi:
măsură-a ascultării şi-a marii hărnicii,
cu Dumnezeu lumină a inimii şi-a minţii.
8
Şi un bătrîn, ce seama atent i-o luă odată,
se spune că-i prezise aşa măicuţei lui:
“Ferice fi-vei, mamă, căci cel ce prunc acu-i
ne va sfinţi tot neamul prin rugă-nflăcărată!”.
9
Cum tatăl său la Domnul devreme-a fost chemat,
rămase biata mamă să-l crească-n văduvie;
bisericii de grijă-i purta, curat să fie,
şi-n preajma ei copilul adesea s-a jucat.
10
Dar într-o zi, din naltul clopotniţei, cum pică
din cuib de păsări puiul, aşa căzu şi el…
“Fugi jos, Agafie!”… “Suflă? Mai mişcă în vreun fel?”…
Dar iată-l viu şi teafăr de jos cum se ridică!
11
Şi cum în taină firea prin Duhul dă de ştire,
aşa grăi copilul, spunînd cum l-a păzit
alai de îngeri care pe aripi l-au proptit
şi l-au purtat ca fulgul în lina lor plutire.
12
Din ziua-aceea mama, nespus de fericită,
cu mulţumire multă şi rîvnă s-a rugat:
Prohor al ei, cuminte şi pus pe învăţat,
creştea vegheat de ruga din ceruri auzită.
13
Cu el şi-a doua oară se petrecu minune…
Se-mbolnăvise, bietul, de-o boală tare rea,
şi mama lui, văzîndu-l cum zi de zi slăbea,
se da de ceasul morţii, jelind în rugăciune.
14
Dar pavăză îi fuse iar mila cea cerească:
cu Dumnezeu în suflet, copilul se ruga
întruna Preacuratei, ce-n vis, la ruga sa,
i se-arătă şi-i spuse că va să-l lecuiască.
15
Icoană făcătoare de multe mari minuni
în casa Moşnin iată că fu atunci adusă,
iar mama, pe mătănii nenumărate pusă,
pe Precista şi Sfinţii-i chema în rugăciuni.
16
Şi chiar Prohor icoanei făcut-a plecăciune,
iar mama-atunci, uimită, văzu cu ochii ei
cum viaţa prindea iarăşi în bietul prunc temei,
iar el, mereu mai teafăr, sporea în cele bune.
17
Psaltirea şi Ceaslovul, o, cum le mai citea,
arzînd de zel cucernic şi dragoste curată!
Şi pe tulpina rugii Cuvîntul Vieţii, iată,
mereu mai mult grădina din suflet i-o-nflorea.
18
Trecură astfel zile şi ani, şi pe-al lui frate,
pe Aleksei, la treburi, în mica prăvălie,
îl ajuta, dar altă chemare, tot mai vie,
simţea în piept deodată cu inima cum bate.
19
La Dumnezeu întruna el se gîndea cu dor
şi cele ale lumii le resimţea deşarte,
aşa că-ntr-o zi mamei îi spuse că departe,
în pacea mănăstirii, s-ar vrea vieţuitor.
20
Cu semnul crucii maica atunci l-a însemnat
Şi-i spuse: “Întru Domnul să fii blagoslovit!”.
Şi Maicii Preacurate pe fiul ei iubit
cu sufletul şi trupul de-atunci l-a-ncredinţat.
21
Neaşteptînd răsplată, doar plin de-acea frumoasă
dorinţă să-I slujească lui Dumnezeu umil,
spre Kiev Prohor pornit-a, aproape un copil,
Lavra Pecerska, sfînta, să-i fie noua casă.
22
Cu rugăciunea-n suflet şi traista de-a spinare,
spre locul plin de moaşte porni Prohor pe jos.
Ajuns, ceru să-l vadă pe stareţ şi, sfios,
pe Dositei bătrînul îl şi zări c-apare.
23
Cu sufletul în palme, făcu mărturisire
ce mult printre călugări să şadă năzuise,
şi-atunci, blagoslovindu-l, bătrînul îl trimise
ca la Sarov să-şi afle sălaş în mănăstire.
24
Acolo iubitorul
de Dumnezeu părinte
l-a întîlnit
pe-acela ce sfînt avea să fie,
el însuşi fiind
mare ascet şi pildă vie,
dînd multora
povaţă pe calea celor sfinte.
25
Părintele Pahomie
pe toţi îi învăţa
şi răbdător cu
fraţii era din cale-afară.
Acolo Duhul
Însuşi simţeai cum se pogoară,
iară Prohor al
nostru la toate-aminte lua.
26
Prin anii scurşi
cu-ncetul el împlini smerit
multe-ascultări
ce-acolo pe rînd i se dădură;
din chiparos, cu
marea evlaviei măsură,
el multe
cruciuliţe lucră meşteşugit.
27
În toate
deprinsese deplină-ndemînare
şi îndrăgea
tipicu-ndelungilor slujiri;
citind, cîntînd
sau pîinea cocînd-o, în priviri
purta mereu
iubirea ca pe-o lumină mare.
28
Neîntrecut de
nimeni se arăta-n blîndeţe
cu toţi din
mănăstire, oriunde şi oricînd,
atîta strălucire
în ochii lui avînd
ca marea-ajunsă-n
soare azurul să-şi răsfeţe.
29
Dar la-ncercare Domnul
pe toţi aici ne pune,
şi lui Prohor o
boală cumplită i-a trimis:
trei ani la pat în
chinuri să zacă i-a fost scris,
de-ai fi crezut
că ceasul curînd avea să-i sune.
30
Durerea-l
vlăguise în trupu-mpuţinat
şi lacrimile-amare
îl înecau mereu,
dar el
se-ncredinţase întreg lui Dumnezeu
şi nimeni
n-auzise din gura-i vreun oftat.
31
Şi-atunci, copii,
minune s-a săvîrşit din cer,
căci, într-o
negrăită şi tainică lumină,
Împărăteasa lumii,
de harul slavei plină,
i se-arătă aievea
bolnavului stingher.
32
În jurul
Preacuratei apostolii stăteau
şi el pe fiecare
putu la chip să-l vadă,
încît, căzînd
iubirii şi bucuriei pradă,
se-ncredinţă
Fecioarei, iar ochii-i străluceau.
33
Cu mîna-i Preacurata
l-a cercetat apoi
şi
rănile-atingîndu-i, aşa dădu de veste:
“Acesta de aicea
din neamul nostru este…” –
şi apă prinse-a
curge atunci din răni şuvoi.
34
Ce rost de
bucurie era! Cum bine ştim,
după o viaţă nouă
de mic copil tînjise,
călugăr să ajungă-ndelung
se ostenise,
şi-acum călugăr
este, pe nume Serafim!
35
Opt ani de
ascultare nu fuseră-n zadar:
în Duhul
se-ntărise, crescînd lăuntric foarte,
încît ştia să
ţină piept patimii deşarte
şi vrednic se
făcuse de-al preoţiei har.
36
Prin marea lui credinţă
şi multa nevoire,
se număra
cu-aleşii, dar nu-i veni a crede
pe Dumnezeul slavei
cu ochii lui că-L vede,
cînd Şi-arătă în
faţa-i divina strălucire!
37
O rază luminoasă
el desluşi preabine
pe cînd cu
credincioşii-n biserică slujea –
şi-a înlemnit batiuşka
al nostru pe podea
cînd pe Hristos aievea
zăritu-L-a cum vine!
38
De un sobor de
îngeri era-nsoţit pe cale,
iar în văzduh
mireasmă alaiul a lăsat
şi-un fîlfîit de
aripi ca un zefir curat:
aşa-L văzu pe
Domnu-naintea feţei sale.
39
Se bucura în
sine, smerit şi blînd, de toate,
dar mai ales să
fie minunilor părtaş,
şi-acela-n care
crezul de foc şi-avea sălaş
voi în codru
pacea silinţelor să-şi cate.
40
Şi iată că pe
malul Sarovkăi curgătoare
îşi încropi
culcuşul umilei sihăstrii
şi plin de-nţelepciune
deprinse a trăi
o nouă viaţă-a
rîvnei spre cer nevoitoare.
41
Un petec de
grădină frumoasă-avea în jur
şi pentru iarnă
lemne din vreme pregătite,
şi roiuri de
albine zburau parcă vrăjite
deasupra celui
care era în toate pur.
42
Vulpi, lupi şi
urşi acolo veneau de-urît a-i ţine,
iar el cu drag
din mînă le da de ale gurii,
iar celor mai
de-aproape de marginea pădurii
le da un coş cu
pîine, ca foamea să le-aline.
43
Cu coji de
pîine-uscată şi viaţa lui şi-a dus,
şi-şi mai făcea
din ierburi amare vreo fiertură…
În rest,
singurătatea-i era doar rugă pură
să dobîndească
daruri duhovniceşti de sus.
44
A fost şi-un timp
cînd miere îi aducea drept hrană
un urs cu care
sfîntul prieten se legase
şi care la
picioare venea să i se lase,
batiuşka să-l dezmierde
cu mîna lui pe blană.
45
Căsuţa care-n
codrii de brazi era pierdută
îi atrăgea adesea
pe oamenii-n nevoi,
încît, cu mic, cu
mare, veneau la el puhoi,
să afle mîngîierea
sau sfatul care-ajută.
46
Că-i vară sau
că-i iarnă abia băga de seamă
şi haine
zdrenţuite purta pe el mereu,
şi nu părea
vreodată să-i fie rău sau greu,
nici de-arşiţe
sau geruri nu arăta vreo teamă.
47
Ducea în traistă
pietre şi din acea povară
i se scurgea
nisipul de-a valma pe spinare…
Purta cu el
Scriptura în orice-mprejurare…
Aşa era batiuşka
– zelos din cale-afară.
48
De veşnica lumină
pascală-mbucurat,
voia pe toţi cu
darul ei sfînt să-i întărească,
şi-n orice zi,
pe-oricine era să întîlnească,
aşa-i dădea
bineţe: “Hristos a înviat!”.
49
De nimeni ce-n
pădure se întîlnea cu el
nu-şi ascundea
vreodată nespusa bunătate,
iar dragostea
ce-n suflet i-ardea spre toţi şi toate
şi-o revărsa
întreagă, cu cel mai sincer zel.
50
Era uimită lumea
cînd el, vorbind de sine,
zicea: “Eu,
păcătosul de Serafim…”! Dar iată
că îngerii din
ceruri cîntau cu el în ceată,
iar ruga lui
fierbinte n-avea răgaz sau fine!
51
Însă-n
adîncu-acela de codru-ntunecat
îl năpusteau
adesea şi dracii plini de ură,
ce-n fel şi chip
ispite ţeseau peste măsură,
cu gînd să-l tîlhărească
de sufletul curat.
52
Odată,
peste-ascetul de muncă vlăguit
s-a întîmplat şi
trunchiul unui copac să cadă…
Dar dintre cîte
sfîntul le-avu cîndva corvoadă,
e una mai cu
seamă aici de povestit…
53
A fost şi-o zi în
care tîlharii îl călcară:
s-au furişat la
dînsul pe nesimţite şi
cu multă răutate
au prins a-l năpusti,
însă de preţ
nimica-n chilie nu aflară.
54
Atîta îl bătură
de rău pe bietul sfînt
că urme toată
viaţa avea de-atunci să poarte.
Şi-aşa rănit,
aproape trecînd pe lîngă moarte,
s-a fost tîrît
spre casă… Şi toţi: “Au cine sînt
55
nemernicii aceia?
Se cade prinşi să fie
şi pedepsiţi
cu-asprime!”. Însă bătrînul nu se
înverşună şi,
milă făcîndu-i-se, spuse:
“Nu-i mai cătaţi!
Lăsaţi-i! Destul că Domnu-i ştie”.
56
Şi casele acelor
tîlhari au ars curînd,
primind de sus pedeapsă,
iar ei atunci veniră
iertare să îşi
ceară de tot ce săvîrşiră,
şi numai
milă-aflară la Serafim cel blînd.
57
Şi, vai, cîtă
durere-ndurase-n urma lor
şi în ce hal
bătaia aceea-l betegise!
Şi cine oare-n
sprijin degrabă îi venise?
Din nou la Preacurata
aflase ajutor.
58
Şi-alături de
Fecioara de Domnul Născătoare
pe Sfinţii
Apostoli Petru şi-Ioan îi mai văzu;
privea cum în
porfiră se-apropia şi cu
întinsele ei
braţe, să-i fie-ocrotitoare.
59
Iar după ce-n
chilie-ndestul se întremase,
din nou urmă
bătrînul pe-a nevoinţei cale,
cu rîvna fără
seamăn a rugăciunii sale,
în inima pădurii
ca raiul de frumoase.
60
Îngenuncheat pe
piatră, fierbinte se ruga,
iar ploaie sau
ninsoare nu-l tulburau nicicum:
părea să fie-o
stană făptura lui de-acum
şi zile-o mie-ntruna
s-a tot rugat aşa.
61
Şi-apoi spre
liniştire se nevoia, iar dacă
se întîmpla ca
unul sau altul să îl cate,
el se lăsa cu
faţa-n pămînt şi sta pe coate,
pîn’ se-ndura acela ca drum întors să facă.
62
Aşa trăia batiuşka,
smerit ca nimeni altul,
şi cîte săvîrşit-a
nu-i chip a le cuprinde;
mereu părtaş cu
duhul la cele suferinde,
el dragostei divine
îi năzuia înaltul.
63
Iar după
toate-acestea, din nou primi să vină
cei necăjiţi să-i
ceară duhovnicescul sfat,
şi mult se
folosiră toţi cîţi l-au căutat
de marea lui
iubire de-nţelepciune plină.
64
Pe cei bolnavi cu
ruga îi vindeca îndată,
pe cei prea
mîndri tare-i smerea cu vorba bună…
Aşa-ntr-o zi, cu
nouri pe chip ca de furtună,
un general la
dînsul ajunse să se-abată.
65
Şi ascultîndu-i
bine-nţeleptele cuvinte,
căci Serafim cu
multă putere i-a grăit,
încît de sensul
vieţii deplin l-a lămurit
şi că în van e
lupta de nu-i spre cele sfinte,
66
din plînsu-i
generalul nu se putea opri,
şi de pe jos
bătrînul ajunse să-i adune
medaliile smulse
din piept cu-amărăciune,
nimicuri între
alte lumeşti nimicnicii.
67
Pîn’ la rădvan
bătrînul îl petrecu şi-i zise:
“Te du acum cu
Domnul şi nu mai fă păcate!”,
căci îi dorea să
aibă ce-i bun şi drept în toate,
ca orişicărui
suflet din cîte întîlnise.
68
Iar pe copii
bătrînul, o, cît îi mai iubea!
Cu toţi avea
răbdare şi blînd le da poveţe,
şi-ngăduia-atîtor
ştrengare mogîldeţe
să-i ia din ceapa
cîtă-n grădină o punea.
69
Pe cîţi veneau
cuminte să-i calce peste prag
îi ospăta cu
pîine prăjită bucăţele,
iar cînd erau să
plece, ce rămînea din ele
le da la drum să
aibă şi-i petrecea cu drag.
70
Îi învăţa ce-i
bine cu multa lui răbdare,
şi mai ales să
ţină-ale Domnului porunci,
şi le-aducea
aminte ştrengarilor de prunci
părinţii să-şi
respecte şi să le dea-ascultare.
71
De-orfani, în
Diveevska, să vadă se-apucase
cu străduinţă
mare, voind ca ei să crească
sub îndrumarea-i
sfîntă şi-atît de părintească,
şi multe griji
asupra-şi cu bucurie luase.
72
Să
se-nsemneze-anume a dat blagoslovire
locul pe unde
paşii Fecioarei au călcat,
ca toţi cîţi au
evlavie la ea cu-adevărat
să aibă-n veci
acolo a ei oblăduire.
73
Păşit-aţi voi
vreodată prin locu-acela sfînt
din lavra
Diveevskăi? Şi aţi băut vreodată,
în curtea-aceea
mare şi-atît de minunată,
din ceaiul ce batiuşka-l
băuse pe pămînt?
74
Mereu spunea
bătrînul, cu bucurie trează:
“Unde-i iubire
este şi Dumnezeu de faţă!”;
şi şi-a trăit batiuşka-n
iubire-ntreaga viaţă,
de-aicea
pregătind-o pe cea ce-n veci durează.
75
Şi-a meşterit el
singur coşciugul lui de lemn
şi se-ntindea
într-însul, ca pregătit să fie,
cu sufletul şi
trupul, să treacă-n veşnicie
şi-n ceasul
Judecăţii să se arate demn.
76
În juru-i erau toate
mai noi şi mai frumoase,
ca pe Tabor, la
faţă cînd S-a schimbat Iisus,
cerîndu-se cu
toate spre binele de sus!
Şi Maica de-o
duzină de ori i se-arătase.
77
În cea din urmă
oară, cu flori în mîini şirag,
veni cu ea
deodată şi-un îngeresc alai,
şi-i zise
Preacurata: “Cu noi curînd în rai
vei sta şi tu asemeni,
copilul meu cel drag!”.
78
De ruga lui din
urmă acum să povestim:
un abur din
chilie porni spre cer să tragă,
şi-acolo, cu-Umilenie sub ochi, icoana-i dragă,
s-a săvîrşit al
nostru părinte Serafim.
79
Se-aprinseră
deodată făclie cu făclie
şi-n acel ceas de
veghe şi sfîntă rugăciune
au priceput cu
toţii pe loc, ca prin minune,
că se stinsese-n
lume lumina cea mai vie.
80
Pe faţa-i nici o
urmă de chin nu se vedea:
ca adormit batiuşka
părea-ntr-un somn senin
şi mîinile
slăbite păreau să strîngă lin
crucea din piept,
pe care atîta o iubea.
81
Era aceea crucea
pe care i-o dăduse
odinioară mama
şi-o viaţă-a fost cu el,
o binecuvîntare
cum alta nu-i la fel,
şi cum trăise-n
lume, şi-n cer cu ea se duse.
82
Fu văzător cu
duhul şi mari minuni făcu,
şi chiar şi azi
mai face minuni nenumărate,
iar spre-ale lui
izvoare de haruri nesecate
mai cată cu
nădejde norodul şi acu.
83
Şi tu la dînsul
vino, cu fruntea ta plecată,
căci în icoană
este ca viu, de-l iscodim,
şi negreşit că
bunul batiuşka Serafim
se va ruga cu
tine şi azi ca altădată.
84
Minuni în lumea largă
şi-n Rusia nu-s puţine,
iar noi, copii,
aflat-am şi-om spune tuturor
ce minunat e-n sfinţii Săi pururi lucrător
Acel ce-ntreaga lume în paza Lui o ţine.
Pravila Sfîntului Serafim
pentru copii
Cînd dis-de-dimineaţă din somn tu te trezeşti,
citeşte Tatăl nostru…, sau din memorie-l spune,
fără vreo grabă-n
vorbe, cu grija rîvnei bune,
iar lauda cea
mare-ntreit să o rosteşti.
Apoi cu Născătoare de Dumnezeu… urmează
şi bucură-te… spune, din inimă cîntînd,
şi de trei ori,
asemeni, să o rosteşti la rînd,
tot fără grabă-n
vorbe şi plin de rîvnă trează.
Iar la sfîrşit
citeşte şi Crezul, răspicat:
Tu pravila
aceasta să o păzeşti cuminte,
de vrei să dai
exemplu frumos şi-adevărat.
De trei ori de
vei face aceasta într-o zi,
şi-n zori, şi la amiază, şi către seară iar,
lumină şi putere
tu vei primi în dar,
şi Templu pentru
Domnul făptura ta va fi.
Prelucrare de
Răzvan Codrescu
(după S. O. Nikulina,
Dobrîi batiuşka
Sarovski,
Ed. Zerna, Reazan, 2007)
Nota bene: Nimeni nu are dreptul să preia acest text şi să-l folosească în scopuri comerciale fără îngăduinţa autoarei şi a tălmăcitorului. În scopuri non-profit, el poate fi preluat, dar numai cu specificarea sursei (atît pentru originalul în limba rusă, cît şi pentru versiunea românească în versuri).
Dumnezeu sa va dea sanatate, domnule Codrescu! E cel mai frumos si mai folositor dar pentru nepoteii mei.
RăspundețiȘtergereUn adevarat tur de forță!
RăspundețiȘtergerePe când dramatizați și niște pilde din Pateric, Vieți ale Sfinților? Avem nevoie de hagiografii actualizate literar, iar literatura română pentru copii s-a aflat mereu în suferință. V-aș vedea cu plăcere semnatar al unor cărți de versuri creștine ilustrate pentru copii (gen rarissim și pretențios)!...
@ Elena D.
RăspundețiȘtergereA fost o deviere plăcută, dar strict conjuncturală de la preocupările mele curente. Sînt prea bătrîn ca să îmi fac din aşa ceva un scop în viaţă (fie el şi numai lăturalnic, sau printre altele). Nu-i vorba că aş dispreţui genul (sînt "prea profesor" pentru asta, iar la Şcoala Normală am predat, ani de-a rîndul, şi literatură pentru copii), dar am alte urgenţe asumate, iar alţi prieteni buni mi-au făcut deja reproşuri că-mi risipesc timpul cu gratuităţi ludice, în loc să trag mai tare la traducerea Divinei Comedii. Nu ştiu, sincer, cît loc de recidivă rămîne, mai ales că sînt nevoit, pentru traiul de azi pe mîine, să pierd o grămadă de timp şi de energie cu obligaţiile editoriale şi publicistice curente (un gen de salahorie intelectuală pe care trebuie să îl accept ca fatalitate, cum ştiţi şi dvs. foarte bine).
Personal, cred că lirica de calitate pt copii, mai ales cea creștin-educativă, e mai utilă pt cei de prin ogrăzile noastre de azi decît alte ”gratuități ludice” (poate chiar și livrești), dar desigur că aceasta e la latitudinea dvs.
RăspundețiȘtergereProbabil că numai Dumnezeu ştie. Noi ne aflăm... jucîndu-ne, care cum îl taie capul şi cît îl lasă inima.
RăspundețiȘtergereSfinte Cuvioase Serafime, roagă-te şi pentru noi!
Păi, nu ești singurul (parțial)rus care nu știe limba.
RăspundețiȘtergereDeși, eu le mai bunghesc...