Pagini

marți, octombrie 11, 2011

«MAICA NOASTRĂ PARASCHEVA…»

SUMARUL BLOGULUI

Detaliu dintr-o icoană care, din păcate, nu e românească 
(şi care s-ar putea să fie a unei alte Parascheve)


SFÎNTA CUVIOASĂ PARASCHEVA –
OCROTITOAREA RĂSĂRITULUI 


“Sfînta Parascheva nu-l întreabă pe cel care-i cere ajutorul dacă este de un neam sau altul, nici dacă este bărbat sau femeie, bogat sau sărac, mai puţin sau mai bine pregătit, sau altceva de acest fel. Îl întreabă dacă are credinţă în ajutorul care vine de la Dumnezeu şi dispoziţia de a-L lăuda pe Dăruitor, urmărind tot restul vieţii sale să împlinească poruncile Sfintei Evanghelii”.  
(Patriarhul ecumenic Bartholomeu I)


Îngerul din pustie

Noaptea aceea părea să fie ca toate celelalte nopţi în care priveghease în rugă­ciune, de cînd bunul Dumnezeu îi îngăduise bucuria de a ajunge la Locurile Sfinte: o noapte adîncă şi răcoroasă, ca de început de lume, cu stelele atît de jos încît părea că le-ai fi putut culege din văzduh cu palma. Genunchii ei feciorelnici aproape că făcuseră urmă în piatră, dar nu simţea durere, nici osteneală, căci totul era înghiţit de bucuria prisositoare a Duhu­lui… Şi iată că, în toiul nopţii, un înger i-a stat dinainte, dezvăluindu-i voia Celui Prea­înalt: “Lasă pustiul şi întoarce-te în patria ta, unde vei da trupul tău pămîntului, iar sufle­tul tău se va duce în cer, la Mirele pe Care L-ai iubit mai presus de părinţi, de rude şi de toate bunurile lumii!”.
Neprihănita Parascheva* avea numai 25 de ani, dar cuvîntul îngerului n-a speriat-o, nici n-a întristat-o, ci i-a sporit bucuria nuntirii cu cerul. S-a întors ascultătoare în părţile Traciei, nu departe de satul ei natal, unde a mai petrecut doi ani în post şi rugăciune, lăsînd să se creadă că era o străină pripăşită prin partea locului. Avea 27 de ani cînd şi-a dat sufletul în mîinile Domnului, iar trupul i-a fost înmormîntat nu departe de mare.

Racla cu Sfintele Moaşte


Mireasma sfinţeniei
şi duhoarea păcatului

Anii au trecut şi amintirea “străinei” de odinioară se ştersese aproape cu totul din memoria oamenilor. Iată însă că marea a aruncat pe ţărmul acela nisipos trupul neînsufleţit al unui marinar. Zice-se că pe acolo se ostenea un călugăr stîlpnic, pe care duhoarea stîrvului adus de valuri l-a făcut să-i implore pe oamenii locului să vină şi să-l îngroape. Săpînd, ei au dat, cu oarecare mirare, de mormîntul Paraschevei, pe care însă nu l-au cercetat mai îndeaproape, ci au azvîrlit în el şi trupul greu mirositor al marinarului, grăbindu-se să astupe groapa la loc. După o vreme, cînd totul fusese dat demult uitării, un bărbat şi o femeie din satul apropiat, dreptcredincioşii Gheorghe şi Eftimia, au avut într-o noapte acelaşi vis minunat: însoţită de un alai de ostaşi luminoşi, li s-a arătat o tînără înveşmîn­ta­tă în straie albe şi aşezată pe un tron aurit. “De ce aţi nesocotit trupul Cuvioasei Para­scheva?”, a grăit unul dintre însoţitori. “Luaţi-l degrabă şi puneţi-l într-o raclă strălu­ci­toare, că Dumnezeu a slăvit-o în cer şi vrea să o mărească şi pe pămînt!”. Iar tînăra li s-a adresat ea însăşi, zicînd: “Luaţi repede moaştele mele de aici, că nu mai pot îndura miro­sul celui de lîngă mine!”. Şi le-a indicat întocmai locul cu pricina, de unde oamenii din sat au alergat chiar a doua zi să-i scoată moaştele, a căror bună-mireasmă a cuprins tot ţărmul şi ale căror minuni n-au mai încetat niciodată.

Cuvioasa Parascheva pictată de părintele Arsenie Boca


Drumul moaştelor

Moaştele Cuvioasei Parascheva a fost strămutate în secolul al XIII-lea la Tîrnovo, unde Imperiul româno-bulgar al Asăneştilor îşi avea capitala şi reşedinţa patriarhală. Spre sfîrşitul secolului al XIV-lea, spre a fi ferite de turci, au stat 5 ani la Vidin, în coasta Ţării Româneşti, după care au fost duse în Serbia, la Belgrad. În secolul al XVI-lea ajung la Constantinopol, unde au sălăşluit pe rînd în mai multe biserici (Panmakaristos, Vlaherne, Sf. Dumitru, Sf. Gheorghe – noul sediu al Patriarhiei Ecumenice, din Fanar). În Moldova, unde au rămas pînă azi, moaştele Cuvioasei Paraschiva au ajuns la anul 1641, datorită domnitorului Vasile Lupu, pe cînd Mitropolit al Moldovei era Varlaam (autorul vestitei Cazanii). Ele au fost aşezate cu mare fast la Biserica Sfinţii Trei Ierarhi, unde au rămas pînă la incendiul din noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888 (din care au ieşit neatinse, deşi a ars toată lemnăria sicriului şi chiar salteluţa de bumbac de sub ele!), de la începutul anu­lui 1889 fiind strămutate în noua Catedrală Mitropolitană. Moaştele Sfintei Cuvioase Paras­cheva (Sveta Petka, pentru slavi), ale cărei bejenii sînt înscrise pe harta de mai jos, repre­zintă o expresie tradiţională – bisericească, dar şi folclorizată (Sfînta Vineri) – a înfrăţirii neamurilor ortodoxe din spaţiul european al ve­chiu­lui Imperiu bizantin.



Sfînta care aduce ploaia

Din 1641 pînă azi, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au părăsit Iaşii numai de două ori: în 1944 (cînd au fost duse sub escortă militară la Bucureşti şi au stat o vreme în Catedrala Patriarhală, unde se află şi moaştele Sfîntului Dimitrie Basarabov), şi în 1947, cînd, la cererea multor preoţi şi credincioşi, moaştele au fost scoase în cea mai lun­gă proce­siune religioasă care s-a desfăşurat vreodată pe pămîntul Moldovei (mai întîi pe aria judeţului Iaşi, în mai şi iunie, apoi de la un capăt la altul al Moldovei, în iulie şi au­gust), cu nădejdea – împlinită – că Sfînta se va îndura de poporul credincios şi va pune capăt celei mai cumplite secete abătute peste ţară. Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist (pe atunci arhimandrit şi întîiul dintre slujitorii Catedralei ieşene) îşi amintea: “Am tră­it, după necazurile războiului şi cotropirea ţării de către forţele necredinţei sovietice, anii de secetă cumplită 1946-47… În luna mai 1947, am fost rînduit să însoţesc Sfintele Moaş­te şi să conduc această procesiune de cerere a îndurării lui Dumnezeu, prin oraşele şi satele Moldovei… Am văzut aievea, iubiţi fraţi şi surori, minunile săvîrşite de Cuvi­oa­sa Parasche­va la rugăciunile întregului popor dreptcredincios… În urma acestor rugăciuni stă­ruitoare, făcute cu lacrimi de nădejde, vedeam cum, din senin, se adunau norii şi apoi ploaia îndestula pămîntul însetat după atîta secetă… În această revărsare de evlavie creştină, pelerinajul a continuat peste două luni, în ciuda prezenţei trupelor sovietice”.

Iaşi: procesiune cu moaştele Cuvioasei


Pelerinaje şi minuni
de fiecare an

Tradiţia pelerinajelor la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva (căreia evlavia populară îi spune demult “Maica noastră”, apelativ de care numai Maica Domnului se mai bucură), mai cu seamă de ziua cin­stirii ei (14 octombrie), datează încă din secolul al XVII-lea. Ele au luat amploare după de­cem­brie 1989, pe fondul noii libertăţi religioase din spaţiul public, angajînd şi din ce în ce mai mulţi tineri, într-o revărsare de evlavie care dă măsura renaşterii duhovniceşti de după lungile decenii de ateism comunist. În ju­rul aces­tui eveniment spiritual, ce adună anual sute de mii de credincioşi, s-au grupat, timp de mai multe zile, înainte şi după 14 octombrie, “Sărbătorile Iaşilor” (ansamblu anual de manifestări cultural-religioase). Mitropolia şi Primăria distribuie gratuit, pentru mii de pelerini (dintre care unii aşteaptă şi 15-20 de ore pentru a le veni rîndul să se închine şi să sărute Sfintele Moaşte), iconiţe, broşuri religioase, dar şi pachete cu ali­men­te. Multe familii din oraş invită acasă pelerini necunoscuţi, pentru odihnă şi masă, refă­cînd o emoţio­nantă comuniune fraternă în duhul Cuvioasei Parascheva, model mile­nar al milosteniei creştine. Pe drept cuvînt, în anul jubiliar 2000, declarat An Inter­naţional de Pelerinaj pe tot cuprinsul lumii creştine, municipiul Iaşi a fost inclus în rîndul celor 5 oraşe internaţionale de pelerinaj din Europa (alături de Thessalonik-Grecia, Trond­heim-Norvegia, Edin­burgh-Marea Britanie şi Praga-Cehia), prilej cu care au şi fost aduse la Iaşi moaştele Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă, după ce anterior fuseseră aduse cele ale Sfîntului Apostol Andrei, Ocrotitorul României (1996). Sfînta Cuvioasă Parascheva a făcut din Iaşi, mai mult decît orice factor laic, o cetate europeană şi ecumenică (în sensul apostolic şi patristic al cuvîntului), spre slava lui Dumnezeu “Cel preamărit în Sfinţii Săi”.

Răzvan CODRESCU

* Numele, specific creş­tin, are origine grecească: Paraskeué, „pre­gătire”, dar şi [ziua de] „vineri” (ziua de dinaintea Sabatului), de unde denumirea populară de Sfînta Vineri, atribuită nu doar sfintei propriu-zise, ci şi unui personaj feminin fantastic, familiar basmelor şi legendelor noastre folclorice, ce pare mai degrabă ima­gi­nea încreştinată a unei vechi zeităţi păgîne (ca şi personificarea altor zile ale săptămînii, mai cu seamă Sfînta Miercuri şi Sfînta Duminică). Forma Parascheva – preferată de Biserica Ortodoxă – e una grecizantă, la noi formele tradiţionale ale numelui respectiv fiind Paraschiva (diminutive: Chiva, Chivuţa) şi Paraschiv (dimi­nutive: Chivu, Chivuţ), azi mai puţin frecvente ca nume de botez, dar stînd la baza a numeroase nume de familie (Paraschivescu, Paraschivaş, Aparaschivei, Chivu, Chivulescu etc.).

Iaşi: pelerini la Sfînta Cuvioasă Parascheva

UNDE NI-S ICONARII?

O datorie şi o provocare pentru iconarii români ai secolului XXI: cine ne va da pînă la urmă MAREA ICOANĂ A CUVIOASEI MAICII NOASTRE PARASCHEVA? Căci ceea ce avem pînă azi (cel puţin din ce se regăseşte în pangare şi pe internet) sînt, cu modeste excepţii, nişte kitsch-uri penibile, care dau lumii largi o jalnică măsură creatoare şi duhovnicească a ortodoxiei româneşti.
DACĂ NICI UN PREDECESOR N-A FOST ÎN STARE, FĂ ÎNALT PREA SFINŢIA TA CONCURS, VREDNICULE ÎNTRU HRISTOS VLĂDICĂ TEOFANE, ŞI DĂRUIEŞTE-I OFICIAL CUVIOASEI CHIPUL PE CARE-L MERITĂ! 

Aflu chiar astăzi, cu satisfacţie, de pe site-ul Doxologia:

O icoană a Sfintei Cuvioase Parascheva, de mari dimensiuni, va fi aşezată lîngă baldachinul Ocrotitoarei Moldovei din Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Icoana a fost realizată la Centrul de Conservare şi Restaurare a Patrimoniului de Artă Creştină „Resurrectio“ din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

E un pas înainte. Dumnezeu să ne învrednicească în continuare, 
căci e loc de mai mult şi de mai bine (doar trăim în ţara Meşterului Manole!).

În loc de răspuns unui prieten (cu voia lui) nepostat:

Privind cele două icoane alăturate, se poate vedea ce înseamnă o imitaţie greoaie. Cea veche are duh, cea nouă nu. Fără har, iconarul nu-i decît un meşteşugar mediocru. (Mă abţin aici de la alte comentarii...)

 











27 de comentarii:

  1. Doamne, ajută!

    O icoană a Sfintei Cuvioase Parascheva de mari dimensiuni va fi aşezată lângă baldachinul Ocrotitoarei Moldovei din Catedrala mitropolitană din Iaşi. Icoana a fost realizată la Centrul de Conservare şi Restaurare a Patrimoniului de Artă Creştină „Resurrectio“ din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

    (...)

    http://www.doxologia.ro/hramul-sfintei-cuvioase-parascheva/stiri/un-dar-pentru-sfanta-parascheva-semn-de-recunostinta

    RăspundețiȘtergere
  2. E un început, întrecînd tot ceea ce aveam deja. Nu-mi rămîne decît să spun: La mai mult şi la mai mare!

    RăspundețiȘtergere
  3. icoana este foarte frumoasa , insa trebuia sa se pastreze culorile hainelor cu care ne-am obisnuit .

    RăspundețiȘtergere
  4. Deosebirea dintre cele două icoane este cea dintre o păuniţă şi o curcă plouată.

    RăspundețiȘtergere
  5. @ Păstorelul

    N-aş fi putut formula mai bine!
    Noroc că este o icoană mare, iar ansamblul mai "înghite" detaliile!
    Dacă l-am putea întreba pe Teofan Grecul, că ar nota-o cu 5 sau 6.
    Sper că Teofan Românul n-o să-i dea 10...

    RăspundețiȘtergere
  6. Va multumesc pentru articol, mi-ati facut o mare bucurie!
    A.

    RăspundețiȘtergere
  7. @Razvan Codrescu

    Dar ciudatenia lui Arsenie Boca oare cu cat ar fi fost notata?

    RăspundețiȘtergere
  8. @ Alexandru

    Aia nici nu ar fi fost primita in concurs!

    RăspundețiȘtergere
  9. Icoana pictată de părintele Arsenie Boca poate să nu placă (mărturisesc că nici mie nu-mi place), dar măcar se simt în ea mîna şi viziunea unui artist.

    RăspundețiȘtergere
  10. Unui comentator nervos (nepostat):

    N-am nici un motiv să-mi retrag "apelul" către Î.P.S. Teofan.

    RăspundețiȘtergere
  11. Stimate domnule profesor!

    ca-ntotdeauna ridicaţi spre urechile noastre teme "grele". Cea legată de icoane - nu este mai prejos. Şi dacă-mi îngăduiţi, voi spune doar cîteva cuvinte. Icoana sfintei maicii noastre Parascheva, cea nouă, este un exemplu "pe linia de plutire" a felului în care se mai poate face astăzi (har Domnului!) o icoană. Trebuie să salutăm astfel de realizări, căci în lipsa lor - e nimicul! Nu trebuie să trăim doar cu ochii spre trecut, spre acel "sfumatto" al icoanelor străvechi şi vechi, cu "estetica" fragmentului, şi nu mai trebuie astăzi nimeni să se compare cu Sf.Cuvios Andrei Rubliov sau cu Daniil Ciornîi, sau cu Theofan Grecul...Vremurile de atunci au apus! Acelea, aşa cum erau - au apus. Întreaga comunitate monahală, în care pictau aceşti oameni icoanele - se ruga, postea, se nevoia pentru buna-reuşită. O icoană era o împreună-lucrare a Duhului, dimpreună cu cei aflaţi în rugăciune. Iconarul era, dacă mi se îngăduie formula, un "vehicul" al vizualizării Chipului în culori. Mereu prea puţine, culorile...Sfinţii reprezentaţi purtau în ei Lumina aceasta. Asta făcea icoana să fie ICOANĂ. Anume acesteia ne închinăm. De aceea este astăzi hilară formula, răs-uzitată: "Icoană făcătoare de minuni"! Nu există aşa ceva! Icoana, oricare, este "capabilă" de minuni - dacă în ea lucrează Duhul, iar Acesta, bate unde vrea El...Dar, cum spunea, recent la Chişinău PF KIrill, "Dumnezeu nu este un fakir, un vrăjitor...EL nu face minunile ca o arvună - EL răspunde prin minuni, ca răspuns la nevoinţele noastre. Pentru însănătoşiri e nevoie de eforturile omului". Deci, în concluzie, pînă să avem icoane mai bune - să ne nevoim în faţa a ceea ce avem deja, şi să mulţumim Domnului că ne mai dă iconari! dacă ei există - va lucra şi Duhul prin ceea ce ei lucrează...

    RăspundețiȘtergere
  12. Domnule Codrescu,
    Foarte frumos text. Permiteți să îl preiau și eu?
    Personal am un dubiu(dar pot să mă înșel) legat de această reprezentare în care Sfînta ține în mînă o icoană a lui Hristos Cel ce S-a lasat răstignit pentru mîntuirea noastră. În general, în iconografie sunt reprezentați sfinții cu icoane în mîini dintre aceia care au fost martirizați în perioada iconoclastă și care au apărat icoanele, sau, cei care în viața lorîn mod explicit au fost implicați într-un fel special în cinstirea unui sfînt, sau în cinstirea Sfintei Treimi, ori a Mîntuitorului, sau a Maicii Domnului. Eu sunt tentată să cred că reprezentarea Sfintei Paraschevi cu icoana lui Hristos cel ce a suferit Răstignire, aparține Sfintei Mucenițe Parascheva din Roma, ucisă în vremea lui Antonin (sec. 2), despre care se știe că a fost mare propovăduitoare ,,a numelui adevăratului Dumnezeu și al Domnului nostru Iisus Hristos”, că a întors la credință mulți romani și elini păgîni. Despre ea este consemnat în Sinaxar :,,În vremurile acelea, împărățind în Roma Antonin, niște iudei au pîrît-o către dînsul, zicînd:,,O femeie oarecare, cu numele Parascheva, propovăduiește pe Iisus, Fiul Mariei, pe care părinții noștri L-au pironit pe cruce.””
    Cu ajutorul unei bune prietene traducătoare de Sinaxare, am găsit 6 sfinte cu numele Parascheva pe care Biserica Ortodoxă le cinstește:

    20 martie - Sf. Mc. Parascheva, împreună cu alţi mucenici, martirizaţi în vremea lui Nero la Roma (sec. 1)

    26 iulie - Sf Mc Parascheva din Roma, ucisă în vremea lui Antonin (sec. 2)

    22 sept. - Sf. Parascheva, nebuna-pentru-Hristos, cunoscuta si ca "Paşa din Sarov"; 1915

    14 oct. - Sf Cuvioasa Parascheva din Tracia/ de la Iași (1050)

    28 oct. - Dreapta fecioara Parascheva din Pirimin, langa Arhanghelsk (sec. 16)

    22 nov. - Sf Noua Mucenita Parascheva, marturistoare din Rusia (1952)

    Surse Sinaxare:
    http://www.doxologia.ro/imagine/moastele-sfintei-mucenite-paraschevi


    SAINT HERMAN CALENDAR 2010, St. Herman of Alaska Brotherhood, Platina, California.

    CALENDAR CATEHETIC LĂRGIT, 2010, Editura Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului, Roma.

    Sfântul Nicolae Velimirovici – Proloagele de la Ohrida vol. 1. pag. 338 Ed Cartea Ortodoxa si Ed Egumenita, 2005; - pomenirea Sf Mc Parascheva, împreuna-patimitoare cu Sf Fotini, femeia Samarineanca - 20 martie


    resurse online:
    http://www.forum-orthodoxe.com/~forum/viewtopic.php?f=5&t=1062 - marturisitoarea Parascheva din Rusia- 1952

    http://www.forum-orthodoxe.com/~forum/viewtopic.php?f=5&t=945 - Parascheva/Paşa din Sarov, cea nebuna-intru-Hristos

    http://www.forum-orthodoxe.com/~forum/viewtopic.php?f=5&t=769 - Sf Paraschevi, ocrotitoarea orbilor, cu sfinte moaste in Grecia - 26 iulie (in mailul anterior am gresit eu, scriind 25 iulie)

    http://www.crestinortodox.ro/sfinti/artemie-verkola-sfantul-trasnit-fulger-124963.html - despre Sf Parscheva facatoare de minuni, din Pirimin, pe malul raului Pinega, langa Ahanghelsk şi sora Sf Artemie

    Sfanta Cuvioasă Parascheva de la Iași să ne ajute și să ne lumineze!

    RăspundețiȘtergere
  13. @ Vladimir B.

    Da, în general practicăm o ortodoxie "pe linia de plutire". Şi dacă alternativa e nimicul, cum spuneţi, atunci îţi vine să zici, într-adevăr, că e bine şi aşa...
    Cîteodată se mai trezeşte însă în noi şi nostalgia vremurilor apuse, şi nu poţi să nu fii nemîngîiat văzînd ce am fost şi unde am ajuns...
    Dacă nu mai putem fi la măsura celor din vechime, să ne dorim să fim măcar puţin mai mult decît sîntem azi: acesta era sensul modestei mele "provocări". E şi atîta prea mult?

    P. S. Diaconeştiul a arătat, de pildă, că se poate mult mai mult. Şi nu e singurul caz. Dar - vechi-nou nărav românesc - "în faţă" şi "pe piaţă" ajunge aproape întotdeana... mai puţinul.

    RăspundețiȘtergere
  14. @ Corina Negreanu

    Dubiul dvs. l-am avut şi eu din capul locului (şi l-am formulat ca atare, în glosa de sub icoană), dar dvs. aduceţi explicaţii binevenite, pentru care vă mulţumesc (cu permisiunea implicită). Din pricina acestui dubiu am şi optat iniţial doar pentru un detaliu din vechea icoană. Realizatorii icoanei de la Iaşi se pare că şi-au făcut mai puţine scrupule...

    RăspundețiȘtergere
  15. Stimate domnule profesor!

    e atît de la îndemînă să afirmi: "Cea veche are duh, cea nouă nu. Fără har, iconarul nu-i decît un meşteşugar mediocru". E o axiomă?
    Dar ce la cine, Dumnezeule, să fi învăţat acest meşteşugar să fie şi credincios, şi bun artist, şi priceput în "darul deosebirii? De unde continuitatea tradiţiei? De unde duhul centrelor de altă dată, unde-i exemplul iconarilor care învăţau de la cei "vechi"; Dvs. înşivă regretaţi că modelul pe care-l daţi de icoană - nu este românesc. Atunci, de unde o Sfîntă Paraschevă, fără izvod local? Cred că e de umblat la nuanţe...chiar şi atunci cînd îl (re)ţinem de mînă pe ÎPS Teofan, să nu de-a nota maximă...
    Trebuie să vă spun hotărît, că nu fac parte din tagma "înnoitorilor" cu orice preţ. Mă declar, mai degrabă, un tradiţionalist întrebător - deci viu.

    RăspundețiȘtergere
  16. @ Cristina

    Ascultător, nu te-am postat, dar îţi răspund:

    E multă lume la noi care trăieşte cu convingerea (sau măcar cu impresia) primitivă că dacă îl critici pe altul, atunci înseamnă musai că vrei să te scoţi în evidenţă pe tine. Critica ar fi o armă de concurenţialitate şi o expresie a geloziei (intelectuale, artistice, profesionale etc.).
    Cînd eu critic o poezie, un eseu, o traducere sau o ediţie, poate subzista bănuiala impură că încerc, ca tot pizmaşul, să cobor sau să elimin produsele altuia pentru a le înălţa sau a le impune pe ale mele.
    Cînd obiectul criticii este însă o icoană, atunci măcar nu mă poate suspecta nimeni că aş vrea să substitui produsul altuia cu produsul meu, sau să-mi dobîndesc vreun titlu de excelenţă printre iconari. Măcar de data aceasta ar trebui să fie limpede că e vorba, pur şi simplu, de o discuţie de principiu, iar nu de vreun interes personal, fie el cît de mărunt.

    RăspundețiȘtergere
  17. @ Vladimir B.

    Cred că avem o problemă (amuzantă, poate, dacă n-ar fi multă tristeţe îndărătul ei): nici dvs. nu puteţi contesta categoric partea mea de dreptate, nici eu nu o pot contesta categoric pe a dvs. (Nu putem decît să ne spunem unul altuia: "E cum zici, dar...").
    Hai mai bine să rămînem, între noi, la "pasul înainte" (recunoscut de mine) şi la "linia de plutire" (recunoscută de dvs.) şi să-i lăsăm pe creştini să se bucure în pace de praznicul Cuvioasei (care nu se traduce în mize intelectuale sau artistice)!
    Comentariul cel mai "viu" dintre toate cele de aici, ştiţi care mi se pare mie? Cel în care un credncios (sau o credincioasă) - care nu-şi dă numele - zice: "Icoana este foarte frumoasa, insa trebuia sa se pastreze culorile hainelor cu care ne-am obisnuit"...

    RăspundețiȘtergere
  18. Imi place , ai talent omule!Prin asta ti-ai mai castigat un cititor, bafta si la cat mai multe articole!

    RăspundețiȘtergere
  19. De cînd tot aşteptam o asemenea încurajare! Simt cum îmi cresc aripi şi presimt chiar că o să mă afirm. De aceea merită bloggăreala (pînă nu e prea tîrziu, desigur).

    RăspundețiȘtergere
  20. Încă nu v-aţi pierdut nici răbdarea, nici simţul umorului, domnule profesor...

    RăspundețiȘtergere
  21. @ Cristina

    Păi... ăsta-i secretul!

    (Dar spune-mi sincer: crezi că pînă la urmă... o să mi le pierd?)

    RăspundețiȘtergere
  22. Sincer: numai "la urma urmelor"...

    RăspundețiȘtergere
  23. Sfintescu Paraschiv16/10/11 8:30 a.m.

    Ati vazut ce se intampla la Iasi dupa praznic, in timp ce lumea mai sta la coada ca sa se inchine la moaste?
    Despre cum de abia asteapta romanii sa spurce cu petreceri lumesti sarbatorile sfinte (Paste, Craciun, Sf. Paraschiva, Rusaliile etc) ar trebui sa scrieti!

    RăspundețiȘtergere
  24. @ Sfintescu Paraschiv

    Ne place sau nu ne place, sînt români şi români (îmi amintesc că chiar pe acest blog scria un comentator mai demult: „Mare e Grădina Maicii Domnului… şi mulţi au sărit gardul!”). Rămîn la părerea că nu mai trăim vremuri în care cele laice (în cazul de faţă, Sărbătorile Iaşilor) să fie suprapuse fără urmări profanatoare peste cele bisericeşti (în cazul de faţă, praznicul Cuvioasei), dar se pare că acest neplăcut adevăr nu este luat în seamă nici de autorităţile civile, nici de cele ecleziale. În orice caz, astfel de devieri reprobabile nu se întîmplă numai în sînul ortodoxiei (aţi putut vedea la televizor ce au putut să facă de 1 septembrie, cu asistenţă din Occident, fraţii greco-catolici, confundînd Anul Nou bisericesc cu un alt… Revelion!). Imbecilitatea profanatoare (cu sau fără voie) nu ţine de naţionalitate sau de confesiune, ci de turpitudinea naturii umane căzute, care se accentuează pe măsura îndepărtării de adevărata viaţă întru Hristos şi apropierii „vremurilor de pe urmă”.
    (Iată că am scris! Oare ar fi trebuit să mă semnez şi eu, de pildă, Paraschiv Vinereanu?)

    RăspundețiȘtergere
  25. http://acvila30.wordpress.com/2011/10/22/mitropolitul-ierotei-de-navpaktos-povesteste-grecilor-despre-pelerinajul-sau-in-romania/

    RăspundețiȘtergere
  26. Că tot veni vorba despre icoana Sfintei Cuvioase Parascheva, dacă treceți prin Roman-Neamț vă invit să vă opriți la Catedrala arhiepiscopală unde veți avea bucuria să admirați o icoană INEDITĂ (vedeți AICI: http://youtu.be/0oRwuuUtxjI) a sfintei care deja și-a cîștigat printre credincioși renumele de "Sfînta parascheva de la Roma"... Doamne-ajută :)

    RăspundețiȘtergere