Asociaţia “Rost”
organizează prima ediţie a Premiilor “Gabriel Constantinescu”
pentru jurnalism de opinie, în perioada 15 martie – 15 mai 2013.
Concursul este
primul de acest fel în România: niciodată nu a mai fost făcut un concurs
exclusiv pentru texte de opinie şi nici pe tema Dreptei.
Am hotărît ca
Premiile să poarte numele lui Gabriel Constantinescu, pentru că
acesta a fost o personalitate-reper a Dreptei creştine culturale de la noi.
Gabriel Constantinescu (1921-2010)
Născut în 1921, fiu al scriitorului sibian Paul Constant (1895-1981), Gabriel-Iacob Constantinescu a fost ofiţer în vechea armată regală a României şi a trecut prin toate “vămile” odioasei istorii a secolului XX: frontul de Răsărit, prizonieratul la ruşi, temniţele comuniste din România şi domiciliul obligatoriu în Bărăgan, marginalizarea socio-profesională (după întoarcerea la Sibiu, din 1962, a lucrat ani de zile la încărcat ciment!) şi permanentele hărţuieli ale Securităţii de pînă în 1989. Cu toate acestea, a reuşit să obţină două licenţe: în Filosofie (înainte de închisoare) şi în Cibernetică (după anii de detenţie şi domiciliu obligatoriu).
În ianuarie
1991 a întemeiat la Sibiu revista Puncte cardinale, care a apărut fără întrerupere timp de 20 ani şi al cărei director a
fost pînă cînd s-a mutat la cele veşinice, pe 6 martie 2010, lăsîndu-şi semnătura pe cinci cărţi şi pe cîteva sute de articole.
Pentru Gabriel
Constantinescu Dreapta nu a însemnat o simplă opţiune politică, ci în primul
rînd o bună aşezare în existenţă. O Dreaptă românească autentică şi cu adevărat
primenitoare nu va căpăta contur şi consistenţă decît atunci cînd, urmînd
modelul uman întruchipat de un Gabriel Constantinescu şi de cei din aceeaşi
plămadă, va şti să se ridice jertfelnic de la ideologie la asumare
existenţială.
CONCURS
Tema
Articolele trebuie să abordeze tema Dreptei, dar subiectele sînt la libera alegere a participanţilor (evenimente recente, elemente doctrinare, istorie etc).
Participanţii
Sînt invitaţi să participe toţi cei care consideră că au talent, pricepere şi ceva de spus despre Dreapta, fără nici o condiţie legată de vîrstă, experienţă în presă, profesie, ocupaţie etc. Fiecare participant poate intra în concurs cu cel mult trei texe.

Articolele
Speciile publicistice admise în concurs sînt: eseul, analiza şi comentariul. Textele trimise pentru concurs trebuie scrise exclusiv pentru www.rostonline.ro. Nu se admite apariţia lor în alte publicaţii (pe hîrtie sau online), site-uri sau bloguri în timpul perioadei de concurs. Încălcarea acestei reguli atrage după sine eliminarea din concurs. Textele trebuie să aibă minimum 5.000 şi maximum 20.000 de semne (cu spaţii cu tot).
Textele vor fi trimise pe adresa revistarost@gmail.com, începînd cu data de 15 martie 2013. Articolele eligibile pentru concurs vor fi publicate pe site-ul www.rostonline.ro, pe măsură ce vor fi primite de juriu şi vor avea avizul acestuia. Înscrierile în concurs se fac pînă pe 15 mai 2013 inclusiv, prin trimiterea pe e-mail a textului, însoţit de prezentarea pe scurt a autorului. Asociaţia “Rost” îşi rezervă dreptul de a utiliza articolele înscrise în concurs pentru a realiza materiale publicitare şi în media, precum şi de a le reproduce, sub orice formă, pentru promovarea Premiilor “Gabriel Constantinescu” şi a ideilor Dreptei.
Înscrierea
Fiecare articol trebuie trimis individual, însoţit de o prezentare a autorului (nume, prenume, vîrstă, domiciliu, seria şi numărul C.I., profesie, ocupaţie, loc de muncă, volume publicate [dacă este cazul] şi fotografie). După ce trimit articolul, participanţii vor primi un e-mail de confirmare. Numai din acest moment, aceştia sînt consideraţi ca fiind participanţi la concurs. Nu se vor trimite e-mailuri de confirmare a eligibilităţii articolelor înscrise în concurs.

Criteriile de
evaluare
Membrii juriului
vor evalua articolele în baza următoarelor criterii:
• utilitatea şi
relevanţa conţinutului pentru publicul interesat de Dreapta;
• capacitatea de a
capta şi de a susţine interesul cititorului;
• originalitate
(alegerea subiectului, tratarea subiectului, poziţia adoptată etc.);
• capacitatea de
documentare;
• calitatea redactării:
limbaj, structură, persuasivitate.
Juriul
Juriul este alcătuit din Răzvan Codrescu (preşedinte), Dan Stanca, Sorin Lavric, Cristi Pantelimon şi Claudiu Târziu. Jurizarea se va face pînă la 31 mai a.c.
Desemnarea câştigătorilor
Lista cu cei
nominalizaţi la Premiile “Gabriel Constantinescu” va fi făcută publică
la 31 mai a.c., pe site-ul www.rostonline.ro. Premierea se va face, în
cadrul unui eveniment special, pe 4 iunie a.c.
Premiile
Pentru fiecare categorie (eseu, analiză şi comentariu) se va acorda cîte un premiu în valoare de 300 de euro. De asemenea, se va acorda un premiu de popularitate, în valoare de 300 de euro, textului care va primi cele mai multe like-uri pe Facebook (toate textele sînt postate automat pe pagina de Facebook a Asociaţiei “Rost”). Textele premiate şi cele nominalizate vor apărea într-un volum (tipărit) despre Dreapta, pînă la sfîrşitul acestui an.
Declaraţie de confidenţialitate
Datele personale
ale concurenţilor vor fi înregistrate şi procesate doar pentru a asigura
gestionarea candidaturilor. Aceste informaţii sînt tratate în conformitate cu
legislaţia privind protecţia persoanelor fizice cu privire la prelucrarea
datelor cu caracter personal. Datele sînt înregistrate şi păstrate cît este
necesar, în contextul participării la concurs.
Numele, profesia, ocupaţia şi eventualele lucrări publicate de concurenţi vor fi făcute publice într-o scurtă prezentare care va însoţi articolul publicat.
Numele, profesia, ocupaţia şi eventualele lucrări publicate de concurenţi vor fi făcute publice într-o scurtă prezentare care va însoţi articolul publicat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu