INTERMEZZO LIRIC: TREI SONETE MARIANICE

SUMARUL BLOGULUI

Sorin Dumitrescu, Buna Vestire (acuarelă)

I

Arhanghelul cîntă:

«O veste duc mai mare decît mine

Fecioarei care-ntrece-n Galileea,

prin darul sfînt al Proniei divine,

şi cinul îngeresc, nu doar Femeia.

Eu, netrupescul, mi-s uşor de bine,

ci grea de bine este-n trup aceea,

încît, slujind smeriţi Luminii Line,

ea-i Rug Aprins, iar eu abia scînteia.

De cînd mă ştiu, atîta bucurie

n-am mai simţit în aripile-ntinse,

nici faţa mea n-a strălucit mai vie!

Cobor din cer în vatra ei săracă

şi firii mele de sfială-nvinse

îi vine parcă suflet să se facă!»

II

Iosif cîntă:

«Marie, îndelung lumina mea,

e început, dar nu-i sfîrşit în tine,

căci ai rămas cu cerurile grea,

şi-n loc de sînge, duh îţi curge-n vine.

De-am fost gîndit ce nu se cuvenea,

nu vreau să-nduplec milele divine,

ci prea destul mi-ar fi să pot avea

iertarea ta cu chip de om ca mine.

Tăcînd pios şi aşteptînd sorocul,

mă lasă doar în ochii tăi să cat

şi să-mi citesc în fundul lor norocul

de-a nu fi fost femeie şi bărbat,

căci din nefirea firii răstignite

se face sorb Iubirea şi ne-nghite!»

III

Pe tine, Maica Domnului din noi,

săraci ne-aflăm în cuget şi-n cuvinte

să te cinstim cu neamurile sfinte

de îngeri care-ţi stau în preajmă roi.

Rîndaşi la crucea vremilor de-apoi,

pe cît minţim, pe-atît şi firea minte,

iar Dumnezeu, ca Pruncul tău cuminte,

e trist în toţi de cît sunăm de goi.

Din feciorescul gurii tale «Fie»,

din tainică umbrirea ta de sus,

la spartul lumii, ce-a rămas, Marie,

şi cît de viu mai e în noi Iisus?

Bolim de-aşa o grea nevolnicie

că Răsăritul nu-l vedem de-Apus!

Răzvan CODRESCU