ANTOLOGIA «PUNCTELOR CARDINALE» (XLI)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)

“Americanii luptă cu două arme esenţiale:

aviaţia şi informaţia. Adică bombardarea

fizică a duşmanului şi bombardarea

electronică a restului lumii...”

Jean Baudrillard

1999

LECŢIA  AMERICANĂ

Statele Unite sînt prezentate în mod curent ca paradigmă a “societăţii viitorului” şi ca axă a “noii ordini mondiale”. Au fost puse adeseori în evidenţă, din convingere sau din oportunism, aspectele funcţionale (politice, sociale, economice, tehnice, militare) în măsură să motiveze un astfel de statut. Cu toate acestea, bilanţul societăţii americane la sfîrşit de secol, dincolo de performanţele tehnice şi de prosperitatea materială, este mai degrabă îngrijorător. “Paradisul” democraţiei vădeşte tot mai multe excrescenţe infernale. “Civilizaţia americană” sau aşa-numitul “mod de viaţă american” (american way of life) produce tot mai sistematic, pe lîngă bani, distracţii şi comodităţi, o întreagă galerie de monştri umani. Utilitarismul despiritualizat macină permanent temeliile morale ale societăţii, iar atitudinea admirativă faţă de spectacolul violenţei se transformă în agresivitate cotidiană, mai ales la nivelul tinerei generaţii. Comportamentul scandalos devine, în forme diverse, manifestare curentă la toate nivelurile, din Biroul Oval pînă pe băncile şcolilor.

Desigur, în acest ansamblu de aberaţii morale şi comportamentale, aspectul cel mai grav îl constituie lipsa de scrupule şi dispreţul tot mai accentuat faţă de viaţa omenească. Reflexul lui a fost semnalat şi criticat demult în legătură cu o mare parte a producţiei cinematografice americane, care scoate efecte (şi bani) din munţi de cadavre şi rîuri de sînge. Mai nou, spectacolele sîngeroase s-au computerizat, invadînd Internetul. Din nefericire, violenţa criminală trece tot mai des din realitatea virtuală în realitatea imediată.

Statele Unite ocupă demult primul loc în “topul” criminalităţii. În anii din urmă, a crescut alarmant criminalitatea juvenilă. Mai grav încă: s-a trecut de la crima izolată la asasinatul în masă, urmărindu-se tot mai mult, cu un cinism nu o dată mărturisit, spectaculozitatea în sine a actului criminal. Cruzimea devine un fel de “artă pentru artă”, motivaţiile vindicative sau aberant-justiţiare rămînînd secundare. Scenariul cu criminalul paranoid care dă buzna într-un spaţiu public (restaurant, şcoală etc.) şi mitraliază “tot ce mişcă” a devenit aproape banal [1]. Uneori armei automate îi este preferat explozibilul, iar acţiunile sînt îndelung premeditate, fie prin imitarea anumitor ficţiuni cinematografice sau jocuri pe computer, fie prin exerciţiul unei fantezii diabolice, hrănite curent de o întreagă sub-cultură a violenţei.

Faptul are extensiuni grave şi în mentalitatea armatei americane, cum o atestă anumite excese recente [2]. Intervenţia aliată sub ghidaj american din Serbia, dincolo de raţiunile ei politice, a alunecat, în multe momente, dinspre “actul justiţiar” spre o formă perversă de genocid, mascată de motivaţia tot mai chinuită a “erorilor inerente”. Presa internaţională a încercat să ţină contabilitatea acestor erori, atît cît a permis perfidul “război mediatic” (v. editorialul nostru din numărul trecut [3]). Cert este că ele s-au tradus în mii de morţi nevinovaţi (nu numai sîrbi, dar şi refugiaţi albanezi, iar deunăzi chiar... unităţi N.A.T.O.!). Pierderile umane ale armatei sîrbeşti sînt insignifiante pe lîngă pierderile înregistrate în rîndul populaţiei civile. În acest timp, sondajele arătau că mai bine de jumătate din efectivele N.A.T.O. angajate în conflict habar n-aveau de ce şi împotriva cui acţionează, un James Shea se întrecea pe sine în cinismul impasibil al declaraţiilor publice, iar un Wesley Clark afişa un fel de euforie maniacală a distrugerii (observată şi amendată chiar în mediile politice americane, un senator sugerîndu-i direct c-ar avea nevoie de “o perioadă de odihnă”).

“Civilizaţia americană” a creat, indiferent de ipostazele particulare, acest tip uman monstruos al (ex)terminatorului senin, călcînd voluptuos pe cadavre şi aţîţat ca o fiară de spectrul distrugerii, în numele cine ştie cărei “dreptăţi” reale sau abstracte. Este un fapt pe care nu-l putem eluda, cu atît mai mult cu cît “modelul american” cucereşte galopant mapamondul, conformînd mai ales mentalitatea şi comportamentul generaţiilor noi.

Gravitatea situaţiei a început să preocupe tot mai mult şi factorii de răspundere din societatea americană, inclusiv cercurile politice. Este evidentă necesitatea unor măsuri realiste şi concertate, de ordin administrativ şi educaţional, pentru redresarea morală a unei lumi care “şi-a ieşit din ţîţîni”. În acest sens, Senatul american a decis de curînd (17 iunie a.c. [1999]) ca Decalogul biblic (cele zece porunci) să fie afişat în toate şcolile şi colegiile americane. Decizia atestă conştiinţa falimentului aşa-zisei “educaţii laice”. După ce decenii de-a rîndul, în numele unei pretinse “libertăţi de conştiinţă” deduse din dogma ideologică a relativismului şi individualismului democratic, au fost atacate sistematic – sub eticheta pripită de “fundamentalism” – temeiurile religioase ale moralei şi vieţii comunitare, iată că partea cea mai responsabilă a societăţii americane pare să înţeleagă, cu o luciditate tragică, disoluţia umanului în absenţa divinului. Întoarcerea la bazele religioase ale moralei înseamnă întoarcerea la Dumnezeu, începutul unei re-cunoaşteri principiale a instanţei divine, în lipsa căreia totul se dizolvă sau se perverteşte. “Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate şi adevăr”; cînd însă Lumina lipseşte, nu rămîn decît “faptele cele fără de roadă ale întunericului” (Efeseni 5, 9-11).

Desigur, afişarea publică a celor zece porunci (dintre care a şasea vizează tocmai omuciderea şi violenţa generică împotriva aproapelui) nu poate rezolva ea însăşi o problemă atît de complexă, dar deschide, într-un sens bine precizat, calea rezolvărilor viitoare. Această “lecţie americană” – dacă tot se trăieşte în adoraţia servilă a civilizaţiei de peste ocean, ale cărei forme şi tendinţe sînt colportate zgomotos şi asumate aproape mecanic – ar trebui să fie serios analizată şi responsabil preluată şi pe bătrînul continent, înainte ca şi societăţile europene să ajungă în impasul moral extrem în care se pare că a ajuns societatea americană [4].

În acest context, ne apare cu atît mai stranie poziţia obtuză adoptată la noi de ultra-democraţii ce pretind a reprezenta “societatea civilă” şi care poartă, de mai mulţi ani încoace, o campanie susţinută împotriva valorilor religioase tradiţionale. Nu s-au stins încă ecourile penibilului scandal (declanşat sub tutela G.D.S. şi sprijinit aproape isteric de A.P.A.D.O.R.) privitor la exprimarea religioasă în spaţiul public (cu stigmatizarea prioritară a confesiunii majoritare, somate să-şi retragă “însemnele” – icoane, crucifixe, afişe etc. – şi să-şi întrerupă manifestările sau proiectele din spaţiul universitar, în care n-ar fi loc decît de binefacerile “culturale” ale “liberei cugetări”!) [5].

De unde se vede că pe malurile Dîmboviţei nu doar un Matei Boilă e mai catolic decît Papa, ci şi un Gabriel Andreescu e mai democrat decît Clinton...

Răzvan CODRESCU

[1] Episodul cel mai recent de acest gen s-a consumat chiar în decembrie 2012 (Denver, Colorado). A se vedea, mai ales pentru acest aspect de maximă gravitate psiho-socială, şi următorul text din această antologie (XLII): Pr. Gh. Calciu, “Demonizarea Americii”. [Nota Blog]

[2] Pe lîngă acţiunile militare de amploare (Serbia, Irak, Afganistan), nu poate fi trecut cu vederea, de pildă, monstruosul lagăr de tortură de la Guantánamo, prezentat mai demult şi pe acest blog: http://razvan-codrescu.blogspot.ro/2011/10/din-minciunile-casei-albe-guantanamo.html [Nota Blog]

[3] Referinţa este la textul intitulat “Din greşeală în greşeală, spre victoria finală!” (din Puncte cardinale, anul IX, nr. 6/102, iunie 1999, p. 1), absent din această antologie şi care se încheia aşa: „Unii au încercat să ţină contabilitatea gafelor sîngeroase ale N.A.T.O. (atît cît permite parşivul «război mediatic»): după unii ar fi vreo 12, după alţii vreo 15-16; bilanţul morţilor nevinovaţi are însă mult mai multe cifre (o dată, bunăoară, s-a «greşit» cu o sută de vieţi de refugiaţi dintr-o singură «ochitură»!). Erori inerente? Aşa a început, odinioară, şi marea teroare comunistă (o altă ordine «ideală», tot cu pretenţii mondialiste şi tot impusă cu forţa, al cărei bilanţ provizoriu se ridică astăzi la o sută de milioane de morţi!). Fiind omul o fiinţă «jucăuşă» (homo ludens), iar greşeala fiind «înscrisă în legile omeneşti» (errare humanum est), iese treaba dracului cînd prindem a ne juca razna cu bombe – şi nu numai pe Internet, dar şi prin ogrăzile oamenilor (de dragul lor, fireşte!)… Şi iată cum vechiul slogan parodic din vremea comunismului, «Din greşeală în greşeală, spre victoria finală!», redevine de o tragică actualitate...” [Nota Blog]

[4] Tendinţa rămîne şi e de ajuns să pomenesc, fie şi numai în treacăt, de cazul Anders Breivik (Norvegia, 2011, 77 de victime!). [Nota Blog]

[5] De atunci, campania ateilor ultrademocraţi a fost reluată în mai multe rînduri (fără rezultate notabile, din fericire), avîndu-l în frunte, de regulă, pe sinistrul personaj numit Remus Cernea (ajuns, mai nou, parlamentar U.S.L., aşa, pentru “liniştea” ambientală legitimată democratic de alegătorii majoritar ortodocşi din “Grădina Maicii Domnului”!). [Nota Blog]

* Răzvan Codrescu, “Lecţia americană”, în Puncte cardinale, anul IX, nr. 7/103, iulie 1999, p. 1 (motto-ul reprodus şi aici este al întregului număr).

Kosovo, 1999: sîrbii îşi îngroapă “victimele colaterale”...

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Antologia Punctelor cardinale (I) – “Cine se teme de naţionalism?” (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (III) – “Mircea Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (IV) – “Fiziologia trepăduşului” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (V) – “«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (VI) – “Necesara despărţire a apelor” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VII) – “Distincţii necesare” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VIII) – “Spiritul viu al dreptei” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (IX) – “Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (X) – “Necesitatea unei viziuni de dreapta...” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (XI) – “Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XII) – “Confruntarea dintre Memorie şi Uitare” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIII) – “Martin Luther şi evreii...” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIV) – “Dreptatea d-lui Pleşu” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XV) – “Pe marginea unei decepţii” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVI) – “Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVII) – “Viaţa – proprietate de stat” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVIII) – “Sensul unităţii creştine” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XIX) – “Căderea Cuvîntului în cazuri” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XX) – “O reacţie a d-lui Patapievici” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXI) – “San Juan de la Cruz: Romances” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXII) – “Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIII) – “Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIV) – “Iarba verde de acasă…” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXV) – “Doar o vorbă să-ţi mai spun…” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – “«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVI) – “Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia pentru Codreanu!” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVII) – “Între zoón politikón şi homo religiosus” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVIII) – “Apocalipsa şi ştiinţa” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIX) – “Stafia comunismului la Paris”   (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXX) – “«Dogma capitală» a «Noii Ordini Mondiale»” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXI) – “Falimentul speranţei” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXII) – “Masoneria şi organizaţiile internaţionale” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIII) – “Ispita «iubirii»” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIV) – “Apostrof-area ca asasinat moral” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXV) – “Fabulă cu trandafir” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVI) – “Biserica să nu se teamă de puternicii zilei!” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVII) – “Aspecte ale dialogului religie-cultură…”

 (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVIII) – “Puncte cardinale 100”: “La aniversară”, “Măcel de Buna Vestire”, “Marginalii” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIX) – “Cronica unei gafe editoriale” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XL) – “Epica Holocaustului…” (1999)