LA EDITURA TIMPUL: «SONETELE LUI DIONIS»

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

ÎN LOC DE EPILOG

Mi s-a sugerat la un moment dat, mai în glumă, mai în serios, să fiu mai exigent în “selecţia” acestor sonete publicate în serial pe blogul meu*, pentru că nu toate ar fi egal de reuşite (unele abia putînd fi luate drept sone­te**), iar autorul în­suşi le-ar fi făcut probabil pe multe dintre ele uitate prin­tre “ciorne­le” atelierului său de cre­­aţie. Este ade­vărat că nimeni pe lumea aceasta nu poa­te fi egal cu si­ne însuşi de la un capăt la altul şi că orice “selecţie” ră­mîne fatalmente su­­biectivă (mai ales cînd este vorba de creaţii literar-artistice). Mărturisesc că pe mine m-a in­te­resat însă, din capul locului, nu doar desăvîrşirea estetică sau ri­goa­rea formală a acestor so­nete inedite, ci mai ales va­loa­rea lor psiho­logică şi documentară, care contribuie la mai buna înţe­legere a unui personaj literar şi istoric destul de impor­tant, pre­cum şi a epocii în care s-a for­mat şi s-a mani­festat pre­di­lect (chiar dacă plin de o dis­creţie pe care nu­mai prie­tenul său Mihai a găsit de cu­viinţă să i-o “suspende” ar­­tistic, prefăcîndu-l în “perso­naj romantic” şi în ipo­stază a “geniului pustiu” – ca şi pe Toma Nour, la care îmi propun să mă refer într-un alt context, mai ales că dru­murile lor s-au intersectat, cel puţin în prima tine­reţe). Am decis, în cele din urmă, să editez tot ce s-a pu­­tut recupera, cu condiţia să fie tex­te integrale şi – cel puţin aparent – definitivate de au­­tor. De fapt, cele ră­mase pe dinafară – fie incom­ple­te, fie indescifrabile (to­tal sau parţial) – sînt destul de pu­ţine, şi nu am deloc impresia că s-ar fi pierdut esen­ţialul. Din perspectiva istoriei literare, valoarea estetică a fiecărui sonet în par­te rămîne un aspect secundar (dar, desigur, o provocare pe termen lung pentru conştiinţa critică, ce-şi are şi ea fluctuaţiile ei).

Publicarea Sonetelor lui Dionis (chiar şi cu minusu­rile menţionate) cred că interesează, pe de altă parte, şi domeniul eminescologiei (cam lipsit în anii din urmă de revelaţii majore, ca şi de locul proeminent pe care l-ar fi meritat în conştiinţa noilor generaţii).
Sper ca studiul pe care-l pregătesc – doar vag anticipat de prefaţa prezentei ediţii – să apară cît mai curînd şi să consolideze această întreprindere editori­a­lă. Dionis o merită cu prisosinţă, şi ca personaj, şi ca au­­tor. Iar eu unul – umblîndu-i umil pe urme – mă stră­d­­uiesc să nu fac din smerenie un păcat de-a dreapta.

Răzvan CODRESCU

* În perioada iulie-noiembrie 2012, sub titlul generic DIN SONE­TE­LE SĂRMANULUI DIONIS, fără vreo “lămurire editorială” şi fără ma­joritatea notelor de subsol.

** Această obiecţie o preîntîmpină auctorial acel În paisprezece versuri fă ce vrei… (a se revedea Sonetul XXVIII, dar şi nota editorială din subsolul lui), în discuţie rămînînd doar în ce măsură sîntem dispuşi sau nu să acceptăm convenţia şi să pri­mim provocarea (ce ţine, de­sigur, de un anume “iconoclasm” al mo­dernităţii).