Mihai Sîrbulescu, Clopot
DE VINĂ EŞTI
Cînd fratele se crede Dumnezeu,
părînd să ştie-n toate ce-i mai bine,
sau în ce chip se mîntuie şi cine,
din vorbe să-l smereşti e lucru greu.
Arată-i-te tu smerit mereu
şi roagă-te mai mult ca pentru tine,
şi ai să vezi cum milele divine
l-or lecui de prea trufitul eu!
Iar dacă-n el păcatul mai dospeşte,
ori pilda ta n-a fost destul de bună,
ori ruga ta n-a ars duhovniceşte.
Nu-i face lui, ci fă-ţi tu însuţi vină,
căci tot ce este-n lume se răzbună
pe noi, cînd vrednicia-i prea puţină.
ZOR DE SLAVĂ
«Imperiul meu flămînd de zări, în care
nici soarele, nici luna nu apune,
se-ntinde peste-a cerului genune,
din jos de vis în sus de Carul Mare.
De-a lungul lui, pe dorul şarg călare,
cu rîvnă caut, prin lactee dune,
străvechiul Şarpe, ca să-l pot răpune,
rupînd blestemul firii trecătoare.
Căci ce folos atîta măreţie
cînd moartea încă e-ncuibată-n noi
şi mai plătim păcatului simbrie?
Că mă zoresc spre slava de apoi
nu cred să-mi facă Dumnezeu vreo vină,
cît port în duh pecetea lui divină».
MAI GREU CA MOARTEA
Mai greu ca moartea e să ştii că mori,
oricît ar fi credinţa ta de mare,
căci gîndul morţii pîn’ la vis ne doare
şi pîn’ la os ne umple de fiori.
Nespuse-or fi cereştile splendori
şi fără margini viaţa viitoare,
dar ce lăsăm în lume fiecare
e-aşa de-al nostru că ne intră-n pori.
E ce-am iubit şi ce-am visat vreodată,
ce-am măsurat cu simţurile vii
şi cu-ascuţimea gîndurilor toată,
ce-am început şi n-am putut sfîrşi…
Oricît de-nalt e-al morţii noastre rost,
nimic n-am fi în lipsă de ce-am fost.
Răzvan CODRESCU
Sunt frumoase cele trei sonete, dar nu inteleg de ce ar fi mai "de post" decat altele?
RăspundețiȘtergereNu spun că-s mai mult sau mai puţin "de post" decît altele, dar aşa mi-a vent mie să le zic...
RăspundețiȘtergereBate șeaua ca sa priceapa f..iapa :)
RăspundețiȘtergereMultumiri, frumoasa invitatie la meditatie pentru acest post!
RăspundețiȘtergereA.
f...fffedoplatonul? :)
RăspundețiȘtergere"Fedoplatonul" e o sintagmă. Poezia trimite la paradigmă.
RăspundețiȘtergere