SANDU TUDOR DESPRE ACATIST

La Editura Christiana din Bucureşti a apărut, în condiţii grafice de excepţie, prima ediţie integrală a Acatistelor lui Sandu Tudor (Ieroschimonahul Daniil de la Rarău), îngrijită de d-l Alexandru Dimcea şi d-na Gabriela Moldoveanu.
Volumului cuprinde cinci acatiste: 1) Acatistul Preacuviosului Părintelui nostru Sfîntul Dimitrie cel Nou, Boarul din Basarabi (cu introducerea autorului şi cu ilustraţiile lui Mac Constantinescu – glosate şi ele în versuri de către autor); 2) Acatistul Sfîntului Ioan Bogoslovul; 3) Acatistul Sfîntului Sfinţitului Părintelui nostru Calinic Cernicanul; 4) Imn Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu (cu comentariile autorului); 5) Acatistul Bunei Vestiri.

Cartea poate fi procurată prin reţeaua de difuzare Supergraph (inclusiv prin poştă: tel. 021/3206119), iar bucureştenii o găsesc cel mai sigur la Librăria Sophia (str. Bibescu-Vodă 19, vizavi de Facultatea de Teologie). Direct de la sediul Editurii Christiana (str. Theodor Sperantia 104, bl. S26, ap. 66, tel. 021/3225798) poate fi procurată cu un discount de 25%.
Reproduc în continuare, pentru mai multă lămurire, „Nota editorială”, textul despre acatist al lui Sandu Tudor („Seamă de cuvinte”) din 1942 şi bibliografia la zi (titluri de şi despre Sandu Tudor).

Coperta IV: desenul lui Mac Constantinescu îl înfăţişează aici

pe Sandu Tudor însuşi şi este însoţit de versurile:

Şi mă rog eu, scriitorul, pentru îndurarea mea,

de-am lăsat să se strecoare în vreun chip, pe undeva,

vreun iz de rău eres, vreo grea nedumerire

din fireasca slăbiciune de-nţeles sau stihuire.

NOTĂ EDITORIALĂ

Născut în 1896 (24 decembrie), la Bucureşti, şi mort în 1962 (17 noiembrie), în temniţa comunistă de la Aiud, ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor[1] este cuprins în martirologiul din 2007[2] şi se află de mai multă vreme în atenţia Comisiei de Canonizare a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Personalitatea sa rămâne definitoriu legată de mişcarea spirituală a Rugului Aprins, căreia i-a fost iniţiator şi animator. Opera literară şi teologică a poetului-monah (încă needitată integral)[3] culminează de altfel, mistic şi estetic, cu Imnul Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu, care a circulat în mai multe variante, dar pe care Editura Christiana l-a restituit în forma lui definitivă[4]. Acest acatist este cel mai faimos, dar nu este singurul alcătuit de autor: ne-au mai rămas de la el alte patru acatiste, în diferite stadii de definitivare.
Volumul de faţă constituie o premieră editorială: deşi nici unul dintre acatiste nu este inedit, ele se regăsesc pentru prima oară cu toatele între copertele unei cărţi.
Cele cinci acatiste se înşiră în volum după cronologia aproximativă a conceperii şi definitivării lor, greu de refăcut astăzi. Primul din serie – cel închinat Cuviosului Dimitrie cel Nou Basarabov, Ocrotitorul Bucureştilor, prăznuit în 27 octombrie – este şi singurul publicat antum[5]. Celelalte datează toate din perioada postbelică şi autorul a lucrat la ele până în vara lui 1958, când a fost arestat pentru a doua oară[6].
Am urmat aici textele editate de noi mai înainte (1999 şi 2004), pe baza manuscriselor, şi ediţia din 1942 (inclusiv cu frumoasele desene ale lui Mac Constantinescu, însoţite de glosele versificate ale lui Sandu Tudor), iar Acatistul Sfântului Ioan Bogoslovul a fost confruntat şi cu ediţia Anastasia din 1997 (cf. bibliografia finală). Ne-am propus şi de data aceasta să păstrăm ortografia şi punctuaţia autorului, deşi fluctuante de la un manuscris la altul (şi uneori chiar şi în cadrul aceluiaşi manuscris), îndreptând tacit doar erorile evidente. Am păstrat, de asemenea, prefaţa autorului la ediţia din 1942 („Seamă de cuvinte”), cu noţiuni generale despre acatist, precum şi comentariile sale la Imnul Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu, de o importanţă exegetică aparte.
Fie ca ieroschimonahul Daniil de la Rarău să treacă neîntârziat din conştiinţa noastră rugătoare în sinaxarele Ortodoxiei!

[1] Născut Alexandru Teodorescu, şi-a luat mai târziu pseudonimul publicistic Sandu Tudor, iar ca monah se va numi întâi Agaton (din 1945), apoi Daniil (din 1952).
[2] Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2007, pp. 158-167 (articolul despre Daniil Sandu Tudor este redactat de istoricul George Enache).
[3] Pentru stadiul editării scrierilor de şi despre Sandu Tudor, a se vedea şi indicaţiile bibliografice de la finele volumului de faţă.
[4] Ieroschimonahul Daniil de la Rarău (Sandu Tudor), Imn Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu, cu fotocopia manuscrisului definitiv şi comentariile autorului, Editura Christiana, Bucureşti, 2004. Această ediţie, ca şi prima ediţie (incompletă) a Acatistelor de la Editura Christiana, îngrijită de prof. Alexandru Dimcea (1999), au apărut cu binecuvântarea P. F. Părinte Patriarh Teoctist, pe care am considerat cuvenit s-o menţinem şi pe pagina de titlu a noii noastre ediţii.
[5] Sandu Tudor, Acatistul Preacuviosului Părintelui nostru Dimitrie cel Nou, boarul din Basarabov, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1942 (acatistul fusese scris încă din 1927, iar în 1928 primise binecuvântarea Sfântului Sinod al B.O.R., cum se vede din notele însoţitoare).
[6] Prima oară fusese arestat şi condamnat politic de către regimul comunist între 1950 şi 1952. A doua arestare, cu vestitul lot de 15 persoane care i-a purtat numele (lotul „Teodorescu Alex. şi alţii”), avea să fie fără întoarcere (condamnarea a fost la 25 de ani „temniţă grea”, pentru „uneltire contra ordinii sociale”, dar în 1962 a murit, chipurile de „hemoragie cerebrală”, fără să se cunoască nici până azi locul unde a fost înmormântat).

Icoana Rugului Aprins

de la Sf. Mănăstire Antim din Bucureşti

SEAMĂ DE CUVINTE

Acatistul este o mare cântare duhovnicească, tipică evlaviei creştin-răsăritene. Dintre toate măreţele solemnităţi dela curţile crăieşti ale Ţarigradului, poate cea mai măreaţă, mai impunătoare era tocmai această slujbă a „Imnului Acatist”, care în greceşte înseamnă „sfântul cântec în picioare”. Nici luminatul Împărat nu putea să se abată de la canon şi să se aşeze cumva jos în vremea zicerii lui.
La auzirea lui trebue să rămâi neclintit, drept ca o lumânare care arde în încremenită slăvire. Acatistul face parte din mistica liturgică, din ceea ce se cunoaşte în Ortodoxie prin „închinare neîntreruptă” sau „slăvire neîncetată”. Acatistul se presupune că nu încetează niciodată, se reînnoieşte mereu.

Dragostea suprafirească te mistue ca foamea şi ca setea şi vrei să vezi încă din această viaţă faţa cea veşnică a Lumii? Îngenunche, închină-te, dar, mai ales, încremeneşte întru curată aţintire, uitându-te şi limpezindu-te de tine însuţi, fără întrerupere cântând marea ei sfinţenie.
Imnul acatist este una din aceste scări în duh, ce îţi dă putinţa să urci până acolo, până la acea zare la care poate să scoboare peste tine Vedenia, fără a se strica, şi fără a se prihăni prin aceasta.
Cum spunea un bătrân schimonah din Muntele Atonului, el e „roată heruvică de cântec şi smerenie” care suie, suie mereu.
Arşi de năzuirea aceasta mistică, împăraţii, domnii şi voivozii de altădată ţineau să ia parte la slujbele de acatist. Se aduna în paraclisul palatin Curtea împărătească bizantină, cu toată strălucirea şi bogăţia sa fastuoasă de aur şi pietre nestimate, şi petrecea o zi întreagă întru repeţirile şi înălţările prin cântec şi mireasmă ale acestei frumuseţi liturgice.
Imn de o largă respiraţie sau, mai bine, o întreagă imnologie, acatistul e un ciclu împlinit de poezie religioasă. El e un fel de total, adunat ca un inel neîntrerupt de cântece, şi care se întoarce în el însuşi ca să curgă la nesfârşit, pe rând depănând: cântări dramatice ce se împletesc cu alte cântări epice şi legate între ele cu litanii pur lirice.
Măreţia şi măestria lui e îndoită: una, din afară, de sunet şi culoare bine măsurată; cealaltă, lăuntrică, de descoperire şi tâlc dogmatic.
Închis în tiparul unui canon aspru şi dinainte hotărât în cele mai mici amănunte, desăvârşirea aceasta formal rece, ca precizia unui misterios cristal, e de fapt, numai un fel de a stăpâni şi ordona aprinderile spirituale ce trebue să izbucnească din inimile noastre. Dar în acelaşi timp imnul acatist se arată şi ca un cerc de foc şi de flăcări al tuturor avânturilor noastre încordate, prin care evlavia se scrie şi creşte mereu în jurul unei vieţi sfinte, care a fost aleasă din firidele calendarului, ca să ne stea în faţă nouă, drept izvod de îndumnezeire.
Astfel, acatistul în întregul său e un fel de savantă împreunare de înţelesuri mistice şi muzicale, care pătrunde şi se repetă la adânc, în rânduiala de amănunt a sumei, a cumpănirii părţilor şi până a fiecărui stih în parte.
Aşa, după un „condac” – ceea ce în elineşte înseamnă iatac – după această scurtă rugăciune intimă, ce totdeauna e un dramatic dialog cu Dumnezeu, urmează fără abatere un „icos” – adică monument – bucată imnologică mai mare şi narativă, şi care la rândul ei se încheie cu o litanie, cântec de laudă. Ritmul acesta, de trei feluri de imnuri, creşte de douăsprezece ori de-a lungul vieţii întregi a sfântului sau sfintei căruia îi e închinat acatistul, îmbinându-se într-un tot nedespărţit. Cele douăsprezece cicluri interioare o dată terminate, acatistul se începe iară de la capăt şi aşa pururea, la nesfârşit, către starea de răpire.
Se atinge astfel dumnezeescul, unicul, tainicul, între marginile unui şir de cântece, cu toate că la arătare imnul acatist pare numai un prilej de laudă, cuvântul de hram al unui anume sfânt cuvios, chiar foarte neînsemnat.
Fără îndoială, nimeni nu poate să primească şi să înţeleagă, necum să încerce o bucurie, sorbind din acest fel de poezie, dacă nu a fost niciodată chinuit de foamea şi setea contemplării.
Iar acum, toată râvna aceasta de cântec pravoslavnic, a noastră, dintru acest nou acatist, încearcă şi vrea să-şi înmulţească sunarea stihurilor cuviincioase, ca un praf de aur muzical, ca o adăugire mai mult la marea podoabă ce se cuvine a aduce „smereniei cu nimb” a sfântului căruia batem mătanie.
Cuvios, necunoscut din prea umilită sfinţenie, este acest Dimitrie cel Nou. A fost văcar de sat în Basarabov*, nesocotit de toţi, ca un om de nimic. Şi s-a făcut pusnic apoi, pe malurile râpoase ale Lomului, tot atât de nebăgat în seamă şi neînsemnat. Vieaţa aceasta neştiută şi acoperită s-a risipit fără urmă, iară mormântul i s-a prăbuşit cu totul, după o grozavă furtună, sub pietroaie, la fundul râului, printre ape.
Curgere de îndelungată vreme s-a scurs; zic unii să fi trecut un veac sau mai mult, de la această ultimă pecetluire sub uitare şi moarte, când într-o zi Sfântul se trezi în chip cu totul dumnezeesc, la o trăire nouă şi uimitoare.
S-a întâmplat, în acel sat dunărean, al baştinii lui, o fată zăcând la pat, greu bolnavă, şi i s-a făcut ei noaptea vedenie. Rudele şi poporenii satului, după amănuntul arătărilor acelei fete, s-au pornit la râul Lom, la locul cel văzut prin vis. Întru acest fel l-au fost scos, dintre apele care îi păstrau moaştele, pre Sfântul nostru de care nimeni nu mai ştia.
Şi Dumitru, văcarul şi pusnicul cerşetor, abia de acum începu să-şi trăiască adevărata lui vieaţă, vieaţă de minuni făcătoare, minuni ce se ivesc şi înfloresc mereu şi cu putere în jurul raclei în care îi odihnesc oasele.
Norodul nostru cunoscu repede în el pe vasul cel ales, descoperit prin semn, nouă, spre alinare. Aleargă norodul spre el întru toate nevoile şi lipsa. El ne umbreşte cu nevăzuta lui oblăduire, stând azi de pază peste sufletul drept-credincios al Ţării Rumâneşti, în biserica cea mare a Sfintei Patriarhii.
Aşa, prin puterea şi voia Viului Dumnezeu, s-a arătat acest sfânt printre noi şi s-a desăvârşit pre sine în cinste şi faimă duhovnicească. Dintru această mare dorire şi curată evlavie românească, care totdeauna l-au împresurat, Sfântul Dumitru cel Nou Basarabovul creşte printre noi şi se împodobeşte, cu ctitorie, cu hram, cu şir întreg de semne şi sfinte legende, cu petrecerea vieţii scrise la minei şi cu acest acatist de citit la strană şi cântat neîntrerupt întru prea-fericită bucurie.

Sandu TUDOR

* Corect: în Basarabi, Sfântul Dimitrie cel Nou Basarabov sau din Basarabi. Sufixul slav – ov este corespondentul sufixului – ean din limba română. (N. Ed.)

Sandu Tudor spre jumătatea vieţii

SCRIERILE IEROSCHIMONAHULUI DANIIL
(SANDU TUDOR) APĂRUTE
LA EDITURA CHRISTIANA

Ieroschimonahul Daniil Tudor (Sandu Tudor), Scrieri 1: Imn Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu. Cartea Muntelui Sfânt. Marea noapte de aur a Maicii Domnului. Apocalipsa lui Ioan (Argument de Predoslovie). Am auzit cântecul Păsării Unice (Gânduri din singurătate), ed. Alexandru Dimcea, Ed. Christiana, Bucureşti, 1999.
Ieroschimonahul Daniil Tudor (Dandu Tudor), Acatiste: Acatistul Bunei Vestiri, Imn-Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu, Acatistul Preacuviosului Părintelui nostru Sfântul Dimitrie cel Nou Boarul din Basarabov, Acatistul Sfântului Sfinţitului Părintelui nostru Calinic Cernicanul, ed. Al. Dimcea, Ed. Christi­ana, Bucureşti, Ed. Christiana, 1999.
Preacuviosul Părinte Daniil de la Rarău (Sandu Tudor), Caiete 1: Dumnezeu-Dragoste, ed. Al. Dimcea, Ed. Christi­ana, Bucureşti, 2000 (ed. a II-a, revăzută şi adăugită: 2003).
Preacuviosul Părinte Daniil de la Rarău (Sandu Tudor), Caiete 2: Sfinţita Rugăciune, ed. Al. Dimcea, Ed. Christiana, Bucureşti, 2000 (ed. a II-a, revăzută şi adăugită: 2008).
Preacuviosul Părinte Daniil de la Rarău (Sandu Tudor), Caiete 3: Taina Sfintei Cruci, ed. Al. Dimcea, Ed. Christiana, Bucureşti, 2001.
Ieroschimonahul Daniil de la Rarău (Sandu Tudor), Caiete 4: Ce e omul?, ed. Al. Dimcea, Ed. Christiana, Bucureşti, 2003 (cu o postfaţă de Răzvan Codrescu).
Ieroschimonahul Daniil de la Rarău (Sandu Tudor), Imn Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu, cu fotocopia manuscrisului definitiv şi comentariile autorului, ed. Gabriela Moldoveanu, Ed. Christiana, Bucureşti, 2004.

ALTE EDIŢII ALE SCRIERILOR
LUI SANDU TUDOR

Sandu Tudor, Comornic [versuri], Bucureşti, 1925.
Sandu Tudor, Acatistul Preacuviosului Părintelui nostru Sfântul Dimitrie cel Nou Boarul, din Basarabov, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1942.
Sandu Tudor, Imn-Acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului, Fundaţia Culturală Ro­mână, Madrid, 1987.
Daniil Sandu Tudor, Acatiste: Imn-Acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului, Acatistul Sfântului Ioan Bogoslovul, Acatistul Preasfinţitului Părintelui nostru Calinic Cernicanul, [ed. Dora Mezdrea], Ed. Anastasia, Bucureşti, 1997 (cu un cuvânt înainte de Î. P. S. Bartolomeu Valeriu Ana­nia).
Daniil Sandu Tudor, Taina Rugului Aprins. Scrieri şi documente inedite, ed. Gheorghe Vasilescu, Ed. Anastasia, Bu­­cu­reşti, 1999 (cu trei cuvinte mărturisitoare de Alexandru Mironescu, Î. P. S. Bartolomeu Valeriu Anania, Arhim. Sofian Boghiu)
*** Învăţături duhovniceşti. Comentariu la Imnul Acatist al Rugului Aprins al Maicii Domnului. Viaţa Ieroschimonahului Daniil Tudor, ed. Ierodiac. Cleopa Paraschiv, Editura Panaghia-Sf. Mănăstire Rarău, f. a. [2001?].

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE
LA IEROSCHIMONAHUL DANIIL (SANDU TUDOR)
ŞI LA GRUPAREA „RUGULUI APRINS”
DE LA SF. MÂNĂSTIRE ANTIM DIN BUCUREŞTI

*** Alexandru Mironescu. Centenarul naşterii: 1903-2003, ed. Ileana Mironescu Sandu, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2003.
Bălan Mihailovici, Aurelia, „Cuvânt înainte” la Stareţul Daniil Sandu Tudor, Ed. Panaghia, Vatra Dornei, 2007.
Braga, Roman, “Rugul Aprins”, în Lumină lină [Chelsea-Michigan, U.S.A.], nr. 1-2/1991, pp. 117-129.
*** Cuviosul Ioan cel Străin. Din arhiva Rugului Aprins, ed. Gheorghe Vasilescu, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1999 (cu o postfaţă de Arhim. Sofian Boghiu).
Enache. George, „Daniil Sandu Tudor. Pagini din dosarul de anchetă 113668”, în CNSAS, Arhivele Securităţii, vol. 1, Ed. Pro Historia, Bucureşti, 2002.
Enache, George, „DANIIL, Sandu Tudor”, în Martiri pentru Hristos din România, în perioada regimului comunist, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2007, pp. 158-167.
Jinga, Constantin, Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor. Omul şi opera, Ed. Christiana, Bucureşti, 2005).
Maxim, Virgil, Imn pentru crucea purtată, ed. a II-a, Ed. Antim, Bucureşti, 2002, pp. 257-258, 403.
Mironescu, Alexandru, Calea inimii. Eseuri şi dialoguri în duhul Rugului Aprins, ed. Răzvan Codrescu, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1998 (cu un cuvânt înainte de Acad. Virgil Cândea).
Oprea, Marius, Adevărata călătorie a lui Zahei. V. Voiculescu şi Taina Rugului Aprins, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008.
Paraschiv, Cleopa, Rugul Aprins. Stareţul Daniil de la Rarău, Ed. Panaghia-Sf. Mănăstire Rarău, 2004.
Petcu, Adrian Nicolae, „Cum a murit Părintele Daniil [Sandu Tudor]”, în Rost, an I, nr. 6, august 2003, pp. 7-8.
Plămădeală, Antonie, Rugul Aprins, Sibiu, 2002.
Popescu. Florentin, Detenţia şi sfârşitul lui V. Voiculescu, Ed. Vestala, Bucureşi, 2000.
Rădulescu, Mihai, Rugul Aprins, Ed. Ramida, Bucureşti, 2003.
Rădulescu, Mihai, Sandu Tudor şi Floarea de Foc, Ed. Panaghia, Vatra Dornei, 2008.
Scrima, André, Timpul Rugului Aprins. Maestrul spiritual în tradiţia răsăriteană, Ed. Hu­manitas, Bucureşti, 1996 (cu o prefaţă de Andrei Pleşu)
Vasilache, Vasile, “Rugul Aprins: Cercul literar cultural de la Mănăstirea Antim din Bucureşti”, în Calendarul “Credinţa” [Detroit, U.S.A.], 1992, pp. 66-71.

Ieros. Daniil Sandu Tudor spre sfîrşitul vieţii