Pagini

miercuri, decembrie 10, 2008

UN CUVÎNT AL PĂRINTELUI SAVATIE BAŞTOVOI



Gîlceava "laicatului" 
cu Sfîntul Sinod


Pe 29 noiembrie a. c. a avut loc la Bucureşti Conferinţa Asociaţiilor Laicatului Ortodox Român. Din bunăvoinţa organizatorilor, am fost invitat şi eu, dar din pricina ţărilor şi mărilor (reale şi metaforice) care ne despart nu m-am putut bucura de vederea faţă către faţă cu reprezentanţii celor peste 50 de organizaţii ale Laicatului Ortodox Român. Mă voi alătura însă acestei binevenite şi necesare acţiuni prin ceea ce-mi stă la îndemînă şi încă nu a fost luat de la mine: cuvîntul pe care îl pot rosti şi scrie în sprijinul renaşterii tradiţiei polemice care a însoţit Biserica de-a lungul întregii sale istorii.
Glasuri din ce în ce mai slabe, mai risipite şi mai fără nume încearcă să atace legitimitatea acţiunilor „laicilor” în numele Bisericii. Consilieri cu pîntece înfăşurate cu banderole roşii (semn al înaltei vocaţii birocratice de care doar cei „aleşi” se învrednicesc) îşi arată indignarea, iţindu-se dintre vrafurile de hîrtii şi bibelouri care dau mărturie despre regimurile pe care le-au slujit. Oameni care au îmbătrînit fără să ridice un deget spre întărirea Bisericii, acum se arată speriaţi de valul tînăr şi sincer care îi ridică în văzul tuturor, cerîndu-le socoteală pentru credinţa moştenită de la Apostoli şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii. A venit vremea ca aceşti oameni să-şi ia rămas bun de la atotputernicia pe care le-o dădea miliţia totalitară şi să se conformeze cu faptul că Hristos „pogorît-a pe cei puternici de pe scaune şi i-a ridicat pe cei smeriţi; pe cei flămînzi i-a umplut de bunătăţi, iar pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi”. Nu preoţia o nesocotim aici, ci nebunia unora de a se socoti pe ei mai presus decît fraţii lor, doar pentru faptul că au primit asupra lor povara slujirii Bisericii.
Biserica este constituită ierarhic şi a nega acest lucru este o rătăcire. Asociaţiile care s-au unit într-un cuget întru apărarea crezului şi a moştenirii Ortodoxiei nu au atacat nici o clipă principiul ierarhic al fiinţării Bisericii. Dimpotrivă, demersurile lor sînt civilizate, întemeiate canonic şi patristic, iar adresările repetate către Sfîntul Sinod al BOR arată că nici unul dintre participanţii la iniţiativele Laicatului Ortodox nu este lipsit de respect faţă de ierarhie şi nu ameninţă integritatea administrativă a BOR. Apariţia acestui front este firească şi cu totul previzibilă. Biserica Ortodoxă are o vechime de 2000 de ani, iar cei care au o minimă cunoaştere a mersului ei prin istorie cunosc şi periodicele ciocniri dintre episcopi şi credincioşi care răbufneau ori de cîte ori credinţa apostolică era ameninţată de presiunile politice sau de modele timpului. Hristos este viu, iar cei care încearcă să îngroape Biserica în hîrtii şi legi omeneşti trebuie să ştie că izvorul curat al credinţei va găsi întotdeauna o crăpătură prin care să răzbească la iveală.
Este admirabil faptul că discursul propus de Laicatul Ortodox Român este unul în concordanţă cu tradiţia noastră patristică şi nu presupune ambiţii de tip protestant, care au dărîmat tradiţia apostolică în multe ţări din Europa. Este salutabil şi faptul că Sfîntul Sinod al BOR nu s-a grăbit să amendeze la modul oficial acţiunile şi cererile Laicatului Ortodox Român, chiar dacă este la fel de adevărat că nici nu s-a grăbit să i le îndeplinească. Ceea ce se cere rezolvat acum este ca, la nivelul opiniei publice, să se înţeleagă că nu este vorba de o polemică între o parte a Bisericii, laicatul, şi altă parte, ierarhia, ci că dialogul în sînul Bisericii, chiar şi atunci cînd apar replici mai dure, este firesc şi inevitabil. Nu este vorba de o „disidenţă” apărută în interiorul Ortodoxiei, ci doar de coacerea BOR pentru o nouă etapă în procesul de debarasare de corsetul comunismului în care a fost strînsă împotriva naturii ei libere şi deschise spre dialog. Acest lucru nu este specific doar Bisericii Ortodoxe Române, ci tuturor Bisericilor care au scăpat de sub dominaţia unui regim politic, fie comunist, fie ţarist. A se vedea, în acest sens, explozia intelectuală a diasporei ortodoxe ruse.
Ar fi prea minunat ca dezbaterile care au loc la astfel de Conferinţe ale „laicatului” (cuvînt nedrept, introdus de atei, cu scopul de a dezbina Biserica) să fie judecate în şedinţele Sfîntului Sinod ca nişte chestiuni care frămîntă şi reprezintă Biserica la momentul de faţă. Iar mai apoi, sub forma unor hotărîri şi declaraţii oficiale, să fie făcute publice pe canalele de presă ale Patriarhiei Române. În acest fel se va evita orice impresie de conflict şi disidenţă în sînul Bisericii, lucru care nu este deloc lipsit de importanţă.


Părintele SAVATIE


(Articol preluat de pe http://savatie.wordpress.com)

24 de comentarii:

  1. Baştovoaie, Baştovoaie,
    îţi baţi cuie în sicriu,
    că de-ai fi şi Stăniloaie,
    tot te vor mânca de viu!

    RăspundețiȘtergere
  2. Stăniloae postmodern
    mi se pare fals şi tern,
    iar când îl şi faci de oaie,
    vai de bietul Stăniloae!

    RăspundețiȘtergere
  3. Când eşti neam de Păstorel,
    poţi să nu o faci de oaie?
    Rău îmi pare nu de el,
    ci de “bietul Stăniloae”...

    RăspundețiȘtergere
  4. Pentru rimă, Păstorele,
    nu se face s-o scrânteşti!
    Când nu-i rimă între ele,
    în zadar le potriveşti!

    RăspundețiȘtergere
  5. Sa ne dea Dumnezeu sa fim una, si ca romani, si ca ortodocsi. Laicatul poate sa faca multe si bune, cu sau fara voie de la ierarhie. El are chemarea lui si da seama de ea la Dumnezeu. Si daca ierarhia se intampla sa mai adoarma (de bine ce o duce si de multumita ce e de sine), Dumnezeu nu doarme niciodata...

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu rimează la vedere,
    dar rimează la auz.
    Dacă asta mi se cere,
    eu sunt gata să mă scuz.

    RăspundețiȘtergere
  7. Cin'se scuza se acuza
    si ramane fara muza!

    RăspundețiȘtergere
  8. Rima este intre ele
    Spune bine Pastorelul;
    Cand ciocanu-l vezi deasupra
    Secera-ti va face felul.

    RăspundețiȘtergere
  9. Cu “Savatie” mai bine
    începeai, cum e semnat.
    Schimbai ritmul şi oricine
    se-alegea mai câştigat.

    RăspundețiȘtergere
  10. Fraţilor români poeţi,
    dragi îmi sînteţi fiecare,
    dar vă rog să mai aveţi
    şi la proză-nduplecare!

    RăspundețiȘtergere
  11. Ca sa fiu prozaic: cum sa aiba laicatul un dialog real cu niste sinodali care nu sunt in stare sa dialogheze nici macar intre ei, ci functioneaza inertial ca niste yesmeni ai unui patriarh autoritar si el insusi speriat de dialogul interortodox mai mult decat de cel ecumenic sau interreligios? Oricata vrednicie si oricate bune intentii ar manifesta laicatul, el se loveste ca de un zid opac de o institutie bisericeasca paralizata si complexata, impotmolita atat in pacatele trecutului cat si in cele ale prezentului. Un Sinod care nu poate discuta efectiv si amenda in consecinta un gest de gravitatea celui savarsit de ierarhul Corneanu, ci minte lumea de la obraz cu o pocainta care nu exista (cum se vede clar din nenumarate declaratii ale calcatorului de lege, si mai ales din interviul abia recent tradus din italiana si pus pe situl Lumea Credintei si pe blogul lui Caludiu Tarziu) - ei bine, un astfel de Sinod nu poate fi nici dispus la dialog, nici creditat ca reprezentant al Duhului Sfant, ci doar ca uraciune a pustiirii suita pe tronul lui Dumnezeu. Nu va faceti iluzii! N-ai cu cine dialoga, parinte Savatie! N-ai cu cine dialoga, domnule Codrescu! Nici dinauntrul corpului clerical, nici din afara lui. Solutia nu e decat sa vina, poate din mediul monahal, nebuni pentru Hristos care sa strige adevarul de la un capat la altul al tarii, care sa intre in templu cu bici de streanguri si sa rastoarne tarabele stricaciunii, care sa se jertfeasca Domnului cu ardoarea celor din vechime ("Ravna casei Tale ma mananca!"). Altfel peroram steril, in timp ce lepra cuprinde si ce mai ramasese sanatos.
    Multi gandesc si simt cum scriu eu aici, dar n-au indrazneala s-o spuna deschis si sa actioneze in consecinta. Cand ne va veni aceasta indrazneala, abia de acolo va putea incepe o primenire. Micile discursuri intelectuale si invitatii la dialog nu sunt decat aflari in treaba, frectii la un picior de lemn. De aceea mai marii pierzarii nici nu se sinchisesc de ele, ci mai mult isi rad in barbi, ca dracul cand isi masoara coada!

    RăspundețiȘtergere
  12. Mai bine ramaneam la poezele, dle. Codrescu, ca romanul nostru ortodox cand “se indupleca la proza”, cum ziceti dvs., e vai si amar! O tara de “poeti” o mai duci de nas, dar ce te-ai face cu una de “prozatori”? Ma intreb si eu, ca prostu'...

    RăspundețiȘtergere
  13. Unui anonim (obsedat de VIP-uri):

    Simpla enumerare agramată a unor porecle aluzive nu poate fi luată drept comentariu (nici în versuri, nici în proză). Sigur că v-am "retezat" (şi-o să vă mai "retez", dacă recidivaţi în aceeaşi notă).

    Anonimului "prozaic":

    Pot să vă înţeleg revolta interioară, dar cred că îngroşaţi riscant lucrurile. Ori întindem punţile, ori le rupem? (Le putem şi rupe la o adică, dar... numai după ce le-am întins...). Pînă una-alta, nu ne-am propus să fim războinicii apocaliptici, ci doar o mînă de mireni lucrători. Iar părintele Savatie a înţeles de minune "miza" momentului, ca teolog şi om duhovnicesc.

    RăspundețiȘtergere
  14. Domnule Codrescu,
    Anonimul prozaic are perfecta dreptate. Sigur nu o ruptura in sanul Bisericii rezolva problemele, dar te mai si saturi de atata fatarnicie si impostura sinodala. Ce ziceti?

    RăspundețiȘtergere
  15. Dacă-i aşa, poate că avem de la Dumnezeu Sinodul pe care-l merităm... Ce să zic? Să fim treji şi critici, dar cu măsură, fără să ne pierdem firea, ca nu cumva răul de pe urmă să fie mai mare decît cel dintîi... Pe toţi ne-a cam dezamăgit prestaţia Sinodului în vremea din urmă (şi mai ales în cazul Corneanu-Drincec, în care ştiţi bine cît m-am implicat cu acest blog), dar nu toţi sinodalii pot fi măsuraţi cu aceeaşi măsură, nici Sinodul nu poate fi judecat definitiv după o singură chestiune prost gestionată. E loc de mai bine şi-n configuraţia dată, şi poate că învăţăm cu toţii din mers, din propriile stîngăcii sau eclipse, de la mic pînă la mare... Am făcut noi tot ce îngăduie pacea, ca să pornim cu orice preţ războiul? Mă îndoiesc.

    RăspundețiȘtergere
  16. Oare de ce ar fi Sinodul asta ("pe care-l meritam"...) de la Dumnezeu? Comunismul, securitatea, puscariile, Ceausescu tot de la Dumnezeu au fost? Tare mi-e teama ca Ii punem prea multe la socoteala bunului Dumnezeu placandu-ne sa credem ca nu avem nicio responsabilitate.

    RăspundețiȘtergere
  17. Toate sînt cu îngăduinţa lui Dumnezeu, spre încercarea şi învăţătura noastră. Sau credeţi cumva că Dumnezeu doarme pe Biserica Lui?!
    Nici vorbă că noi n-am avea responsabilitate. De altfel, a merita (binele sau răul, mai mult sau mai puţin) înseamnă tocmai a fi responsabil, prin starea şi prin faptele tale.
    "Norocul" nostru, cum am mai spus-o, e că Dumnezeu e mai mult milos decît drept, din iubire faţă de oameni: lasă mult de la El în favoarea noastră, care, la cît sîntem de păcătoşi, n-am mai merita, de fapt, nici să facem umbră pămîntului. Şi cînd ne dă încercări, n-o face atît pentru a ne pedepsi, ca un monitor, cît pentru a ne trezi, ca un părinte. Dumnezeu - zice un sfînt - le poate pe toate cîte le vrea, dar nu le vrea pe toate cîte le poate, că poate să şi piardă lumea, dar nu vrea. În loc să ne piardă, preferă să ne certe, iar dacă nici certaţi nu ne îndreptăm, atunci nu El ne pierde, ci ne pierdem noi singuri, în virtutea libertăţii noastre şi împotriva voinţei Lui. Căci zice alt sfînt că atotputernic este Dumnezeu, dar numai în faţa libertăţii omului Se face de bunăvoie neputincios.
    Întorcîndu-ne de unde am pornit, adică de la starea păstorilor şi a turmei de la noi, ideea ar fi să nu-L scoatem pe Dumnezeu din socoteli, ci mai degrabă să luăm bine aminte la ce îngăduie şi de ce îngăduie. Că şi perii capului nostru sînt număraţi de Dumnezeu, darămite mădularele Trupului Său, care este Biserica.

    RăspundețiȘtergere
  18. Cu totii stim lucrurile astea, dar mai stim ca suntem liberi si ca Dumnezeu ne respecta libertatea (de optiune - printre alte libertati). Putem alege (vota) cu capul, cu picioarele sau luminati de Duhul Sfant. Dupa ce cadem in gropi sau ne lovim cu capul de pragul de sus pe El il rugam sa ne sara in ajutor. Totusi, nu ati explicat cum de Sinodul e de la El. Ca e ingaduit de El e una. Dar izvorul relelor, neputintelor si scaderilor noastre nu este de la Dumnezeu.
    Sau poate va inteleg eu gresit, dle Codrescu? Nu vreau sa va provoc, chiar ma intereseaza un schimb sincer de opinii.

    RăspundețiȘtergere
  19. Si inca ceva: nu Dumnezeu doarme in Biserica Lui ci noi dormim in Biserica Lui si dupa ce semanam vant culegem furtuna.

    RăspundețiȘtergere
  20. Eu ce am avut de spus, am spus. Nu pot să şi înţeleg în locul dumneavoastră...
    Poate intervin şi alţii, cu mai multă elocinţă!

    RăspundețiȘtergere
  21. ...
    As Shakespeare had Cassius lay it out for Brutus: "The fault, dear Brutus, lies not in our stars, but in ourselves."

    RăspundețiȘtergere
  22. Sonet de post

    E-o vreme cand si babele-n biserici
    Adorm pe antifoane sinodale
    Si cand un picot greu, la predici,
    E mai gustos ca zeama de sarmale.

    Aminte luati la babe, scumpi misterici,
    Si v-ostoiti elanuri monahale!
    Impaca-te, deci, laicat cu clerici,
    Atarne lin sutana pe-aimanale!

    La ce bun conferinte si polemici,
    Cand ai la indemana osanale?
    Mai de folos in timpi isterici:

    Decat pelin, sporiti zaharicale!
    E vremea cand si babele-n biserici
    Viseaza, smantanit, la oale.

    RăspundețiȘtergere
  23. Blogoslovindu-ne-oarecine
    cu un căznit sonet de post,
    rezultă că-i cu mult mai bine
    să fii habotnic decât prost.

    RăspundețiȘtergere
  24. Aho, aho, voi laici frati
    Ia nu va mai inganati
    Ca va da stapanu'afara
    Din sinaxa milenara

    RăspundețiȘtergere