Pagini

miercuri, februarie 16, 2011

RADU PREDA: COMUNISMUL, DUPĂ DOUĂ DECENII

SUMARUL BLOGULUI

Interviul reprodus mai jos (cu îngăduinţa celui intervievat) a fost acordat luna aceasta de teologul Radu Preda – profesor de Teologie Socială la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii Babeş-Bolyai, director-fondator al Institutului Român de Studii Inter-ortodoxe, Inter-confesionale şi Inter-religioase (INTER) şi autor, între altele, al referenţialei radiografii intitulate Comunismul. O modernitate eşuată (Editura Eikon, seria „Theologia Socialis”, Cluj-Napoca, 2009) – cotidianului Ziua de Cluj. Mai îndărătnic decît ne place să credem, comunismul continuă să marcheze tragic, la peste două decenii de la prăbuşirea lui ca regim politic, mentalitatea şi comportamentul lumii româneşti. Iată de ce se poate spune că interviul de faţă răspunde exorcizator provocărilor tristei realităţi post-comuniste, din perspectiva unei lucide şi avizate conştiinţe creştine. (R. C.)



“Cine regretă comunismul înseamnă
că nu ştie ce să facă în democraţie”

 
În ce măsură persistă racilele comunismului în România de azi, la peste 20 de ani de la căderea regimului totalitar?

Într-o măsură mult mai mare decât ar fi fost bine pentru această ţară. Aşa cum se poate foarte uşor observa, la orice palier al vieţii publice, dictatura comunistă de aproape jumătate de secol a lăsat urme profunde. Să nu uităm însă că dominaţia comunistă, la noi sau în alte state ale Europei de Est (pentru a ne limita la continentul nostru), a fost, prin durată, întindere, metode şi număr de victime, un experiment social unic. Ca atare, prelucrarea lui va dura, mai ales că un astfel de proces de asumare a istoriei este lent şi, de regulă, împotriva curentului amnezic. Lumea vrea să uite, să fugă înainte, fără a se mai uita în urmă. De ce? Pentru că ar vedea lucruri de care nu ar fi deloc mândră. Complicitatea cu istoria naşte acest fenomen uimitor al ignorării istoriei sau, în orice caz, a capitolelor care nu mai convin. La urma urmelor, a fi lucid, critic şi autocritic deopotrivă nu este la îndemâna oricui. Schimbarea mentalităţilor este, cum se ştie, cea mai lentă. Poţi avea vilă, bani şi maşină de ultimă oră şi să te comporţi tot ca un bădăran. Nu schimbarea de decor este aici importantă, ci schimbarea minţii, metanoia, cum ar spune Sfinţii Părinţi. Noi încă nu am trecut, la două decenii de la căderea comunismului, printr-o convertire, personală sau comunitară, în ceea ce priveşte perioada comunismului. De aceea nu ne asumăm suficient libertatea, nici responsabilitatea. Este simptomatic faptul că în urmă cu un an, când ar fi trebuit să marcăm două decenii de la recâştigarea principială a libertăţii, au fost mai multe colocvii şi dezbateri la Viena decât la Bucureşti! Acest lucru spune foarte multe despre cât comunism mental persistă în post-comunism.

Ce este în opinia dumneavoastră comunismul, cum l-aţi defini?

Comunismul este ultima mare religie ideologică a secolului XX. Credinţa dogmatică într-o lume fără proprietate, cu oameni sănătoşi şi prosperi, fără diferenţe de nici un fel, conduşi de lideri devotaţi trup şi suflet interesului comun, anticipând cu alte cuvinte paradisul – iată marea rătăcire ideologică a comunismului! Pentru ea sau din cauza ei au murit o sută de milioane de oameni, tineri şi bătrâni, intelectuali şi ţărani, soldaţi şi scriitori, preoţi şi muzicieni, simpli muncitori şi antreprenori. Un măcel fără termeni de comparaţie în istoria scrisă a lumii. Încercaţi să scrieţi doar cifra victimelor: 100.000.000 de destine! Este greu de imaginat. De aceea unii, mai ales cei tineri, născuţi după 1989, nici nu vor să perceapă o astfel de realitate istorică, foarte greu, într-adevăr, de mijlocit. Nu vreau să fiu patetic, dar la temelia fiecărui mall sau magazin de telefoane mobile se află mii de predecesori care au murit pentru simplul şi absurdul fapt de a se fi născut când şi unde nu trebuia. Fiecare om politic, de la şeful statului la un primar de comună, îşi datorează funcţia de azi acestor victime. Acelaşi lucru îl putem spune dacă ne gândim la foametea din Africa. Dacă copiii noştri ar fi conştienţi de caracterul deloc de la sine înţeles al minimului de prosperitate pe care îl au, în comparaţie cu colegii lor de generaţie din Africa, atunci cred că ar preţui mai mult ceea ce au sau primesc de la părinţi, de la societate. Sigur, România de azi este departe de standardul de viaţă pe care îl merită, însă ceea ce s-a realizat deja este un motiv de recunoştinţă interioară. Subliniez că este o stare de spirit interioară, personală, la scara comparaţiei dintre istoriile diferite ale aceluiaşi timp istoric. Adică nu este cazul să fim recunoscători clasei noastre politice, formate, din păcate, din indivizi oscilând între cinism şi corupţie.

A fost comunismul o ideologie anti-creştină prin definiţie, adică a avut ca scop principal decimarea creştinismului, sau acesta a fost un scop implicit?

Însăşi definiţia dată comunismului – religie ideologică sau, cu expresia lui Berdiaev, religie atee – arată incompatibilitatea fundamentală a acestuia cu religia, în general, şi cu creştinismul, în special. Este acelaşi conflict pe care l-a avut naţional-socialismul lui Hitler cu creştinismul. În cazul comuniştilor, ateismul lor, materialismul lor feroce i-a făcut să fie nu doar insensibili faţă de lăcaşurile de cult, faţă de slujitorii altarelor, dar şi faţă de om în general. Cine Îl urăşte pe Dumnezeu nu are cum să îl iubească pe om, creaţia desăvârşită a Acestuia. Politica anti-religioasă a comunismului a cunoscut diferite faze şi intensităţi, de la o epocă la alta şi de la o ţară la alta. Pentru a da doar un exemplu, acelaşi Stalin care a trimis la moarte sute – dacă nu cumva mii – de preoţi ortodocşi avea să se arate, în timpul războiului cu Germania nazistă, reconciliant cu Biserica. Ştia că doar credinţa religioasă, iar nu cea comunistă, poate mobiliza un popor flămând şi umilit să lupte împotriva duşmanului. O dată terminat războiul, Stalin a revenit la aceeaşi politică restrictivă.

Cum vă explicaţi faptul că la un sondaj recent mai bine de jumătate dintre respondenţi au afirmat despre comunism că a fost o idee bună, dar aplicată prost?

Rezultatul acestei anchete arată, după mine, cel puţin trei lucruri. În primul rând, criza actuală, amplificată de isteria mediatică, induce inevitabil o stare de spirit în care binele este exclusiv la timpul trecut, iar nu în viitor. În al doilea rând, un astfel de rezultat indică faptul că nu s-a vorbit destul despre capitolul de istorie prin care am trecut ca ţară. În fine, o astfel de melancolie arată gradul de incultură şi de schizofrenie identitară în care ne complacem. Iubim manelele şi regretăm comunismul! Înşelăm fiscal statul actual şi îl regretăm pe cel comunist! Călătorim în toată lumea, sau copiii noştri lucrează în Italia, şi oftăm după “epoca de aur”! Securitatea a fost uitată, victimele ei, de asemenea. Uitate au fost îndoctrinarea, privaţiunile, controlul, cultul personalităţii. Totul a fost uitat! Nimic din ceea ce trăim acum nu este bun, nu ne mulţumeşte, nu ne place. Foarte bine! Dacă aşa stau lucururile, nu pot decât să îi sfătuiesc pe aceşti nostalgici să ceară azil politic în Coreea de Nord sau în Cuba. Cât de ingrat poate fi omul! Ce memorie selectivă poate avea şi de câtă prostie egoistă poate da dovadă! Iarăşi, nu pretind că România de azi este acolo unde ar fi trebuit şi ar fi meritat să fie, dar a judeca prezentul mediocru prin prisma unui trecut criminal mi se pare cea mai clară dovadă că nu judecăm limpede, că ne lipseşte, vorba aceea, o doagă. Dacă unii dintre noi au ajuns să “evalueze” astfel comunismul, cum să ne mirăm de halul în care suntem în post-comunism? Nu credeţi că se leagă lucrurile? Credeţi că dacă nemţilor le-ar fi fost dor după nazism mai reconstruiau de la zero o ţară ajunsă între timp, prin muncă, locomotiva Europei, cea care trage din mizerie Grecia şi Irlanda, care plăteşte pentru datoriile altora? Pe scurt, cine regretă comunismul înseamnă că nu ştie ce să facă în democraţie.

În discuţii cu oameni simpli, unii dintre ei fac trimitere la aspecte pozitive – cu ghilimelele de rigoare, dacă este cazul – cu privire la locurile de muncă, la siguranţa socială etc. Există aspecte care merită sau pot fi văzute ca pozitive din comunism sau nu se poate face abstracţie de nocivitatea regimului chiar şi când vorbim de aceste aspecte?

Este exact ilustrarea celor spuse mai sus: cine regretă comunismul înseamnă că nu ştie ce să facă în democraţie. Este mult mai simplu să primeşti, să ai un destin programat şi organizat de alţii, să nu trebuiască să lupţi pentru excelenţă, să nu îţi asumi riscurile liberei iniţiative. Toate “binefacerile” comunismului sunt, metaforic vorbind, zăbrele de aur ale unei cuşti. În ultimii ani ai totalitarismului, nici măcar aceste zăbrele nu mai erau de aur, ci din ce în ce mai ignobile, mai oxidate, mai urâte. Să încercăm un bilanţ sumar: dacă pentru un apartament la bloc şi un loc de muncă au trebuit distruse istoria şi elita României, batjocorită natura şi îndoctrinat omul, executaţi cei care gândeau şi puşi pe fugă creatorii, nu credeţi că am plătit mult prea mult, infinit mai mult, pentru picul de bunăstare? Este motivul pentru care am descris în cartea mea comunismul drept o “modernitate eşuată” (Comunismul. O modernitate eşuată, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2009). Comunismul a modernizat România, a industrializat-o, dar cu ce preţ? Dacă am cădea în logica nostalgicilor, Suedia sau Elveţia nu ar fi trebuit să ajungă la performanţă pentru că nu au fost comuniste!

Cât de importantă vi se pare deconspirarea celor care au colaborat cu Securitatea, cu regimul comunist, fie şi din rândurile clerului?

Este un demers absolut necesar. Am susţinut de la bun început necesitatea ca societatea românească, în frunte cu Biserica ei majoritară, să se despartă de trecut prin recunoaşterea complicităţilor. Între timp, am ajuns să văd lucrurile cu câteva nuanţe în plus. Întâi de toate, ce folos am avea să îi deconspirăm pe colaboratorii securiştilor, dar pe securişti nu? Unde am ajunge? I-am judeca moral pe cei care, voit sau nu, din interes sau slăbiciune, s-au pus în slujba unor stăpâni care îşi văd mai departe de afacerilor lor. Altfel spus, deconspirarea este utilă doar dacă este la nivel de sistem, iar nu doar de pioni, de piese de joc. Apoi, legat de Biserică şi, în general, de cultele religioase, trebuie să avem în vedere o ierarhie minimă a culpabilităţii. De la trădarea secretului spovedaniei la nota informativă despre sectarii din sat, diferenţa este considerabilă. La urma urmelor, pe mine mă preocupă altceva: câţi dintre ierarhii sau preoţii noştri de azi, de acum, sunt pe posturile lor datorită Securităţii? De ce mă interesează? Pentru că cine ajunge în posturi de conducere prin astfel de complicităţi nu va judeca şi nici acţiona loial Bisericii. Aşa cum un securist ajuns deputat nu poate fi stâlp al democraţiei, nici un colaborator zelos al sistemului totalitar nu poate propovădui credibil libertatea în Hristos. Sigur, nu exclud convertirile. Doar că în mediul bisericesc metanoia nu se face în funcţie, cu maşina la scară, ci în intimitatea unei chilii de călugăr. În fine, aş dori să atrag atenţia asupra unui mod perfid de a interoga doar Biserica în ceea ce priveşte trecutul ei. Or, aşa cum am văzut, nici un strat al societăţii şi nici o breaslă, de la scriitori la sportivi, nu a rămas complet imună la boala totalitarismului. Asta înseamnă că prezumata complicitate a Bisericii cu regimul trecut trebuie pusă în ecuaţia corectă. Evident, Bisericii îi revine o datorie morală mai presantă, adică ar fi trebuit să facă primul pas. Nu l-a făcut şi astfel a pierdut pentru moment şansa de a da un semnal de înnoire, de primenire, de convertire de la robie la libertate. Poate că mai trebuie să parcurgem încă două decenii prin pustia tranziţiei până să ajungem la maturitatea unui popor care ştie de unde vine şi mai ales unde vrea să ajungă. Să ne ajute Dumnezeu să nu ne pierdem răbdarea!

A consemnat
Ovidiu Cornea

O fotografie tristă ca istoria noastră...

87 de comentarii:

  1. Interviul e un interviu, bun ca toate cele date de d-nul Radu Preda, dar fotografia de la sfîrsit pur şi simplu m-a bulversat! Un rege care se apleaca, sa-şi aprinda ţigarea, pînă la centura unui ofiţer sovietic!
    Adevărat, tristă istorie, domnule profesor!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ar fi fost de dorit sa spuneti care e sursa fotografiei. Eu as fi scris sub ea: UN REGAT PENTRU O TIGARA...

    RăspundețiȘtergere
  3. Fotografia a apărut în "The New York Times" de sîmbătă 14 septembrie 1946, sub titlul: "A light for Rumanian Monarch". Ofiţerul superior din imagine este generalul rus I. Z. Susaikov, iar scena a fost surprinsă la a doua aniversare a zilei de 23 August (pentu cei mai tineri: „Ziua Naţională a Marii Insurecţii armate antifasciste şi antiimperialiste şi a eliberării României de sub jugul hitlerist”…). Este simptomatic că, mai ales din 1990 încoace, pe această sinistră zi a trădării se bat, revendicîndu-şi-o ca titlu de glorie, Regele şi comuniştii! Dacă e să luăm în calcul toate consecinţele tragice şi dezastruoase pentru ţara bolşevizată (inclusiv – şi mai ales – memoria însîngerată a gulagului românesc), această zi ar trebui mai degrabă decretată zi anuală de doliu naţional, căci de pe urma lui 23 august 1944 România nu şi-a revenit încă – şi s-ar putea să nu-şi mai revină niciodată.
    Oricîte circumstanţe atenuante s-ar putea invoca, Mihai I, cel cumpărat ieri de comuniştii de la Kremlin cu cîteva "onoruri" pasagere, iar azi de neocomuniştii de la Bucureşti cu cîteva palate şi privilegii pecuniare, reprezintă o înjosire fără precedent a demnităţii monarhice şi poate cea mai dureroasă rană simbolică din istoria României moderne (care a fost moşită de Carol I şi Ferdinand şi îngropată de vie de Carol II şi Mihai).
    (Aş vrea însă să se înţeleagă bine că ceea ce afirm aici nu priveşte instituţia monarhică în sine: Monarhia nu e rea pentru nevrednicia unor monarhi degeneraţi, tot aşa cum Biserica nu e rea pentru nevrednicia unor ierarhi ai ei trecători.)

    RăspundețiȘtergere
  4. ''O imagine face cat o mie de cuvinte.'' Va felicit pentru descoperirea acestor poze rare (caci am remarcat mai multe fotografii inedite pe blogul Dumneavoastra).

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu am citit cartea domnului Radu Preda, dar interviul e foarte just si ma face cu atat mai curios sa o citesc. Am impresia ca e actualmente singura voce din BOR care se exprima clar si ferm despre aceste probleme. In rest reprezentantii BOR (ierarhi, profesori, parohi) se poarta de parca comunismul nici nu ar fi existat!

    RăspundețiȘtergere
  6. Se poarte ca niste complici care se simt inca cu musca pe caciula. Cu Mitropolitul Bartolomeu Anania a murit practic ultimul ierarh care a luptat efectiv impotriva comunismului.

    RăspundețiȘtergere
  7. Eu nu as fi atat de dur incat sa-l consider pe Mihai un "degenerat". Mi se pare nedrept sa-l invinuim pe rege pentru gulagul comunist. A facut ce a crezut de cuviinta ca sa salveze ce se mai putea salva, sperand ca gestul sau o sa sensibilizeze pe anglo-americani, care nu o sa lase Romania in bratele barbariei bolsevice. S-a opus cum si cat a putut acesteia. Nici eu nu cred ca a facut bine tot ce a facut, dar de aici pana la a-l incrimina pe baza unei fotografii, mi se pare exagerat. Istorie contrafactuala nu are rost sa facem, insa Romania era oricum in drumul Armatei Sovietice spre Berlin. Regele Mihai a fost un om sub vremi. Dezamagirea mea mai mare este asupra actiunii sale post '89, mai ales dupa primirea triumfala facuta de bucuresteni in zilele de Paste din anul 1992, daca imi amintesc bine. Gestionarea acelui moment o consider deplorabila. Dar are scuza varstei.

    RăspundețiȘtergere
  8. Va multumesc pentru postare(pastrez multumirile pentru articolele foarte importante, nu vreau sa va stresez :))!
    A.

    RăspundețiȘtergere
  9. @ Iulian Capsali:

    Nu vreau să intru în polemică pe o temă care a încetat demult să mai fie de actualitate. Am visat şi eu, la începutul anilor '90. visul regalist, fiind gata, în conştiinţa mea, să mă prefac a fi uitat trecutul de dragul şi în numele prezentului (şi - vai! - al unui ipotetic viitor mai bun). Dar prezentul s-a arătat, în curînd, la fel de dezamăgitor ca trecutul, ale cărui porcării mi-au reapărut atunci în conştiinţă încă şi mai pregnante, constatînd că omul a fost egal cu el însuşi în micime de-a lungul întregii vieţi.
    Cît despre fotografie, să fim serioşi: chiar crezi că eu l-aş judeca doar pe baza unei fotografii? Sau că fără fotografia respectivă aş avea o părere mai bună despre el?
    Las la o parte ce s-a petrecut între 1944 si 1947, dar cum să fiu altfel decît decepţionat şi cum să-l numesc mai propriu decît degenerat pe "ex-regele" (căci ca un "ex" s-a purtat de fapt) care a venit - fără nici o urmă de remuşcare pentru trădărle trecutului şi pentru urmările lor monstruoase - să sărbătorească 23 Augustul cot la cot cu Ion Iliescu, care s-a pretat să-l decoreze pe Adrian Năstase, care şi-a delegat "maiestatea" unui Radu Duda şi s-a lăsat literalmente cumpărat, în urma celor mai indigne compromisuri,umilinţe şi tocmeli, cu restituirea tîrzie a unor proprietăţi şi obţinerea unor privilegii "compensatorii" (pe spinarea unei ţări pauperizate), dovedind cu prisosinţă că pînă la urmă asta a urmărit şi că prea puţin s-a sinchisit şi se sinchiseşte de destinul naţional şi de sentimentele poporului român (sau măcar ale celor care l-au iubit şi l-au respectat în mod sincer, făcîndu-şi iluzii pe seama lui şi în anii '40, şi în anii '90 - toate la fel de deşarte)?! Dacă au existat profitori ai "Revoluţiei", apoi "Maiestatea Sa Regele" a fost unul dintre cei mai mari. Dar dincolo de profiturile sale personale şi de clan (fiind vorba, într-o oarecare măsură, în paranteză fie spus, de "ale sale dintru ale sale"), îl acuz în conştiinţa mea (şi e treaba fiecăruia cum şi-l asumă în propria conştiinţă) pentru că a distrus sistematic un capital insubstituibil de încredere şi de speranţă şi că a compromis grav în percepţia publică ideea de monarhie şi de aristocraţie. Iar dacă România a ajuns astăzi în halul de decădere morală şi de deznădejde de sine în care se află, aceasta nu s-a petrecut fără contribuţia "apusei maiestăţi" a celui care s-ar zice că a ţinut morţiş să dovedească încă o dată că "aşchia nu sare departe de trunchi"...

    RăspundețiȘtergere
  10. O eroare in textul domnului Preda:

    "Stalin care a trimis la moarte sute – dacă nu cumva mii – de preoţi ortodocşi"

    Mai degraba zeci de mii daca nu sute de mii.

    Cat despre Mihai, am spus-o si o repet: la 23 August a luat singura decizie rationala care se putea lua in circumstantele respective dupa ce tatal lui a ratat sansa eroismului in vara lui 1940 si ne-a facut de ras in fata lumii si a istoriei. Altii, care altminteri au contribuit la vanzarea Ardealului in 1940, preferau sa-l prapadeasca de tot in 1944. Iar asta nu de dragul Romaniei (sa fim scutiti!) ci de dragul "aliatului" lor, Adolf Hitler, care impartasea cu Stalin vina pentru situatia Romaniei.

    Evident, asta nu scuza participarea lui Mihai la diverse comemorari ale "victoriei anti-fasciste", fapt care este intru totul jenant. E ca si cum ai sarbatori ziua in care ti-ai amputat un picior cu scopul de a-ti salva viata. In concluzie, Maiestatea Sa merita sa fie criticat pentru ce a facut dupa 1989, nu pentru ce a facut in 1944. In 1944 a facut ce se putea. Dupa 1989 se putea face mai mult.

    Alexandru Racu

    RăspundețiȘtergere
  11. In parte, repet, nu pot sa fiu decat de acord. Vehementa ta ma descumpaneste. A face o cauza a tuturor relelor Romaniei pe MS, inclusiv a situatiei de colaps etic in care ne aflam, mi se pare doar cam exagerat. Ce putea sa faca un Rege intr-o tara in care monarhia mai avea doar cateva procente de sustinere? Insa si eu am afirmat ca felul in care si-a gestionat afectiunea populara a fost jalnic. Pun totul pe baza batranetii si a intrigilor securiste tesute in jurul sau. Insa, hai sa fim sinceri cu noi si sa concedem ca o Romanie reprezentata de MS Mihai, cu toate tarele lui, ar fi aratat cu totul altfel decat cea actuala in care, incepand cu sarlatanul Iliescu si terminand cu vicleanul Basescu, in tara asta a domnit exclusiv miselia unor ticalosi lipsiti de orice scrupul.

    RăspundețiȘtergere
  12. Chiar nu vedeti ca China salveaza spectaculos comunismul?

    RăspundețiȘtergere
  13. D-lui Alexandru Racu:

    Era vorba de cei efectiv ucişi, nu de toţi cei prigoniţi. Poate că d-l Preda nu s-a preocupat să-i numere exact, dar ar fi prea destul să fi fost şi numai cîţi spune dumnealui.


    D-lui Iulian Capsali:

    Eu n-am spus că Regele ar fi "cauza tuturor relelor", ci că n-am ajuns unde am ajuns "fără contribuţia sa". "Ce putea sa faca un Rege intr-o tara in care monarhia mai avea doar cateva procente de sustinere?". Putea să se poarte ca un rege, sacrificînd profitul în favoarea demnităţii. Sigur că, chiar şi cu Mihai pe tron, România, redevenită monarhie constituţională la începutul anilor '90, ar fi putut avea un cu totul alt traseu. Fapt este că n-a fost aşa şi că, în conştiinţa mea, nu-l pot absolvi pe Rege de ce a fost, sau a făcut, doar în virtutea a ce ar fi putut să fie sau să facă. Genul acesta de apologie pusă sub semnul lui "dacă" chiar că n-o înţeleg...


    Anonimului de la 10.58 PM:

    Ba da, dar mi se pare irelevant pentru noi, cîtă vreme nu sîntem chinezi...

    RăspundețiȘtergere
  14. Ce inseamna ca "nu suntem chineji"? Ca nu avem ochii oblici?

    RăspundețiȘtergere
  15. Domnule Codrescu,

    Conform Wikipedia, doar intre 1917 si 1935, din 130000 de preoti arestati, 95000 au fost executati (http://en.wikipedia.org/wiki/Russian_Orthodox_Church). Iar cei mai multi ii revin lui Stalin. Diferenta este substantiala. Cu siguranta a fost vorba de o scapare a domnului Preda.

    Alexandru Racu

    RăspundețiȘtergere
  16. Aceluiaşi Anonim:

    Nu, ochii n-au de-a face. A fi chinez înseamnă a aparţine celui mai numeros popor din istorie, a stăpîni o ţară de vreo 40 de ori mai mare decît România, a sta pe o tradiţie în care individul aproape că nu contează, a nu fi puturos şi şmecher (nici predilect preocupat de „capra vecinului”), a nu înceta să-ţi doreşti mai mult, dar a şti, totuşi, să te mulţumeşti şi cu foarte puţin (rogojina şi raţia de orez, că nu-i în toată China ca la Shanghai)… De unde se vede că noi, chiar de am avea şi ochii oblici, n-avem nici o şansă să fim chinezi…
    Lăsînd gluma la o parte, cînd comunismul a falimentat absolut peste tot, cu excepţia mai nouă a Chinei, atunci în mod sigur ce se petrece în China nu se datorează comunismului, ci are alte explicaţii, nu neapărat de natură ideologică.


    D-lui Alexandru Racu:

    Dacă aşa zice Wikipedia... Sînt sigur că d-l Preda va primi cu mulţumire informaţia, care îi dă mai multă, nu mai puţină dreptate. De unde se vede că a avea dreptate nu ţine neapărat de preciziunile numerice (care, desigur, nu trebuie nici ele dispreţuite, mai ales cînd traduc holocausturi de vieţi omeneşti).

    RăspundețiȘtergere
  17. Nu cumva ceea ce face dl. Racul se cheama... "a cauta noduri in papura" ?

    RăspundețiȘtergere
  18. Nu. D-l Racu e istoric şi ţine la preciziunea cifrelor mai mult decît teologii. Îmi place să cred că atîta tot.

    RăspundețiȘtergere
  19. Nu cred ca regele putea sa faca mai mult in conditiile istorice date. E parerea mea, desigur.

    RăspundețiȘtergere
  20. Din pacate lucrurile stau invers decat insista anumiti "istorici". In vara lui 1940 nu se putea rezista in nici un fel,prinsi intre unguri si sovietici. Iar in 1944 se putea rezista inca o vreme in speranta obtinerii unor conditii de armistitiu cat de cat acceptabile, avandu-i in fata doar pe rusi.In privinta lui Mihai decizia nu a fost rationala (adica dictata de interesul tarii)ci personala, dictata de teama de a mai ramane "sub papucul" lui Antonescu. Faptul ca a mintit armata despre un armistitiu inexistent (contribuind la luarea in captivitate a peste 100,000 de prizonieri)se inscrie in aceeasi "logica" si acelasi spirit de onoare.

    Radu Greuceanu

    RăspundețiȘtergere
  21. In sens strict, mai degraba istoric de ocazie si de nevoie. Licentiat in Stiinte Politice, disciplina care, ce-i drept, e intrinsec legata de istorie. Fara a cauta nod in papura nimanui, cred ca un pic de precizie nu strica intr-o tara in care teologii devin directori stiintifici la institute care se ocupa cu cercetarea istoriei recente, fara sa aiba nicio publicatie de referinta in domeniu si fara ca macar sa fie licentiati in istorie. Evident, nu ma refer la domnul Preda, ci la teologul numit Mihail Neamtu. In orice tara normala, un doctorat pe subiectul in cauza (in cazul de fata comunismul romanesc) este o conditie sine qua non pentru ocuparea functiei care i-a revenit teologului Neamtu. Si ca de obicei, tocmai cei care ne bat la cap cu valorile occidentale sunt primii care stiu sa profite pe seama randuielilor (alea proaste) orientale.

    Alexandru Racu

    RăspundețiȘtergere
  22. Din cărţile d-lui Neamţu se vede că nu precizia îi lipseşte. Şi nici d-l Preda nu stă rău, de regulă, cu precizia. Nu mai vorbesc că teologii au şi o precizie de altă natură decît cea aritmetică (la care sînt obligaţi mai direct istoricii, sociologii şi politologii). Cu toţii mai greşim însă cîteodată, fie în plan interpretativ, fie în plan informativ. Sigur că toate greşelile sînt amendabile, dar mai grav este te înşeli într-o judecată de valoare decît într-o estimare numerică. În privinţa judecăţilor, cred că d-l Preda stă destul de bine, cel puţin în interviul de faţă. Şi nici d-l Neamţu nu stă de cele mai multe ori rău cu judecăţile, dificultatea dumnealui părîndu-mi-se deocamdată (s-ar prea putea să mă înşel) mai degrabă aceea de a atinge conformitatea între "om" şi "stil": la dumnealui, ca să zic aşa, "scrisul bate viaţa". Mă tem însă că nu-i numai cazul dumnealui şi că, în general, avem tot mai mult tendinţa să scriem mai bine decît trăim. Dacă starea unei ţări s-ar măsura prin vorbe, nu prin fapte, atunci să ştiţi că n-am fi tocmai codaşii Europei!
    Dvs. nu simţiţi cîteodată, domnule Racu, această discrepanţă? Eu unul mărturisesc că o simt pe alocuri şi la mine însumi, nu fără îngrijorare şi jenă interioară... Există oare cruce mai grea decît crucea de sine?

    RăspundețiȘtergere
  23. Dl. Codrescu numai ce pomenise de sindromul romanesc al "caprei vecinului"...

    RăspundețiȘtergere
  24. De ce mereu trebuieste sa discutam in termeni de rivalitate si excluziune intre oameni si grupuri: de o parte Teodor Baconschi, Radu Preda, Mihai Neamtu, Adrian Papahagi, Teodor Paleologu, de cealalta Mircea Platon, Gheorghe Fedorovici, Alexandru Racu, Ovidiu Hurduzeu, Iulian Capsali !?! Daca toti crestinii acestia, in loc sa se certe si sa se contesteze intre ei, ar pune umarul la ceva in comun, oare nu ar fi mai bine pentru toti si mai ales pentru Neam si Tara ? Am dat numai ca exemplu, dar sunt multe grupuri sau grupari care nu pot sa se vada unii cu altii si fiecare vrea sa aibe numai el dreptate. Pacat ca Dumnezeu a dat minti luminate si noi le folosim mai mult pentru a risipi decat pentru a aduna si mai mult pentru a face vrajba decat pentru a face pace !

    Un mai batran,
    fost detinut politic

    RăspundețiȘtergere
  25. @ Razvan Codrescu

    Ma tem ca nu am fost inteles. Nu despre domnul Radu Preda era vorba (pe care altminteri il apreciez foarte mult), nici despre capacitatile intelectuale ale lui Mihail Neamtu (a caror existenta nu am negat-o niciodata) nu era vorba si nici nu era in intentia mea sa subestimez importanta anumitor discipline academice, cu atat mai putin a teologiei. Am indicat dor modul in care e normal sa se petreaca lucrurile (intr-o tara normala, evident) in ceea ce priveste raportul dintre specializarea profesionala si functia ocupata intr-o institutie publica. Cat despre crucea de sine si scrisul care bate viata, indraznesc sa spun ca va inteleg, fiind totusi de parere ca, data fiind natura paradoxala a smereniei, e bine ca aspectele cu pricina sa ramana in intimitatea inimii fiecaruia, inima la care are acces doar duhovnicul si Dumnezeu. Nu de alta, dar daca si smerenia constientizata este de fapt mandrie, cu atat mai mult smerenia afisata (postata in cazul de fata).

    Alexandru Racu

    RăspundețiȘtergere
  26. @Alexandru Racu:

    Un accent de sinceritate confesivă într-o discuţie informală nu-i nici probă de smerenie, nici probă de mîndrie, ci face parte din omenescul colocvialităţii. Iar că nu trăim într-o "ţară normală" o ştim şi o regretăm cu toţii, dincolo de măruntele cazuri individuale. Sigur că în absolut aveţi dreptate (ca întotdeauna). Relativul ne omoară...

    RăspundețiȘtergere
  27. @ Radu Grecueanu

    Sigur ca se mai putea rezista in August 44, cand rusii erau in Moldova iar Transilvania era in stapanairea urmasilor lui Attila (unde ar fi ramas pe veci daca am fi avut un conducator luminat precum Horia Sima). Avea Mihai o bomba atomica in buzunarul de la spate dar a refuzat sa o foloseasca pentru ca voia sa scape de sub papucul lui Antonescu.

    De altfel, este interesant cum acelasi Horia Sima care in vara lui 1940 il indemna pe primul ministru Ion Gigurtu sa accepte conditiile dictate de Roma si Berlin, lansa in vara lui 1944 apeluri catre tara care indemnau la angajamentul eroic ireductibil in numele unei cauze pierdute. Altfel spus, daca Horia Sima ar fi putut invoca pragmatismul in 1940, cum se explica atunci ca in vara lui 1944 spiritul pragmatic l-a parasit intru totul si l-a cuprins in schimb febra eroismului caracterizat de cel mai pur « idealism »?

    Ca atare, este clar ca astfel de atacuri la adresa Regelui (sprijinite pe fel de fel de teze istorice deopotriva ideologizante si elucubrante) isi au originea in zona obscura a rasismului duhovnicesc si reprezinta mostenirea transmisa de niste indivizi pentru care solidarizarea definitorie nu a fost nici cea crestina si nici cea nationala ci cea ideologica, indivizi care din anii treizeci si pana la finele razboiului au actionat in Romania pe post de coloana a cincea, sustinand pana la capat statele fasciste ce promovau o politica internationala revizionsita, politica indreptata impotriva integritatii teritoriale a statului roman. Nu trebuie sa fi maestru emerit intru ale geopoliticii ca sa-ti dai seama ca dezastrul Romaniei nu ar fi fost posibil fara pactul Ribbentrop-Molotov. Si probabil ca Romania ar fi trebuit sa piarda si razboiul din Vest pentru ca acesti ideologi de serviciu sa se mute definitiv la lada de gunoi a istoriei si sa nu ne mai abureasca cu recurentele lor tentative de autoreciclare. Este interesanta in acest sens si relatarea Maresalului Antonescu, care isi aducea aminte cum, in septembrie 1940, a trebuit sa se certe mult si bine cu Horia Sima care nu voia definitia de stat national-legionar ci o voia doar pe cea de stat legionar. "La vremea aceea", spunea Antonescu ulterior, "nu mi-am dat seama ca individul asta era de fapt de factura internationala".

    In fine, evident ca nu se putea rezista in vara lui 1940. Dar se putea scrie o pagina glorioasa de istorie romaneasca care ar fi contribuit decisiv la intarirea fibrei morale a poporului roman. In schimb, dupa cum sublinia un profesor din Ardeal, citat de Florin Constantiniu (citez din memorie) "faptul de a nu fi luptat nici in Est si nici in Vest atunci cand ceea ce este tragic si eroic in sufletul unui popor trebuie neaparat sa-si spuna cuvantul aveam s-o platim scump vreme de multe generatii de acum inainte". Sau cum spune Sfantul Nicolae Velimirovici: mai bine sa cada statul decat sa cada poporul. Insa din nefericire, aceste adevaruri situate la granita dintre transcendenta si istorie nu par sa fie procesate de prea multe constiinte romanesti. La noi se cultiva falsele dihotomii: fie lasitate si/sau oportunism, fie rasism duhovnicesc. Or nu vom iesi din rahat pana nu terminam cu falsele dihotomii. Iar pentru aceasta nu e nevoie doar de o traire pe masura scrisului ci si de scris necrutator in raport cu repetatele tradari de ieri si de azi ale vocatiei noastre nationale: aceea de a ne defini numai prin libertatea intru Hristos, nu prin diversele imperecheri nefiresti de oportunism si de idealism, de duhovnicie si rasism.

    Inchei aici, regretand faptul ca desi i-am promis domnului Codrescu ca nu am sa mai abordez teme verzi pe blogul domniei sale, nu am reusit sa ma tin intru totul de cuvant. Cu atat mai mult cu cat dansul si-a calcat cuvantul si mi-a gazduit din nou comentariile in ciuda supararii pe care i-am pricinuit-o luna trecuta.

    Alexandru Racu

    RăspundețiȘtergere
  28. @ Razvan Codrescu

    Regret daca am lasat impresia ca v-am acuzat de falsa smerenie (ceea ce este posibil sa fi si facut in adancul constiintei). Am vrut doar sa-mi motivez refuzul de a raspunde la intrebarea dumneavoastra. Dar daca discutam strict colocvial, atunci marturisesc ca si eu pot sa ma mandresc cu constientizarea faptului ca de cele mai multe ori sunt depasit de ceea ce scriu. Fapt care deseori m-a facut sa ma gandesc ca poate ar fi bine sa nu mai scriu. Cat despre relativ si absolut, cred ca in Romania e nevoie de mai multa sete de absolut. Si de multa scarba resimtita in raport cu relativizarea absolutului fapt care la romani, dupa cum afirma Cioran, nu demonstreaza intelepciune ci tradeaza lasitate (atunci cand nu avem de-a face cu pura ticalosie); sau mai bine spus indica o intelepciune al carei ultim resort este lasitatea.

    Alexandru Racu

    RăspundețiȘtergere
  29. @Alexandru Racu:

    În ceea ce afirmaţi în ultimul răspuns către mine vă dau întru totul dreptate.
    Cît priveşte răspunsul către d-l Radu Greuceanu, v-aş fi foarte recunoscător să nu reveniţi la tonul pentru care decisesem să nu vă mai postez. Cu evenimentele din 1944 legionarii - buni sau răi, cum vor fi fost ei - nu mai au nimic de a face. Iar pe rege şi pe politicienii care şi-au plătit din greu opţiunea nu vreun fanatism legionar îi acuză, ci propriile lor fapte - prin care s-au sinucis şi ei, au nenorocit şi ţara. Occidentul a profitat şi ne-a dat un şut în cur, tratîndu-ne ca pe jegurile care am ţinut să fim.
    Iar sovieticii, cînd li s-a reproşat în tratativele de capitulare că lui Antonescu îi oferiseră condiţii mult mai bune, au răspuns cu cel mai cinic realism: "Antonescu reprezenta autoritatea. Dumneavoastra nu reprezentaţi decît aventura".
    Nu ştiu dacă Antonescu ar fi reuşit pînă la urmă să obţină pentru România condiţii de Finlanda (nu cred), dar cartea nu s-a jucat pînă la capăt şi s-a forţat o soluţie pripită, inferioară şi dezonorantă, pe care istoria ne-a făcut din plin s-o resimţim şi s-o plătim ca atare.
    Despre toate acestea e vorba şi nicidecum despre legionari.

    RăspundețiȘtergere
  30. Maniu si Bratianu au platit cu viata, regele numai cu tronul. Dar cel mai greu au platit amarastenii pe spinarea carora se face istoria: cu teroare, cu saracie, cu indobitocire, pana in ziua de azi. Stanga a fost nenorocirea Romaniei in secolul XX, care se pare ca va fi si in secolul XXI. Pana sa fie opera tancurilor sovietice, comunismul a fost opera stangii romanesti dintre cele doua razboaie de la Titulescu la Maniu, cu permanenta complicitate a Palatului de masoni (stiati ca regele Mihai era deja la 20 de ani Cavalier al Marelui Orient din Franta?).

    RăspundețiȘtergere
  31. Anonim de nevoie18/2/11 2:30 p.m.

    Mai lasa-ne, mai nene Racule, cu legionarii matale!
    Domnule Codrescu, nu-l mai lasati sa delireze si sa va bage strambe pe blog! Nu vedeti ca e un obsedat?

    RăspundețiȘtergere
  32. Nici nu stiu ce sa mai zic. Dl.Racu e fenomenal.Tocmai cand credeai ca nu mai poate fi intrecut un anumit nivel de politete si profesionalism istoric, iata ca se poate. Bravo! Sper sa imi permita dl.Codrescu un raspuns adecvat, nu atat pentru atacul personal elucubrant (rasism duhovnicesc ???? repetat obsesiv) cat pentru gogoritele "istorice " debitate cu aplomb.
    Radu Greuceanu

    RăspundețiȘtergere
  33. @Anonim de nevoie:

    Nu ştiu ce nevoie vă obligă la anonimat, dar credeţi-mă că am cumpănit îndelung pînă să vă postez "comentariul". Pînă la urmă i-am dat drumul, dar nu vă ascund că nu e tonul pe care să-l agreez şi că dacă veţi recidiva pe acest ton, nu vă voi mai posta.
    Dacă şi cît voi tolera pe acest blog pe un comentator sau altul, aceasta rămîne strict treaba mea (cu sau fără explicaţii).


    @Radu Greuceanu

    De vreme ce i-am lăsat cuvîntul din nou d-lui Racu, cum aş putea să nu vi-l las şi dvs.?

    RăspundețiȘtergere
  34. @ Alex Racu:

    Am de făcut doar cîteva observaţii punctuale:

    1. A da drept sursă credibilă de informaţii Wikipedia este cel puţin hazardat, ca să nu zic neserios. Ştim cum e alcătuită Wikipedia şi cîte erori şi manipulări conţine.

    2. Asta nu înseamnă că nu s-ar putea ca într-adevăr cifrele să fie mai mari decît cele date de Radu Preda. Şi eu cred că sînt mai mari. Dar sînt de acord cu dl Codrescu că asta îi dă şi mai mare dreptate lui Radu, nicidecum să-i ştirbească argumentaţia. Pînă însă vom avea informaţii din surse credibile, să mergem pe mina lui Radu, care s-a ocupat de cercetarea comunismului.

    3. Scrupulozitatea ta în privinţa cifrelor ar fi bine să te urmărească şi în privinţa altor date istorice. Spui: "este interesant cum acelasi Horia Sima care in vara lui 1940 il indemna pe primul ministru Ion Gigurtu sa accepte conditiile dictate de Roma si Berlin…". Şi sînt tare curios care e sursa documentară acestei afirmaţii. În august 1940, cînd ne-a fost răpit din nou Ardealul, Horia Sima nu avea nici o calitate oficială şi era un marginal în stat (ultimatumul lui Hitler către Carol II vine la 15 iulie, Horia Sima demisionase din funcţia de ministrul al Cultelor în guvernul Giugurtu pe 7 iulie, după doar 3 zile de la numire). Deci nu avea cum să-l îndemne pe Giugurtu să facă nimic. Mai mult, revolta legionară din 3 – 6 septembrie, care a dus la abdicarea regelui Carol II, a avut drept motiv tocmai cedarea Ardealului fără nici un fel de rezistenţă.

    4. Prin urmare, Horia Sima ar fi fost coerent cu el însuşi cînd, în 1944, dacă ar fi pledat pentru rezistenţă în faţa ruşilor. Dar cum s-o facă, dacă, din nou, nu avea nici o calitate oficială, nici o putere de a influenţa politica statului român şi, în plus, era deţinut într-un lagăr nazist (un “amănunt” care arată încă o dată cît de falsă şi ticăloasă este acuzaţia că mişcarea legionară a fost “coloana a cincea” nazistă; într-un alt lagăr, la Buchenwald, erau deţinuţi ceilalţi capi legionari care scăpaseră de furia lui Antonescu).

    5. În concluzie, nu legionarii au cedat Basarabia, Bucovina de Nord şi Ardealul. Nu legionarii sînt responsabili de actul de la 23 august. Responsabilitatea pentru aceste evenimente aparţine regilor Carol II şi respectiv Mihai I. Nu trebuie să fii (filo-, cripto-)legionar că să vezi această realitate. O realitate care pe mine unul nu mă face nici antimonarhic. Să nu confundăm principiul cu persoanele. Şi să nu uităm că am avut şi regi vrednici. Pe cînd, preşedinţi, nu.

    RăspundețiȘtergere
  35. @ Razvan Codrescu

    Raspunsul dumneavoastra a ignorat pur si simplu mai multe argumente ale mele, in special cel crucial care privea Transilvania. Motiv care ma forteaza sa concluzionez (pana la proba contrarie) ca nu aveti contraargumente. Cat despre conditiile mai bune care i-au fost promise lui Antonescu, ma tem ca tindeti sa dati dovada de aceeasi naivitate de care a dat dovada tanarul Mihai. Chiar n-am invatat din istorie ca rusii promit orice si respecta ce vor? Pur si simplu situatia de pe teren nu ne permitea sa punem conditii; asta poate si pentru ca ne-am hotarat sa mutam prea tarziu (desi, ce-i drept, daca mutam prea devreme riscam sa fim zdrobiti de nemti, situatia fiind, cum se spune, de rahat). Este evident, cred eu, ca o data instalata Armata Rosie in spatiul mioritic ar fi actionat dupa bunul plac, indiferent de ce i-ar fi promis Stalin lui Antonescu, lui Mihai sau mai stiu eu cui. Cat despre onoare, daca o invocati, invocati-o pana la capat si recunoasteti faptul ca in realitate era singurul lucru care putea fi aparat. Dar evident, trebuia aparata de la bun inceput nu dupa ce cedasem o treime din tara fara sa tragem niciun foc de arma si dupa ce ne-am urmat cu fidelitate canina pana in strafundurile Rusiei agresorii din Apus. D-aia va tot spun eu ca nu-mi place relativizarea absolutului sau mai exact relativul cu pretentii de absolut.

    Cat despre legionari, evident ca nu au avut nimic de-a face cu evenimentele in cauza (August 44). Dar au foarte mult de-a face cu genul de teze istorice ideologizante pe baza carora sunt atacati Mihai si politicienii democrati.

    Alexandru Racu

    RăspundețiȘtergere
  36. Va multumesc si sper sa nu abuzez de rabdarea nimanui.
    In primul rand un mic sumar al perlelor debitate in acest set de comentarii de dl. Racu (ca sa nu mai revenim la cele mai vechi). Conform acestuia, nr.1 - ne-am facut de ras in fata lumii si a istoriei (in vara lui 1940) neluptand. nr.2 - legionarii au contribuit la vanzarea Ardealului in 1940. nr.3 - 23 august 1944 se compara cu amputarea piciorului pentru a-ti salva viata.
    nr.4 - Ardealul ar fi ramas pe veci ungurilor daca Horia Sima ar fi fost la putere.
    nr.5 - legionarii au fost o coloana a cincea fascista incepand din anii 30.
    nr.6 - dansul admite ca "evident nu se putea rezista in vara lui 1940" dar...alternativa (distrugerea totala) ar fi fost glorioasa...
    nr.7 - cine nu e de acord cu dansul cultiva rasismul duhovnicesc, este ideolog de serviciu, se complace in false dihotomii si are idei ce izvoresc in "zona obscura a ...(ghiciti)..rasismului duhovnicesc.

    se continua

    Radu Greuceanu

    RăspundețiȘtergere
  37. continuarea..

    Toate acestea si unele pe care nu le-am mai trecut in revista de sila, sunt afirmate cu tupeu, fara nici o baza documentara, nici o sursa, tocmai de acela ce spunea referitor la Radu Preda ca "un pic de precizie nu strica " ????!!!!
    Incerc sa ma limitez ca spatiu si sa abordez succint cele 7 puncte enumerate, la nevoie revenind cu mai multe detalii.

    nr. 1 - vorbe de genul "ne-am facut de ras in fata lumii si a istoriei" sunt vorbe goale. Cine radea in 1940. A auzit dl. Racu istoria razand??? Genul acesta de fraze sforaitoare sunt lipsite de orice tangenta cu realitatea si se asemenesc cu prostii de genul "constiinta mondiala condamna..." sau " Comunitatea internationala a decis...." Pur si simplu blah, blah, blah.
    nr.2 - cum au contribuit legionarii la vanzarea Ardealului? cu dolari, euro, sau lei? Inainte sau dupa ce au cucerit Antarctica cu ajutorul unor farfurii zburatoare? Nu vom afla de la dl. Racu - este prea ocupat cu precizia istorica....

    Radu Greuceanu

    se continua

    RăspundețiȘtergere
  38. continuare..

    nr.3 - daca tradand armata romana prin declaratia mincinoasa despre un armistitiu ce nu exista Mihai a amputat piciorul natiunii pentru a-i salva viata, care viata a salvat??? Dezastrul a fost total. Ce s-a salvat? Nimic. Regretatul Zahu Pana a versificat acest adevar intr-un mod foarte elocvent in poezia sa "Scrisoare de pe front"

    " Ostasii stiu ca nu-si pierd numai glia,
    desi li-s dragi si casa si odorul,
    de-om fi invinsi, se pierde Romania
    cu tot trecutul ei si viitorul"

    nr.4 - dl. Racu afirma ca Ardealul ar fi ramas pe veci ungurilor daca Horia Sima ar fi fost la putere. Nicio sursa, nicio dovada, nimic...
    Adevarat profet, vazator peste timp.. Similar pot si eu spune ca, avandu-l pe dl. Racu la putere, Romania nu va mai avea nici istorie, nici trecut. Valoreaza ceva??
    nr.5 - Istorici de meserie (si nu de ocazie cum se autointituleaza dansul), precum Eugen Weber, afirma clar ca Miscarea Legionara NU a fost o coloana a cincea hitlerista. Dl. Racu insa stie mai bine...evident fara dovezi...
    Ce sa mai comentez? Sa razi? Sa plangi?

    Radu Greuceanu

    se continua

    RăspundețiȘtergere
  39. continuare...

    nr.6 - in 1940 nu se putea rezista, admite dansul, dar sinucigandu-ne ca natie, ar fi fost....glorios. Daca asa ar fi gandit si voevozii nostrii, nu ar fi exista Romania in primul rand.
    Stiu, dl. Racu va reveni obsesiv cu "exemplul" Poloniei, dar asta doar dintr-o profunda necunoastere a faptelor istorice. Polonia nu a rezistat (refuzat propunerile nemtilor) in 1939 din spirit de sacrificiu. Documentarea exista aratand o supraevaluare bolnaviciasa a propriilor forte armate, o dorinta patimasa de a lupta cu nemtii si convingerea ca Polonia va avea ocazia sa-si impinga frontierele pana in apropierea Berlinului. Acest apetit expansionist, lipsa totala de contact cu realitatea in priviinta puterilor proprii si garantiile mincinoase anglo-franceze, i-au facut pe polonezi sa dispara de pe harta, reaparand mai tarziu cu granite mutilate, teritorii furate, comunizati si participanti activi la crime masive impotriva populatiei civile germane de dincolo de Oder.
    Putin cam prea multa istorie pentru dl.Racu ....
    Asa ca sinuciderea "glorioasa" propusa de dansul ar fi rezultat intr-o Republica Sovietica Moldoveneasca pana la Carpati, intregul Ardeal ungurilor, posibil Dobrogea bulgarilor, iar Oltenia si Muntenia sub germani ca sa nu cada petrolul in mainile Moscovei.
    Halal glorie...
    Si mai ceva. L-am mai rugat pe dl. Racu si in trecut, daca nu-l poate pricepe pe Sfantul Nocolae Velimirovici, sa-l lase in pace.

    Radu Greuceanu

    se continua

    RăspundețiȘtergere
  40. Finalul...

    nr.7 - in privinta epitetelor, dl.Racu a mai fost rugat si in trecut sa explice ce inseamna "rasism duhovnicesc". Refuza sa o faca, probabil pentru a nu se face de ras, dar continua sa persevereze (diabolicum..)
    Deasemenea "ideolog de serviciu"??? si restul.

    Termin cu marturisirea ca dl.Racu mi-a prilejuit si momente de destindere pentru care ii multumesc profund. Dupa ce a afirmat pe alt blog, suparat foc pe dl.Codrescu ca "gata nici ca mai intru pe blogul lui...il las in compania rasistilor duhovnicesti" , nu au trecut nici 3 zile si strengareste ..intra si scria anonim , apoi sub iscalitura.
    Tablou perfect de infantilism..nu,e prea urat,..sa zicem bebeluseala. Mai lipsea doar biberonul.

    Radu Greuceanu

    sfarsit

    RăspundețiȘtergere
  41. Stimate Domnule Codrescu,

    multumesc f mult pt analizele si articolele publicate pe blogul Dvs care sunt de exceptionala calitate si foarte inspirate ! de asemenea felicitari pt creatiile Dvs poetice ! acum vreo doua saptamini am imprimat vreo suta de pagini de pe blog si le'am adus acasa ca sa le citesc pe indelete; sunt convins ca mai sunt inca multe lucruri de citit, mai trebuie gasit timpul... gratie Dvs descoperit un site Bartolomeu Anania si acuma ascult predicile lui in fiecare seara, unele de maui multe ori !

    in ceea ce priveste ultimele Dvs raspunsuri la comentarii despre 23 aug '44, nu vreau sa intru in polemici cu atat mai mult cu cat sunt "anonim"... parerea mea de om simplu de la tara, simplu plugar, daca cineva face efortul minim sa cunoasca adevarul istoric, e practic imposibil sa fie in dezacord cu Dvs, Gabriel Constatinescu, Nicolea Baciu (si or mai fi si altii), indiferent de ce simpatii / preferinte / sensibilitati ar avea; fara emfaza sau exprimari pretentioase, sa o spunem drept: adevarul vorbeste de la sine... e ca si cum ai un model/teorie in fata, si'l citesti si daca'i coerent, esti convins imediat, o simti in tine insuti...

    ca MS Mihai I si comunistii - "strainii" lui Noica - isi revendica "paternitatea" actului, sa continue, sa persiste ! ei intr'adevar au fost actorii si autorii tradarii si nesabuintei, iar noua, restul, ne trebuie adevarul pur, oricat de dureros ar fi el, ca sa putem intoarce pagina si cu invatamintele corect intelese sa ne intoarcem privirile spre viitor; marea tragedie cu MS Mihai este ca in mediocritatea sa a compromis idea de monarhie... dar poate ca speranta mai exista, marea intrebare fiind: sigur nu el sau descendentii lui intru mediocritate, dar pe cine altul ?

    o alta frumoasa idee pe blogul Dvs este aceea cu nationalismul crestin, singurul veritabil, opus nationalismului - atat cat a fost - de factura comunista, parazitar: excelent studiul Dvs !

    cu Dumnezeu inainte ! toate cele bune Dumneavoastra !

    RăspundețiȘtergere
  42. @Alexandru Racu:

    Tocmai argumentul pe care-l consideraţi cel mai tare mie mi se pare că e cel mai aberant. Văd că deja au început să vă răspundă alţii.
    Şi cînd te gîndeşti că totul a pornit de la o ţigară!...

    RăspundețiȘtergere
  43. @ Claudiu Tarziu

    In 1940, date fiind mutarile de pe harta Europei, Horia Sima devenise un personaj foarte important - vezi in acest sens participarea lui la guvernare. Evident nu am zis ca el l-a pus pe Gigurtu (mai exact pe Manoilescu) sa semneze. Am spus doar ca asta a fost recomandarea lui Sima. In plus, ce te faci ca Legiunea a avut doi reprezentanti in Consiliul de Coroana care a decis cedarea Ardealului de Nord, reprezentanti care au votat pentru cedare. Acestia au fost Horia Codreanu si, din nefericire, parintele Mota, tatal lui Ionel Mota. Sursa este Zigu Ornea, Anii Treizeci - Extrema Dreapta Romaneasca. Daca domnul Ornea cumva minte (ceea ce nu cred) nu este vina mea. Oricum, eu ti-am dat sursa. Da-mi te rog si tu sursa care sa infirme faptele in cauza.

    Nu stiu de ce se tot insista cu Radu Preda din moment ce am zis ca sunt sigur ca a fost doar o scapare...la fel cum tind sa cred ca numarul preotilor morti in Rusia in timpul comunismului a fost de ordinul zecilor de mii. Eventual, cand am sa ajung la biblioteca am sa-ti mai transmit cateva surse.

    Pe domnul Greuceanu nu am avut rabdare sa-l citesc cu prea mare atentie. Nici sa-i raspund nu am rabdare.

    Alexandru Racu

    RăspundețiȘtergere
  44. Si inca ceva:

    a) Pe post de coloana a cincea se poate actiona si din cretinism ideologic; nu e neaparat nevoie sa fi spagar. Nici nu exclude faptul cu pricina evolutia intortocheata a relatiilor dintre Hitler si legionari.

    b) Cred ca in materie de istorie Dinu Giurescu care afirma ca nu este de loc clar ce s-ar fi intamplat cu Ardealul de Nord daca Romania nu ar fi intors armele reprezinta o autoritate mult mai impunatoare decat domnii Codrescu, Greuceanu sau altii care imi reproseaza ca nu dau surse (de parca comentariul de pe blog e teza de doctorat) fara ca sa dea ei in schimb surse. Ca sa nu mai zic ca riscam sa pierdem toata Transilvania daca ii iesea lui Horthy manevra din primavara lui 44'. Atunci sa vezi vesnica recunostinta ce i-am fi purtat lui Antonescu.

    Alexandru Racu

    RăspundețiȘtergere
  45. Draga Claudiu,

    Se prea poate sa fi fost prost informat. Conform acestui articol din revista Memoria (http://revista.memoria.ro/?location=view_article&id=388) nu doar doi legionari au votat cedarea Ardealului ci patru din patru (daca se confirma stirea nu avem coloana a cincea ci coloana a patra  - si cu sfetnicul Horia Sima, care se pare ca a dat bir cu fugitii, cinci ) A dracu unanimitate! Si cand te gandesti ca A.C. Cuza a votat impotriva cedarii (multe pacate si-a mai spalat)! Alaturi de vrednicul intru pomenire Mitropolit Nicolae Balan (apropo, pe cand un ROST dedicat acestuia din urma? - si vedeti sa nu sariti faza cu protestul Mitropolitului Balan fata de intentia de a-i trimite pe evrei la Auschwitz/ daca vrei, ca vechi colaborator si recent « jidanit », iti trimit eu un articol foarte frumos )

    Uite frate citatul :

    “Împotriva "dictatului", în afară de Dinu Brătianu, au mai votat Ion Mihalache, Mihai Popovici, Victor Iamandi, Victor Antonescu, A.C. Cuza, generalul Arthur Văitoianu, Dr. Constantin Angelescu, Silviu Dragomir şi Mitropolitul Bălan al Ardealului.

    În favoarea cedării Ardealului Ungariei a votat o majoritate de 21 de membri, printre care: primul-ministru Ion Gigurtu, Gheorghe Tătărescu, Nicodim, Patriarhul României, cei patru reprezentanţi ai legionarilor: preotul Ion Moţa, Horia Codreanu (fratele lui Corneliu Zelea Codreanu), Radu Budişteanu şi Vasile Noveanu, miniştri, apoi Constantin Argetoianu, Alexandru Vaida Voievod, Nichifor Crainic etc. Iuliu Maniu n-a participat, fiind bolnav la pat.”

    De unde reiese pe de o parte cat de parsivi erau legionarii care au sarit la beregata lui Carol si pe de alta parte care erau adevaratele elite ale Romaniei interbelice.

    Alexandru Racu

    RăspundețiȘtergere
  46. (Continuare) Ia uite si aici :

    « Solutia întrevazutã de cercurile legionare pentru depãsirea situatiei-limitã în care o treime din teritoriul national cãzuse pradã pretentiilor revizioniste strãine era cea a unei politici loiale fatã de Germania, cu toate efectele dramatice pe termen scurt rezultate ca urmare a acestei situatii. Legionarii sperau cã dupã victoria rapidã pe care Germania avea sã o obtinã în rãzboi, României urmau sã-i fie restituite teritoriile cedate. O asemenea atitudine era evidentiatã si de manifestul legionar conceput de Horia Sima ca document programatic al preconizatei “revolutii legionare” si datat 1 septembrie 1940 » (adica la doua zile dupa Dictatul de la Viena). Ia utie ce zicea Sima : “Miscarea Legionarã îsi exprimã din nou atasamentul ei profund pentru Puterile Axei si încrederea nezdruncinatã în spiritul de dreptate care va prezida la alcãtuirea Europei de mâine”[19].

    Cu prilejul întâlnirilor avute, la 31 august 1940, cu Hermann von Ritgen, consilier al Legatiei germane la Bucuresti si, la 2 septembrie 1940, cu un emisar al lui Wilhelm Fabricius, seful legatiei, Sima a încercat, fãrã succes, sã obtinã sprijin logistic si moral german pentru lovitura de stat preconizatã. Liderul legionar a încercat sã-i sensibilizeze pe reprezentantii diplomatici germani în România, evidentiind cã numai prin aducerea “Miscãrii” la putere prevederile Dictatului de la Viena ar fi putut fi aplicate. În continutul telegramei cu nr. 508/03 septembrie 1940, transmisã cãtre Ministerul Afacerilor Externe al Reichului, Fabricius, arãta cã “Sima este de pãrere cã aplicarea linistitã a verdictului de arbitraj si evitarea rãzboiului civil pot fi sustinute numai în cazul când Reichul va ajuta Garda în acest ultim moment sã obtinã o influentã hotãrâtoare asupra guvernului” (http://www.scritube.com/istorie/ATITUDINEA-MISCARII-LEGIONARE-14261113.php)

    In concluzie draga Claudiu, nu ti-ar prinde rau sa citesti mai des wikipedia, care in general da informatii corecte ; oricum, mult mai corecte decat vrajelile de gen : « Legionarii nu au omorat niciun evreu » (sunt curios daca e de acord cu ele si domnul Radu Preda pe care il invoci ca autoritate si care intr-o postare recenta de pe blogul domnului Codrescu spunea, auzi tu, ca desi legionarii de la baza erau duhovnicesti, cei de la varf ar fi fost rasisti! Vorba lui Caragiale : curat duhovnicesc! Daca vrei iti dau si sursa). Dar intre noi fie vorba, eu cred ca si pe domnul Preda l-au recrutat iudeo-masonii (mama lor de banditi !) din moment ce umfla victimele jidovesti si le reduce pe cele pravoslavnice ! Ce face Occidentul asta din oameni !

    Alexandru Racu

    RăspundețiȘtergere
  47. GATA!

    Mi-e martor Dumnezeu că am încercat să fiu cît se poate de răbdător cu d-l Racu, amăgindu-mă că s-ar putea duce cu dumnealui o discuţie. Dar cu d-l Racu nu se (mai) poate discuta, aşa cum nu se poate discuta cu un posedat, pentru că în posedat nu mai vorbeşte omul, ci dracul din el. Iar cu dracul nu stai de polemici, ci îi spui scurt: "Retro, Satana!" (sau, mai pe româneşte: "Piei, drace!").
    Intrat la o idee fixă, d-l Racu nu mai poate pricepe - şi nici nu mai vrea să priceapă - că, măcar cîteodată, nu e vorba de legionari: aşa cum alţii văd roşu, dumnealui vede numai verde în faţa ochilor, indiferent despre ce ar veni vorba. Cu deosebirea că aceia văd roşu numai din cînd în cînd, în timp timp de dumnealui vede verde peste tot şi întotdeauna. Acest gen de furie curentă şi înveninată, tradusă în ocoşă logoree intelectuală, a devenit pentru "al nostru tînăr" conţinut, stil şi pariu de viaţă. S-ar putea ca de aici să i se tragă şi unele lucruri bune (ca să nu zic profituri sau avantaje), dar nu văd de ce am fi noi obligaţi, moral sau intelectual, să-i găzduim şi să-i răbdăm insolenţele monomaniacale, şi mai ales să ne pierdem timpul cu cineva evident încremenit în proiectul unei idiosincrazii patologice, radicalizate de antipatica dogmă a excelenţei de sine. D-l Racu nu numai că se crede foc de deştept, dar se crede şi un om informat, care nu rabdă la alţii să nu-i indice "surse" la fiecare frază sau chiar propoziţie, dar "sursele" dumnealui, pe care-şi întemeiază "excelenţa" polemică, pot fi Wikipedia şi Zigu Ornea (căruia şi mort îi spune "domnul"!). Păi dacă "domnul Zigu Ornea" a zis, atunci chiar nu mai încape discuţie, îţi aduni zdrobit rămăşiţele tale verzi, de legionar incorigibil, şi îi ceri iertare d-lui Racu că exişti, cu gaura ta virtuală cu tot! Deci cum noi nu avem nici o şansă de a ne mai desverzi (măcar de ochii lumii), iar d-l Racu nici o şansă de a înverzi vreodată (măcar de hatîrul lui Hristos), ar fi redundant să mai forţăm un dialog iluzoriu şi să tulburăm degeaba şi viii, şi morţii.
    Îmi cer scuze faţă de ceilalţi comentatori şi de cititorii blogului în general că nu mi-am ţinut, probabil dintr-un prost idealism, făgăduinţa profilactică de a nu mai posta tiradele monocorde ale d-lui Racu. De acum înainte chiar nu voi mai recidiva în această nesăbuinţă. Desigur, dacă alţii vor mai avea ceva de adăugat pe tema în discuţie (şi ar fi destule), nu le voi tăia posibilitatea de a finaliza o polemică oţioasă. Cu sau fără d-l Racu în cîrcă, lumea merge înainte, albă, neagră, roşie, portocalie, verde sau albastră cum o fi ea, iar Dumnezeu ţine socoata a toate şi lasă să plouă sau să răsară soarele peste toţi, fără să se uite, încruntat, la culoare. Mare este grădina lui Dumnezeu, dar şi mai mare este boieria Lui!
    Să fiţi sănătos, domnule Racu, că mai bună urare de adio eu n-aş şti să vă fac!

    RăspundețiȘtergere
  48. Cu multa lehamite revin asupra noilor prapastii scrise de dl.Racu. Principial, prostia, aroganta si ignoranta trebuie sanctionate de fiecare data.
    Dl. Racu initial afirma ca Sima l-a indemnat pe Gigurtu in vara lui 1940 sa accepte cedarea Ardealului. Confruntat de dl. Tarziu, revine cu "evident nu am zis ca el l-a pus pe Gigurtu (mai exact pe Manoilescu) sa semneze". Cum adica mai exact, domnule? Gigurtu si Manoilescu sunt aceeasi persoana? E totuna?
    Apoi, dl. Racu triumfator ne anunta ca in Consiliul de Coroana care a votat acceptarea deciziei de la Viena (membrii Consiliului au votat 19 pentru, 10 contra si o abtinere - a se vedea O ISTORIE SINCERA A POPORULUI ROMAN de Florin Constantiniu, ed. 2002, p. 355) se gaseau si patru reprezentanti legionari.
    Cine cunoaste cat de cat istoria miscarii legionare stie bine ca parintele Mota nu era membru si nici Horia Codreanu nu ocupa vreo functie in miscare. Cine i-a delegat drept reprezentanti? Carol, care avea nevoie de o cat mai mare varietate in acel consiliu, pentru a-si justifica rezultatul.
    Iata ce declara Horia Sima in memoriile sale: "Din partea miscarii legionare eram pus si eu pe lista sa fiu chemat. Cum n-am putut fi gasit in noaptea aceea, s-a recurs la doua persoane care nu aveau nimic in comun cu Legiunea decat numele venerabil ce-l purtau… A fost invitat la palat Horia Codreanu si… a fost cautat si adus cu forta Protopopul Ion Mota" (SFARSITUL UNEI DOMNII SANGEROASE, p. 413 – 414). La fel de ignorant in materie legionara sunteti si cu privire la ceilalti doi, Noveanu si Budisteanu, care adoptasera o pozitie independenta fata de conducere si care refuzasera sa demisioneze din guvern la cererea lui Sima...
    Toate acestea pentru a evidentia incompetenta crasa de care dati dovada, pentru ca la urma urmei nici nu conteaza. Cei care au votat pentru au "vandut" Ardealul??? Ce aberatie! Nichifor Crainic sau patriarhul Nicodim au "vandut" Ardealul?! Toti cei care au votat au votat conform parerilor personale despre cum va fi mai bine pentru Tara. Asa ca porcaria D-tale cu legionarii care au contribuit la vanzarea Ardealului se vadeste in toata hidosenia sa.
    Confruntat cu mizerabilul fals istoric debitat, cum ca legionarii au fost coloana a cincea fascista in Romania (demontata de istorici ca Weber, Heinen si altii), dl. Racu, cu nerusinare, in loc sa bata in retragere, se joaca cu cuvintele si inventeaza noi termeni dupa bunul plac. Avem acum o coloana a cincea nu bazata pe vanzare de tara, nu pe acte de tradare, ci pe criteriul de ...."cretinism ideologic"!!! Probabil ca maine dl. Racu ne va spune cum doar culoarea camasii te transforma in a cincea coloana.... mai stii?! Domnule, daca ai stii cat ma tentezi acum sa-ti zic eu ceva despre cretinismul ideologic !
    In final, ce legatura are istoricul oficial din vremea regimului comunist Dinu Giurescu si parerea sa despre soarta incerta a Ardealului intreg, in caz ca nu am fi intors armele, cu cele scrise de mine, Dl. Codrescu sau altii, ca sa te refugiezi speriat in spatele acestui nume a carui opera probabil nu ai citit-o decat tot asa, "de ocazie"? Mai putin Zigu Ornea, mai putine site-uri si bloguri si mai multa lectura de baza, domnule!

    Radu Greuceanu

    RăspundețiȘtergere
  49. @Radu Greuceanu, Alexandru Racu:

    Cum sînteţi amîndoi pe pămînt american, unul aşezat, altul în trecere, poate vă întîlniţi (de preferinţă mai încolo, după Paşte), să zicem la Niagara-on-the-Lake, şi vă duelaţi de-adevăratelea...(Nu zic cu pistoale, Doamne fereşte, că nu mai e Vestul sălbatic care a fost, dar eventual cu "sursele" indicate, care ar putea, la o adică, să aibă efect de bumerang...)

    P. S. Îi rog pe comentatori să fie ceva mai atenţi şi la latura formală a comentariilor trimise, recitindu-le şi corectîndu-le înainte de a le expedia! E o exigenţă din care toată lumea va avea sigur de cîştigat...

    RăspundețiȘtergere
  50. @ Alexandru Racu

    Dl Codrescu are dreptate că nu se poate discuta cu tine. Tot am sperat să revii la un echilibru atît de necesar unui om care vrea o carieră academică. Dacă bunul simţ nu e suficient. Însă văd că eşti de o rea-credinţă stupefiantă.
    Totuşi, trebuie să dau răspuns la ultima ta acuzaţie, pentru lămurirea cititorilor.

    Da, în Consiliul de Coroană au participat şi patru legionari. Da, ei au votat pentru cedarea în faţa ameninţării germane. Dar votul lor nu implică deloc Mişcarea în această decizie, pentru că nu erau mandataţi să o reprezinte şi să voteze în numele ei.

    Cei patru legionari au fost victimele unei manevre parşive a lui Carol II, prin care acesta voia, pe de o parte, să arate opiniei publice interne şi externe că are sprijinul Mişcării Legionare în decizia de acceptare a dictatului şi, pe de altă parte, să compromită Mişcarea, care se afirma drept singurul partid naţionalist. Carol II a încercat să-l aducă forţat şi pe Sima la Consiliu, dar acesta s-a ascuns de agenţii Siguranţei. Atunci, regele s-a mulţumit cu cei patru legionari pe care i-a avut la îndemână. Dr. Vasile Noveanu şi dr. Radu Budişteanu erau membri ai guvernului, deci nu puteau fi decît solidari cu şeful guvernului. Ei intraseră în conflict cu Sima tocmai pentru că au refuzat să demisioneze atunci cînd el a plecat din guvern, dîndu-şi seama că nu poate face nimic într-un Cabinet dominat de oamenii obedienţi regelui.
    Părintele Ion Moţa a fost adus pe sus de către Siguranţă la Consiliul de Coroană, iar Horia Codreanu era în aceeaşi tabără cu dr. Noveanu în Mişcare, care déjà începea să-l conteste pe Sima. Amîndoi au participat la Consiliu în nume propriu, neavînd nici o calitate oficială şi nici autoritate în noua Mişcare (de după decapitarea din 1938 şi 1939).

    Dovadă că legionarii – înţelegînd prin aceasta reprezentanţii ei oficiali – au fost consecvenţi în această chestiune şi hotărît împotriva cedării Ardealului de Nord, este şi manifestul lui Horia Sima din 28 august 1940, deci înainte cu două zile de dictat, prin care cerea abdicarea regelui Carol II pentru politica dezastruoasă pe care a dus-o şi care se solda acum cu noi cedări teritoriale. Revolta legionară din 3 – 6 septembrie a venit pe fondul acestui manifest.

    RăspundețiȘtergere
  51. Anonim de nevoie19/2/11 12:39 p.m.

    Omul habar n-are, sau nu e cinstit: una din doua. A incercat sa prezinte lucrurile exact pe dos de cum au fost si bine i-a spus domnul Codrescu ca abereaza. Comentatorii Radu Greuceanu si Claudiu Tarziu i-au aratat cu date si de ce. Acest Racu, care profita ca lumea nu mai stie in zilele noastre o gramada de lucruri, e mult mai bine sa nu i se mai publice comentariile, cum am mai spus (si imi cer iertare daca am avut un ton prea enervat)

    RăspundețiȘtergere
  52. Nu am nici cea mai mica dorinta de a "duela" cu dl.Racu. Nici legionar nu sunt, nici antimonarhist,dar enormitatile debitate cu rea credinta m-au facut sa simt necesitatea unui raspuns. Va cer scuze pentru greselile de stil si unele de tipar care au abundat in ultima mea interventie. Eram grabit si graba strica treaba...
    Sper sa se revina in sfarsit la subiectul principal, dl.Radu Preda si comunismul.

    Radu Greuceanu

    RăspundețiȘtergere
  53. @Radu Greuceanu:

    Aţi făcut ce se cădea, dar cu o anume precipitare...
    Şi eu aş fi de părere să ne întoarcem la tema postării.
    Gluma cu "duelul" sper să nu mi-o luaţi în nume de rău: n-a vrut să fie mai mult şi nici altceva decît o glumă.

    RăspundețiȘtergere
  54. Oricum, in gluma/serios, Vestul acesta e mai salbatic decat s-ar crede...

    Radu Greuceanu

    RăspundețiȘtergere
  55. Unde dai si unde crapa!
    Ati facut-o lata cu totii. Ca dl. Racu nu-i inghite pe legionari e de inteles. Dar ca dl Racu ii sta in gat ca un os de peste d-lui Codrescu e de neinteles. Si, ca sa nu se lase mai prejos, s-a inecat si dl. Tarziu cu acelasi os.
    Sa nu care cumva sa zici ceva rau de verde ca situatia se face albastra imediat si esti scos afara de pe blog cu picioare in dos. Halal sa va fie!
    Big Ben

    RăspundețiȘtergere
  56. Dragă Big Ben, nu dezacordul principial sau repulsia d-lui Racu faţă de legionari şi legionarism reprezintă motivul măsurii pe care m-am hotărît cu neplăcere să o iau, ci psihoza în care pare a se fi instalat d-l Racu, care şi-a făcut din discursul antilegionar o grilă universală, prin care judecă abrupt tot ce a mişcat sau mişcă în trecutul sau prezentul lumii româneşti. D-lui Racu i se potriveşte ideal vorba pe care o invocaţi: "Unde dai şi unde crapă!".
    Altminteri puteţi cu uşurinţă constata că sînt pe acest blog sute de comentarii antilegionare (inclusiv ale d-lui Racu) pe care nici vorbă să le fi cenzurat. Nici eu şi nici d-l Târziu nu ne-am propus să impunem cu orice preţ vreo dogmă a excelenţei legionare. Dacă fixaţia maniacală a d-lui Racu n-ar fi fost în legătură cu legionarii, ci cu orice altceva, măsura ar fi fost aceeaşi.
    În plus, mi se pare cel puţin o impoliteţe să insinuezi în permanenţă că partenerii de dialog (de pe un blog unde nu te-a obligat nimeni să prestezi, ci ai venit de bună voia ta, fiind primit cu toată simpatia) n-ar fi decît nişte legionari insidioşi şi incurabili, în frunte chiar cu gazda. E ca şi cînd ai veni în casa cuiva, te-ai instala confortabil în fotoliu, ai asculta plictisit o conversaţie deja începută despre vreme sau despre e-urile alimentare, şi deodată i-ai spune gazdei, tare şi răspicat, ca să audă bine toţi musafirii: "Şi ce zici că mai faci, bă, legionar împuţit ce eşti? Vrăjeşti lumea, ai? Bă, să ştii că eu nu-s prost ca ăştialalţi, să mă vrăjeşti tu, aici în casa ta de rahat!".
    Sigur că şi gazda şi musafirii rămîn sideraţi (cu excepţia lui Big Ben, care tocmai se dusese pînă la baie).

    RăspundețiȘtergere
  57. Revenind la subiectul initial,interviul d-lui Radu Preda,ma gandesc si la alt motiv pentru care unii regreta epoca comunista. Am intalnit si cunosc asemenea oameni. Mi se pare ca ce regreta este acea ramasita de normalitate traditionala romaneasca care supravietuise sub comunism,in ciuda comunismului, din epoca anterioara.Dupa 1989 aceasta ramasita a fost spulberata de iuresul tranzitiei si importarea tuturor deseurilor culturale si morale din Occident. Acesti oameni, lipsiti de un orizont istoric mai vechi de 50-60 de ani, atribuie in mod fals acele aspecte pozitive ,ramase cu chiu si vai, sistemului comunist. Si e foarte greu sa le schimbi parerea.

    Radu Greuceanu

    RăspundețiȘtergere
  58. @ Big Ben:

    Vă rog să observaţi că nu prea m-am amestecat în polemicile pe subiecte legionare. Iar dacă am făcut-o acum, a fost doar pentru restabilirea adevărului.

    Sînt cîţiva ani de cînd mi s-a acrit să mai replic antilegionarilor consacraţi, ca să zic aşa, celor care şi-au făcut din discursul antilegionar un fel de legitimaţie de oameni cumsecade, corecţi politic şi cu acces la diferite funcţii, burse şi sinecuri. Am înţeles că ei nu vor limpezirea trecutului nostru recent, ci doar un os de ros pe seama acestuia. Şi i-am lăsat în plata Domnului.

    Dar cînd maniera de atac şi argumentele acestora sînt preluate şi folosite agresiv de unul pe care l-am crezut prieten de idei şi care mi-a fost colaborator, atunci daţi-mi voie să replic.

    Măcar pentru că n-aş vrea ca prin tăcerea mea să par a încuviinţa aberaţiile debitate de cineva pe care l-am creditat cîndva publicîndu-l în revista pe care o conduc.

    În rest, n-am nici o problemă cu cei care critică legionarismul pe baza unor informaţii corecte. Sînt destule greşeli în istoria mişcării legionare din care putem învăţa, dacă le conştientizăm. N-are nici un rost să inventăm unele suplimentare.

    RăspundețiȘtergere
  59. Bloggoslovul20/2/11 1:12 p.m.

    Felul acesta de maniere l-o fi deprins tânărul Racu în cei şapte ani de acasă sau acolo, în Canada, la studiile de politică corectă? Poate ne spune domnul Radu Greuceanu dacă acesta este felul de maniere care se practică peste ocean.
    La „psihoze” nu mă pricep, ar trebui consultat un doctor. Îmi permit însă următoarea întrebare: nu cumva legionarii înşişi se fac vinovaţi, prin excesele lor, de psihoze precum cea a domnului Racu?

    RăspundețiȘtergere
  60. Cine are-un dram de minte
    n-o să plece la război
    nici cu Garda înainte,
    nici ca Racu înapoi.

    RăspundețiȘtergere
  61. @Bloggoslov:

    S-a spus nu o dată că legionarii, mai ales după moartea lui Codreanu şi pînă azi, şi-au făcut mai mult rău lor înşile decît toţi duşmanii la un loc. O psihoză nu ţine însă doar de presiunea realităţilor (căci atunci ar trebui să fim psihotici cu toţii), ci are cauze mai adînci, interne şi individuale. Aveţi însă dreptate: nu e treaba sau căderea noastră să facem fişa psiho-medicală sau psihanaliza d-lui Racu. De aceea, îi avertizez pe toţi comentatorii că de acum înainte nu voi mai posta nici un fel de speculaţii pe această temă. Şi, ca un ultim cuvînt, mai ţin să atrag atenţia că d-l Racu, oricît nu ne-ar plăcea unora sau altora, nu este un intelectual de mîna a treia şi nici vreo excrescenţă monstruoasă a umanului. Am chiar încredinţarea că timpul va fi pentru dumnealui un bun sfetnic şi terapeut, în măsura în care va reuşi să-şi depăşească îndîrjirile orgolioase (care sînt adeseori doar pasabile „huliganisme” ale vivacităţii juvenile).

    RăspundețiȘtergere
  62. Apropo de legionarii dumneavoastra: vi se pare normal ca maicile de la Diaconesti sa-i cante duhovnicului Iustin Pîrvu Sfinta Tinerete Legionara?

    RăspundețiȘtergere
  63. Bloggoslovul20/2/11 2:43 p.m.

    Cred că dl. Greuceanu are perfectă dreptate şi că ar merita mai mult discutat pe această temă. Comunismul a prigonit tradiţia atât de elementar încât a suscitat o puternică reacţie inversă. Democraţia, mult mai subtilă în perversitatea ei, procedează "cu mănuşi" şi nu mai suscită reacţii majore. Comunismul ne obliga teroristic să fim uituci. Democraţia ne ajută să devenim uituci în mod liber şi aproape de la sine. Or, răul nu este deplin câtă vreme creează o rezistenţă, individuală sau colectivă; este deplin atunci când reuşeşte să nu mai întâmpine, practic, nici o rezistenţă. Reprobabile şi dizolvante amândouă, ca tot ce produce stânga în istorie, comunismul a fost o culme a violenţei barbare, pe când democraţia este o culme a perversiunii civilizate.

    RăspundețiȘtergere
  64. Anonimului de la 2.20 PM:

    Da, mi se pare normal. Au vrut să facă plăcere, în cadru intim, de ziua lui, unui bătrîn nostalgic, care nu poate şi nu vrea să fie altceva decît a fost şi este. Anormal mi se pare să pui pe youtube filmul unui astfel de moment: e o indiscreţie care nu poate folosi nici unei cauze.

    P. S. 1: Maicile respective nu erau de la Diaconeşti, ci chiar de la Petru-Vodă (unde este şi mănăstire de maici).

    P. S. 2: Legionarii nu sunt ai mei, ci ai istoriei noastre recente.


    Bloggoslovului:

    Perfect de acord.

    RăspundețiȘtergere
  65. Domnule Codrescu,

    ce nu înteleg, ca ardeleanul greu de cap, este faptul că legionarii în general sînt buni, iar cînd actiunile lor nu sînt convenabile cauzei, devin...nereprezentativi. Ori sînt simişti, ori s-au lepadat de Sima şi au ramas în guvern, ori sînt manipulaţi de Carol, ori se răzbună pe un trădător. Îmi imaginez ce s-ar fi întîmplat dacă în Consiliul de Coroană ar fi fost fratele lui Bodnaraş sau tatăl lui Gheorghiu-Dej.
    Dl. Racu e pătimaș și lipsit de tact elementar, cu o indispoziție vădită asupra temei legionare, însa nici scoaterea sa de pe blogul dvs. nu mi se pare un răspuns cumpănit. Este doar o altă indispoziție.

    RăspundețiȘtergere
  66. Sîntem cam "indispuşi" cu toţii, într-adevăr, dar asta este. Probabil că încep să ne dea tîrcoale asteniile de primăvară...
    Cît despre legionari, au fost de toate speţele (vorba lui Petre Ţuţea, legionar şi el: "de la sfinţi pînă la tîlhari").

    RăspundețiȘtergere
  67. Dl.D.Radosav afirma "cand actiunile (legionarilor) nu sunt convenabile ...devin nerepresentativi". In problema concreta discutata (Consiliul de Coroana) chiar nu erau si lucrul acesta e documentat istoric, nedepinzand de mine, dl. Tarziu sau altcineva pro sau antilegionar. Oricum, daca recititi randurile respective, nici macar asta nu era important, dat fiind ca nici unul dintre cei ce au votat pentru nu a "vandut" Ardealul, pur si simplu au considerat alternativa mai dezastruoasa. Asa ca nu vad ce ar fi neconvenabil in ipoteza ca personajele respective ar fi fost reprezentative pentru miscare.
    Era vorba de rectificarea unui neadevar (reprezentativitatea)cuplat la remorca altuia si mai mare si perfid,"vanzarea Ardealului".

    Radu Greuceanu

    RăspundețiȘtergere
  68. Anonim de nevoie21/2/11 12:56 a.m.

    @Pastorelul

    Haioasa epigrama!
    De ce nu scrii dumneata niste "Strofe cu pelin de mai pentru Regele Mihai"?

    RăspundețiȘtergere
  69. Totusi, zice Heinen ca din cinci pretendenti la sefia Legiunii dupa moartea lui Codreanu, doi dintre ei erau Budisteanu si Noveanu. Adica nu erau totusi niste legionari obscuri. Sau ma rog, avea Legiunea o problema cu recrutarea elitelor, ceea ce o cam discrediteaza. Plus ca la momentul respectiv si chestiunea leadership-ului in Legiune era relativ vaga. Iar ideea cum ca erau obligati sa voteze ca Gigurtu este iar falsa deoarece Constantin Angelescu facea parte din guvern dar a votat impotriva acceptarii Dictatului. Parintele Mota era tatal unei legende legionare si el insusi o legenda a luptei nationale. Cazul lui Horia Codreanu e drept, e ceva mai bizar. In fine, Sima daca era patriot mergea si vota impotriva Dictatului (sau ma rog, pentru sau se abtinea, dupa cum socotea ca e mai bine pentru tara, asa cum zice domnul Greuceanu, dar nu se eschiva). Dar a fost parsiv, pentru ca nu voia nici sa supere Axa nici sa nu para patriot.

    Altminteri, si mie mi se pare cam imatur domnul Racu.

    Ardelean nedumerit

    RăspundețiȘtergere
  70. @Anonim de nevoie

    Am scris, dar s-au pierdut (la Revoluţie). Acum nu mai are rost, că monarhia e în lichidare. Ma gândesc totuşi să scriu (dacă nu se interzic blogurile) nişte „Strofe pentru caracuda neamului lui Radu Duda”…

    RăspundețiȘtergere
  71. @ Radu Greuceanu

    Pai da, dar asa putem sa spunem si ca regele Mihai nu a vandut tara la 23 August ci a facut ce credea ca era mai bine pentru tara. De unde rezulta ca dumneavoastra si cu domnul Racu o dati la pace si in loc sa va duelati in Vestul salbatic va reconciliati la un pahar de whisky si ingropati securea razboiului, asa, ca doi patrioti cu opinii diferite.

    In alta ordine de idei, daca mergem pe linia asta, il bateti pe domnul Racu doar daca demonstrati ca situatia din august 40 si cea din august 44 nu erau de fapt echivalente. Adica trebuie sa demonstrati ca daca in 40 nu se putea rezista si se putea recastiga Basarabia, in 44 se putea rezista iar chestiunea Ardealului era oricum lamurita. Or, tinand cont de faptul ca a) si un militar cu experienta lui Antonescu era gata sa semneze armistitiul in August 44 (doar ca voia sa-l anunte mai intai pe Hitler ca sa fie gentleman - adica fraier, pentru ca Hitler ne-ar fi ingropat sub bombe automat) cand tocmai se prabusise intregul grup de armata central german (cea mai mare victorie a URSS din tot razboiul, cu mult peste Stalingrad) si ca b) chiar si in conventia de armistitiu cu URSS se stipula ca se va retroceda Transilvania toata sau cea mai mare parte, aceasta din urma fiind administrata pana la instalarea guvernului Groza de Armata Rosie eu concluzionez c) ca domnul Racu castiga un meci strans la lovituri de departajare. Dar chiar si asa, eu zic sa va reconciliati la un whisky si sa ingropati securea ca intre crestini.

    Avram Iancu

    RăspundețiȘtergere
  72. Tocmai am respins un comentariu care se dădea anonim, dar pe care l-am observat că mergea înapoi...
    Atîta spirit de observaţie mai am din cînd în cînd şi eu, orbitul de cauze pierdute...

    RăspundețiȘtergere
  73. @ Avram Iancu

    Domnule, in primul rand, daca pentru dumneata polemica cu Racu a fost un meci, pentru mine nu. A fost o necesara rectificare a unor neadevaruri propagate cu rea credinta. Va asigur ca nici whisky nu beau ,cu sau fara dl. Racu, iar filmele western ma plictisesc de moarte.
    In al doilea rand, felul in care rezumati polemica cu Racu ma face sa cred ca ati citit cele scrise de mine, dansul si ceilalti,in diagonala... De ce?
    Fiindca NU am spus undeva ca Mihai ar fi vandut tara. De unde scoateti acest lucru? Era vorba de lipsa de onoare, de tradare a armatei si a tarii. Tocmai neputinta de a reda argumentele cuiva in mod fidel a fost unul din defectele majore a d-lui Racu....
    Deasemenea, daca citeati cu o minima atentie comentariile de pana acum, vedeati ca majoritatea punctelor combatute de mine aveau de a face cu neadevaruri legate de miscarea legionara. Va intreb, chiar ati citit dezbaterea???

    Radu Greuceanu

    se continua

    RăspundețiȘtergere
  74. Anonim de nevoie21/2/11 9:31 a.m.

    Ceea ce nu observa nimeni si ma mir este ca dl. Racu si prietenul sau mai mare, dl. Platon (cu dl. Feodorovici pe post de copil de mingii), n-au ceva atat cu Legiunea, care stiu ei bine ca e o afacere expirata, cat cu dnii. Codrescu, Tarziu, Preda etc., care n-au cazut in fund dupa "a treia forta" si continua un discurs de dreapta paralel care ii calca pe nervii si pe mandria lor de unici salvatori providentiali al neamului si Bisericii orthodoxe (ca dl. Hurduzeu se pare ca a cam iesit din carti nefiind destul de platonic). Cu pragmatism jumate bizantin, jumate american, vor sa elimine concurenta de pe piata si cel mai la indemana le vine sa isi incondeieze concurentii de dreapta ca fiind legionari iresponsabili si periculosi de care lumea trebuie sa se fereasca daca mai vrea sa mai aibe viitor. Asta e miza, nu adevarul istoric, care pe dumnealor nici nu prea ii intereseaza de fapt decat atata cat pot sa il foloseasca in scopuri strict personale. Astea sunt legile dure ale ideologiei de piata, daca vreti sa stiti!

    RăspundețiȘtergere
  75. @ Avram Iancu
    continuare

    Singura chestie care asi putea sa o mai adancesc este legata de situatia din vara lui 1940 si cea din 1944. Nu e posibil decat succint,altfel ne intindem prea mult. Im mare deci, sovieticii si ungurii erau ciocanul si nicovala. Daca rezistam cedarii Basarabiei, ungurii(care isi doreau ca noi sa rezistam) ar fi atacat pe la spate.
    In dezastrul total ce ar fi rezultat, urmau sa ia tot Ardealul.
    Cedarea Basarabiei s-a produs fara rezistenta. Presiunea ungurilor s-a manifestat in continuare,amenintand cu invazie armata. Germanii au intervenit cu gandul ca ireparabilul sa nu se produca iar petrolul sa nu cada in mana rusilor. Daca refuzam sa semnam dictatul de la Viena,ne gaseam iarasi in pozitia unei lupte pe doua fronturi, de data asta sovieticii asteptand sa ne cada in spate si sa treaca si peste Prut. Nu am dat citate din cauza ca ne lungim prea mult dar tot ce va redau aici poate fi gasit in diverse surse precum: "Politica Romaniei fata de Germania intre 1936 si 1940" de Rebecca Haynes (ed.Polirom 2003), si mai recent, Magazin Istoric pe decembrie 2010 si ianuarie 2011. In aceste doua numere de revista, sub titlul "Axa Moscova-Budapesta in vara anului 1940", sunt prezentate rezultatele unor recente cercetari in arhivele rusesti. O sa ramaneti socat!

    Radu Greuceanu

    se continua

    RăspundețiȘtergere
  76. @Radu Greuceanu

    N-am înţeles, acel "se continuă" inseamna oare ca si comentariul imediat următor vă aparţine şi că dvs. sînteţi "Anonimul de nevoie"?

    @Anonim de nevoie

    Indiferent cine aţi fi (şi care v-ar fi nevoia), cred că, deşi poate aveţi pe alocuri dreptate, totuşi scenariul dvs. este prea coerent ca să fie adevărat. Între discursul d-lui Platon şi discursul d-lui Racu sînt multe diferenţe majore, iar d-l Fedorovici, oricît de antipatic s-ar fi făcut unora, nu poate fi în nici un caz calificat drept simplu "copil de mingi" (nu "mingii") al d-lui Platon.
    Cît despre starea din România de azi, la dreapta este mult mai mult loc decît am putea noi să umplem cu toţii. Sigur că orgolii au existat şi există (de toate părţile), dar nu cred că ele singure explică totul şi pînă la capăt.

    RăspundețiȘtergere
  77. @Avram Iancu

    continuare

    In ceea ce priveste vara anului 1944 faceti o afirmatie care e partial falsa, anume ca Antonescu nu ar fi semnat un armistitiu decat anuntandu-i pe germani in prealabil.Acest lucru e adevarat, dar conditia principala era alta, obtinerea unor conditii de armistitiu acceptabile. Si domnul Codrescu aduce vorba, intr-o postare anterioara, despre faptul ca existau negocieri pe aceste temeiuri si ca insusi sovieticii au refuzat sa discute termeni asemanatori cu pucistii, considerandu-i cu dispret, o aventura. Multe detalii puteti gasi si in cartea lui Nicolae Baciu "Agonia Romaniei 1944-1947" printre altele.
    De rezistat se putea rezista o perioada si singurul motiv pentru care sovieticii erau interesati, tinea de graba lor de a ajunge in Europa centrala inaintea anglo-americanilor si teama lui Stalin ca nu cumva acestia sa ajunga sa ocupe toata Germania.
    Ca pana la urma nu ar fi respectat conditiile obtinute de romani e foarte posibil.Insa o sansa era, si oricum mai rau de cat a iesit cu 23 August nu se putea.

    Radu Greuceanu

    urmeaza finalul

    RăspundețiȘtergere
  78. @Radu Greuceanu

    Acum m-am lămurit, dînd şi de continuarea comentariului dvs. (care, nu înţeleg de ce, îmi intrase ca... spam).
    În principiu, ar fi de preferat ca întîi să vă definitivaţi comentariul integral şi abia apoi să-l expediaţi în tranşe consecutive, ca să nu se nască devieri şi confuzii.

    RăspundețiȘtergere
  79. Final

    O PARANTEZA - NU EU SUNT ANONIMUL DE NEVOIE!

    @ Avram Iancu

    Inchei cu speranta ca am putut sa aduc macar niste indicii pe marginea unui subiect ce ar merita sa se intinda pe mai multe pagini,dar nu aici unde subiectul original de discutii era (si ar trebui sa fie) Radu Preda si comunismul.

    Radu Greuceanu

    RăspundețiȘtergere
  80. Pentru ca tot s-a ajuns sa se vorbeasca atat de mult despre legionari (multumita domnului Racu), cei interesati de istoria Miscarii Legionare si cunosc franceza suficient sa poata citi in aceasta limba ar putea fi interesati de o carte aparuta recent in Franta. "Codreanu et la Garde de Fer : Histoire d'une tragedie (1920-1945)" de Michel Bertrand,editura Akribeia, 2010, 466 pagini.

    Radu Greuceanu

    RăspundețiȘtergere
  81. Mulţumim pentru semnalare. Am trecut noua carte şi în Dosarul bibliografic de pe acest blog.

    RăspundețiȘtergere
  82. Intre timp mi-am procurat cartea domnului Radu Preda si vreau sa spun ca este excelenta, cercetand comunismul de la origini pana la ultimele consecinte, cu accentul pe latura religioasa. E un analist crestin al fenomenului care merita tot creditul, si ca istorie, si ca actualitate. Altii, care il ataca, cu ce se recomanda oare?

    RăspundețiȘtergere
  83. Am şters cîteva comentarii deja redundante. Dacă nu mai aveţi nimic nou şi esenţial de spus, la ce să mai batem apa în piuă, mai ales cu lucruri care nu-s "în chestiune"? Dacă mai aveţi ceva de spus despre textul d-lui Preda, aş fi bucuros; dacă nu, hai să trecem la alte treburi, mai la ordinea zilei! Nu neapărat pe acest blog, că lumea-i largă, iar provocările - cîtă frunză şi iarbă!

    RăspundețiȘtergere
  84. Mi-a fost destul de greu sa urmaresc pina la capat, tot firul comentariilor si de multe ori l-am sarit.
    Insa nu pot sa nu remarc un simptom "negationist"(inversat fata de sensul folosit acum), cu adevarat obsesiv, desi se invoca acest argument vizavi de raspunsurile "ideologizante" ale altora, la toate argumentele aduse de Dl. Racu, in care e vorba de legionari.
    E un alt fel de a rescrie istoria, nu metodologic, institutional, ci personal, insa extrem de contagios.
    Cu atit mai grav, cu cit nu vine din ignoranta, ci tocmai din studiu aprofundat, din cercetarea datelor istorice, a textelor, a memorialisticii, categoric dincolo de wikipedia.
    Nu are rost sa intru in discutia referitoare la vina unui actor politic sau a altuia, dar in delimitarea aceasta, aproape idealista, sa nu zic ideologica, intrucit ramine totusi personala,a Dl. Racu si a altora, se intrevede un fel de lipsa a unei pozitii spirituale si politice proprii(faptul ca exprima totusi o astfel de pozitie repetitiv si intransigent confirma chiar ca e vorba [inca] de o cautare), bine formate sau maturizate, un fel de "invidie" ascunsa(inclusiv purtatorului). Aceasta se vede din unele "expresii" de exhibitionism spiritual, de bravada argumentativa, dar la final, nu este altceva decit o alta forma de rescriere a istoriei. O persoana sau personalitate formata, cu atitudine inradacinata, inclusiv teologic, nu poate discuta cu patima despre un subiect de asemenea complexitate, ci detasat, senin, cu regrete si indignari, cu momente de fascinatie si multumire, cautind nici sa recupereze, nici sa spoiasca, nici sa ingroape, ci simplu, sa limpezeasca oleaca ce se [mai] poate.

    RăspundețiȘtergere
  85. continuare...

    Nu este mare lucru de argumentat ca nici legionarii, in toata complexitatea istorica si interna fenomenului, nu au fost atit de ideologizati si ideologizanti si cu atit mai clar, ca nu a fost vorba de sectarism, iesirea din matca traditionala, liturgica, a Bisericii, ci au stat mai degraba sub semnul cautarii, disperarii chiar si in cele din urma asumarii(nu resemnarii).
    Aceasta non resemnare e valabila si pentru vara 1940 si pentru instaurarea dictaturii din 1938 si pentru august 1944(unde gresit puncteaza Mircea Platon, ca Horia Sima ar fi fost un fel de marioneta de mina a doua, planuita pentru conducerea Romaniei, intrucit si pentru nemti si pentru Sima, era clara atit infringerea apropiata a nemtilor, cit si incompatibilitatea ideologica dintre miscari).
    Se pot discuta multe, insa am vrut sa precizez acest aspect legat de lipsa unei cristalizari de atitudin proprie, la cei mai inversunati dintre noi, care cel putin ep Dl. Racu, il face foarte asemanator multor legionari(si nu numai) interbelici. Sper sa nu se considere jignit de aceasta afirmatie. E doar o constatoare. Provocatoare, e drept, dar sper sa fie in sensul re-evaluarii proprii sau orice altfel de continuare rodnica.
    PS. Dl. Codrescu, imi cer iertare de insistat in fundatura.
    Inca ne indirjim pentru o fotografie. Si poate ca e semn bun. Ca resemnati nu sintem sigur.

    RăspundețiȘtergere
  86. Foarte lucruri bune.

    RăspundețiȘtergere