LA MOARTEA LUI MICHAEL JACKSON

Citind textul de mai jos pe blogul d-lui Paul Slayer Grigoriu (http://paulslayer.blogspot.com/), am scris acolo, la rubrica de “Comentarii”: “Nu l-am iubit pe M. J. (nici la tinereţe, nici la bătrîneţe), dar textul dvs. mi se pare remarcabil şi m-aş bucura să-mi daţi îngăduinţa de a-l reproduce şi pe blogul meu”. Îi mulţumesc autorului pentru bunăvoinţa cu care a răspuns solicitării mele. Cît despre “Domnul Michael” (vorba Stolojanului, din ’92, cînd Marcel Avram l-a adus pe Michael Jackson să dea mîna cu Ion Iliescu, la început de tranziţie), nu pot să spun acum, creştineşte, decît: “Dumnezeu să-l ierte”. (R. C.)

A MURIT MICHAEL JACKSON

Nu ştiu cum şi de ce şi nici nu-mi pasă. Am fost fan Michael Jackson în copilărie, cu toate gesturile ridicole pe care le presupunea acest lucru. Îmi descheiam brusc cămaşa într-un dans la serile organizate de profesorii noştri, îmi lăsasem şuviţă, colecţionam fotografii şi abţibilduri. Şi multe altele.
Dar astea sunt poveştile prosteşti la care toată lumea se gândeşte într-un asemenea moment şi care, de fapt, nu interesează pe nimeni. Oricât de banal ar suna, a murit un mare artist al timpurilor noastre. O voce aparte, o sensibilitate deosebită şi un dansator desăvârşit, aşa cum spunea însuşi Fred Astaire.
Michael Jackson a fost un om al vremurilor noastre şi le-a împărtăşit o parte dintre metehne. Nu cred povestea cu pedofilia – n-am crezut-o niciodată –, însă relaţiile familiale dubioase, schimbările de ideologie de la un an la altul, extravaganţele şi ciudăţeniile ne spun clar că Michael nu poate fi un model. Poate şi de aceea m-am despărţit cândva de el. Pentru că îl pusesem pe un piedestal care se prăbuşise şi astfel uitasem dimensiunea lui umană.
N-am nici un chef să aud acum seria de necrologuri pompoase şi, în fond, goale de orice sentiment: „cel mai mare artist al tuturor timpurilor” etc. Sau prostia formulată de un amic acum ceva timp: „regele muzicii”. Michael Jackson n-a fost nici una, nici cealaltă, deşi în asta au încercat să-l transforme industria şi media, pentru ca apoi să-l poată distruge, după bunul lor plac.
Michael Jackson a fost un om singur şi de aceea poate „Stranger in Moscow” este una dintre piesele care-l descriu cel mai bine. Şi din singurătatea şi tristeţea lui a reuşit să ne dea nouă un zâmbet, o atingere pe aripile muzicii. Am înţeles asta când am redescoperit artistul şi omul din el, dincolo de tevatura media şi dincolo de defectele omeneşti.
Nu am de gând să-l idealizez nici acum, după ce a murit, pentru că i-aş altera adevărata personalitate. Dar mărturisesc că, pentru o clipă, am sperat şi eu că totul nu e decât o manevră mediatică şi că Michael se ascunde, viu şi nevătămat, în vreun nou avatar al fermei sale, Neverland.
Îl regret enorm. Pentru că, dincolo de toate, Michael Jackson e partea aceea din copilăria mea în care, rotofei şi tuns castron, am insistat din răsputeri să-mi las o şuviţă pe frunte.
Dumnezeu să-l ierte!

Paul Slayer Grigoriu