INTERMEZZO LIRIC: ROMANŢE CA DE ALTĂDATĂ

SUMARUL BLOGULUI

I

Alungă dormi de-a dreapta mea, Selene,

şi de la sudul gleznelor subţiri

pînă la nordul leneşelor gene

abia te pot străbate din priviri.

Pe coapsa ta alunec de cu seară,

şi noaptea-ţi bîntui şoldurile line,

iar către ziuă, moale ca o ceară,

mă scurg pe ale sînilor coline…

E bine-aşa, şi toate-mi cîntă-n strună,

şi ca prin farmec aripile-mi cresc...

Ştiind că frumuseţea se răzbună,

nu vreau defel din somn să te trezesc...

II

Atît te rog: să minţi frumos, iubito;

să minţi cu ochii tăi de altădată,

cu gura ce-ndelung am jinduit-o,

cu vocea ta pe strune vechi cîntată!

Să minţi cu jocul mîinilor mlădii,

cu-nfiorarea umerelor goale,

cu tot ce-ai fost şi-ai fi putut să fii

în aurora visurilor tale!

Eu n-am să tulbur dulcea ta minciună,

ci voi surîde multor amintiri,

ciulind urechea, să aud cum sună

povestea unei veşnice iubiri.

III

Rămaşi mereu mai singuri, închişi ca-ntr-un gheţar

în alba citadelă a timpului stelar,

vom adormi ca mîine, cu visurile sloi,

şi va muşca uitarea cu şapte guri din noi.

Nici cerul, nici pămîntul n-or mai avea habar

de dragostele noastre din luna lui Florar:

vor geme-aceleaşi vînturi, vor plînge-aceleaşi ploi,

dar niciodată vremea nu va căta-napoi.

De-aceea n-am, iubito, nimic să-ţi dau în dar

decît această sete a cărnii după har,

căci rămăşagul nostru cu cele de apoi

e că pămînt şi ceruri cîndva s-or face noi...

Răzvan CODRESCU