Pagini

marți, august 23, 2011

PĂRINTELE GALERIU – VEŞNICA POMENIRE!

SUMARUL BLOGULUI

Am primit şi dau mai departe…


Luna aceasta s-au împlinit 8 ani de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Constantin Galeriu (1918-2003). M-am bucurat mult să primesc, în format electronic, un frumos grupaj cu texte şi fotografii realizat de d-na Argentina Grămadă, grupaj din care sînt reproduse şi cele de mai jos. (R. C.)



«LA BISERICA SILVESTRU
DOARME PREOTUL MĂIESTRU…»

            Între salcie şi brad, la Biserica Sfântul Silvestru doarme preotul măiestru”, cum zicea un fiu duhovnicesc, poet de dragul părintelui nostru iubit. De Schimbarea la Faţă, la opt ani de la naşterea în ceruri a Părintelui Profesor Constantin Galeriu, la mormânt s-a cântat veşnica pomenire. Şi pentru a ne aminti că viaţa merge mai departe şi că pomenirea lui va fi din neam în neam”, strănepotul părintelui a lăsat joaca şi a venit, chiar şi spre surprinderea tatălui său, preotul Cristian Galeriu, să cinstească solemnitatea momentului…



Cu foc din duhul Celui Preaînalt

Părintelui Constantin Galeriu

Dintr-un hotar şi până-n celălalt,
E amintirea ta sfinţind oriunde
Cu harul care truda o ascunde
Şi jertfa asumată în asalt.
Când sorb cuvântul tău purtat pe unde,
Cu foc din duhul Celui Preaînalt,
Şi în adâncul inimii tresalt –
Lumina necreată mă pătrunde.
Te simt acum mai viu ca niciodată
Din dragostea de suflet revărsată:
Minune e şi nu un paradox!
Milostivind ne însoţeşti prin vreme,
Cei însetaţi pe tine să te cheme
Virtute pentru neamul ortodox.

Vasile MUSTAŢĂ
(din Mărturii Silvestrene, nr 3/2010)

3 comentarii:

  1. Stimate Domnule Codrescu,

    Dumnezeu sa-l odihneasca in rindul dreptilor ! In '90 dupa lovitura de stat i-am telefonat, fiind in Bucuresti, si i-am cerut un sfat, pe care mi l-a dat cu multa blindete, n-am sa uit niciodata vocea lui calda, duhovniceasca. Pacat insa ca nu l-am intilnit in persoana...

    Ei, marii Romani, se cam duc, noi cei ce raminem, fi-vom in stare sa le urmam calea si exemplul in credinta si vrednicie ? tare-ar fi bine sa fie asa...

    sanatate si numai bine,

    Iulian

    RăspundețiȘtergere
  2. Mie mi se pare că nu prea mai sîntem în stare, iar dacă Dumnezeu ne mai rabdă pe faţa pămîntului, e tot pentru rugăciunile lor.

    RăspundețiȘtergere
  3. multumesc dl Codrescu pt raspunsul dvs; dupa mine comunismul pre si post '89 a tradat (printre multe altele...) constiinta romanilor, abuzind/exploatind la maximum constiinta lor patriotica, instaurind un fel de lasitudine foarte periculoasa de genul "nu se poate face nimic la noi"; de asta lumea e greu de convins ca trebuie si se poate schimba cursul actual; in plus, ne cam lipsesc niste personalitati care sa fie exemple, din pacate nu se vad decit secaturile si golanimea... dar sa nu uitam ca Dumnezeu este atotputernic !

    numai bine, Iulian

    RăspundețiȘtergere