INTERMEZZO LIRIC: TREI SONETE

SUMARUL BLOGULUI

TREI SONETE 

PIERDUTE 

ŞI REGĂSITE

I

Îi dăm iubirii nume păcătos

şi preacurvim cu ea printre cuvinte,

dar rămăşiţa visului frumos

tot dă de gol păcatul care minte.

Nu poţi nicicînd cădea atît de jos

să nu-ţi aduci de susul tău aminte,

căci Dumnezeu e pururea gelos

de cît a pus în noi de mai `nainte.

Şi dracu-şi ştie slava lui dintîi

şi nu se-nşeală-atît pe cît înşeală!

Iubirii poţi dator să îi rămîi,

dar tot îi dai odată socoteală;

şi-oricît te-ai ispiti spre amăgire,

nu poţi scăpa de ce ţi-e dat prin fire.

II

Ne punem fiecare făptura la mezat,

cu pofta răzvrătită în trup ca o stihie,

cu gîndul ce ne paşte, cu dorul ce ne-mbie,

cu tot ce-am fost şi sîntem de cînd ne-am înţărcat.

Nimic nu-i de vînzare, nimic de cumpărat,

doar troc rîvnim să facem, acum şi pe vecie,

iar Dumnezeu, ce toate de-a fir a păr le ştie,

pe crucea lui ne plînge pe cît ne-a blestemat.

Am vrea şi nu ştim bine nici ce, nici cît, nici cum,

cu ura şi iubirea în veşnică risipă,

împuţinaţi de moarte în fiecare clipă

şi rătăciţi aproape pe fiecare drum.

Iar ce rămîne-n urmă, pe scoarţa lumii aceste,

sînt visurile noastre, ce-au devenit poveste.

III

Murim din doi în doi, din trei în trei,

murim din zece-n zece, dacă vrei,

din sută-n sută sau din mie-n mie,

dar moartea, şi sărindu-ne, ne ştie.

Murim devreme sau murim tîrziu,

din frate-n frate sau din tată-n fiu,

din dragoste, din silă, din durere,

dar moartea tot ne vrea şi tot ne cere.

Murim răpuşi sau încă în picioare,

murim spre pomenire sau uitare,

murim senini sau negri de păcate,

căci moartea-şi pune crucea peste toate,

şi-n poala ei, ca-ntr-un răgaz al firii,

ne poartă goi spre vămile Iubirii.

Răzvan CODRESCU