Pagini

vineri, noiembrie 14, 2008

RAZVAN IONESCU: PRETUL VISULUI AMERICAN

Un cuvinţel înainte

Pe cînd eram copil, iar anul 2000 mi se părea îndepărtat ca eshatonul, îmi amintesc că circula un banc (pe care eram mîndru că-l înţelesesem, putîndu-mă amuza şi eu în rînd cu oamenii mari): ideea era că „în anul 2000” (deci într-o proiecţie aproape mitică) preşedintele negru al „Americii”, coborînd sau urcînd scările Casei Albe, dă cu ochii de un alb în salopetă care lustruia treptele şi îşi puncta munca prin cîntec. Preşedintele se opreşte, se uită admirativ la el şi îşi zice în sinea lui: „Ai dracu’ albii ăştia, dom’ne, au ritmul în sînge!”.
Bancul – pe atunci din categoria absurdului ilariant – se dovedeşte astăzi a fi fost profetic şi vizionar. N-a fost chiar 2000, ci 2008 – neînsemnată „marjă de eroare”...
Iar deunăzi, aflîndu-mă în vizită la nişte amici mai tineri, băieţelul lor de cinci anişori, se pare cam nărăvit cu televizorul, îl vede la un moment dat pe ecran pe noul ales al „Americii” şi, întînzînd mînuţa, exclamă încîntat de a-l fi recunoscut: „Uite, tati, pe Obama bin Laden!”... Ho cu tata, puiule, că-i Barack Osama!... Copiii ăştia, dom’ne, au bancul în sînge!
(Răzvan Codrescu)




HO CU TATA!
PREŢUL VISULUI AMERICAN
ŞI UMBRA LUI MARX


Pentru americani, a guverna înseamnă astăzi a da semne acceptabile de credibilitate. Ca la reclamele publicitare. Şi se obţine acelaşi efect – adeziunea la un scenariu, oricare ar fi acesta, politic sau publicitar. [...] Totul este pe generic. Totul constă în schiţa de scenariu a performanţei şi a acţiunii; conducătorii ei trebuie să producă toate semnele look-ului publicitar (Jean Baudrillard, America).


În seara de 4 noiembrie 2008, în Grant Park din Chicago s-au adunat aproximativ 100.000 de mii de oameni pentru a sărbători victoria alături de noul lor lider de la Casa Albă. Televiziunile ne-au arătat din Times Square imagini asemănătoare, copleşitoare, emoţionante ori de-a dreptul isterice, cu oameni de culoare plângând într-un amestec de fericire şi uimire.
Ce trebuie să fi fost în Harlem, Queens, Brooklyn sau în sud, în New Orleans, atunci când Barack Obama, în vârstă de 47 de ani, a apărut pe scenă înconjurat de soţia sa Michelle şi cele două fiice ale lor, Sasha şi Mali! Primele sale cuvinte ca preşedinte ales al S.U.A. au fost următoarele: “Dacă este cineva care încă se mai îndoieşte că în America totul este posibil, care se întreabă dacă visul părinţilor noştri fondatori mai trăieşte, care încă pune sub semnul întrebării puterea democraţiei noastre, în seara asta i-aţi dat un răspuns”.


Un discurs aşadar, care, chiar dacă a început prin evocarea faimosului „vis american” (american dream) al emigranţilor de pretutindeni, a adus aminte celor cu memorie (iar lacrimile de pe obrajii ciocolatii sunt proba că ea, memoria, e suficient de vie) că pe 28 august 1963, cu prilejul unui marş spre Washington, pastorul baptist de culoare Martin Luther King jr. ţinuse la rându-i, în faţa a 250.000 de oameni, adunaţi atunci la Lincoln Memorial, un discurs faimos despre vis, discurs ale cărui cuvinte de început (I have a dream) aveau să facă înconjurul lumii: „Vă spun astăzi, prieteni, că, în ciuda dificultăţilor de azi şi de mâine, am un vis. Este un vis ale cărui rădăcini sunt adânc ancorate în visul american. Am un vis, şi anume că într-o bună zi această naţiune se va ridica şi va trăi conform adevăratului sens al credinţelor sale: toţi oamenii sunt egali. Am un vis, şi anume că într-o bună zi, pe dealurile roşii din Georgia, fiii foştilor sclavi şi fiii foştilor proprietari de sclavi vor putea să se aşeze împreună la masa fraternităţii [...]. Am un vis, că cei patru copii ai mei vor trăi într-o bună zi într-o naţiune în care nu vor mai fi judecaţi după culoarea pielii lor, ci după caracterul lor [...]. Iar splendoarea lui Dumnezeu ni se va revela, ca tot ce e din carne să o vadă. Aceasta este credinţa noastră. Această credinţă mă va motiva să scot din muntele disperării o piatră a speranţei. Această credinţă ne va motiva să transformăm inechităţile exagerate din sânul naţiunii noastre [...] Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe Lookout Mountain din Tennesee. Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe fiecare deal şi măgură din Mississippi, lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe fiecare ridicătură. Pentru că dacă vom lăsa să răsune cântul libertăţii, dacă îl vom lăsa să răsune din fiecare aşezare şi fiecare cătun, din fiecare stat şi din fiecare oraş, atunci vom putea trăi mai repede ziua în care toţi copiii lui Dumnezeu – albi şi negri, evrei şi necredincioşi, protestanţi şi catolici – îşi vor da mâinile şi vor intona versurile vechiului Negro Spiritual: „În sfârşit liberi! În sfârşit liberi! Doamne Dumnezeule Atotputernic, suntem în sfârşit liberi!”.
Nu trecuseră de-a binelea şase ani de la I have a dream, când, într-o zi de joi, 4 aprilie, a anului 1968, Martin Luther King a fost împuşcat mortal într-un hotel din Memphis (Tennessee). Avea 39 de ani. Avocatul său, William F. Pepper, autorul cărţii Un act de stat. Executarea lui Luther King, este convins că asasinarea pastorului baptist a fost urmarea unei conspiraţii dintre mafie şi guvernul american (la acea dată preşedinte era democratul Lyndon Johnson, cel care ocupase fotoliul de la Casa Albă în urma asasinării lui John F. Kennedy), incomodate deopotrivă de opoziţia făţişă a liderului de culoare faţă de războiul din Vietnam. La acea oră pastorul Martin Luther King, un continuator al principiilor non-violenţei propovăduite de către Mahatma Gandhi, cerea în discursuri publice ca societatea americană să se pronunţe împotriva războiului din Vietnam, primejduind astfel profiturile imense pe care industria de armament, electrică, farmaceutică ori marile concerne petroliere le obţineau de pe urma războiului. În cele din urmă, conform versiunii oficiale, asasinul a fost declarat un alb, provenit dintr-o familie săracă, James Earl Ray, a cărui ocupaţie predilectă era furatul maşinilor. Prieten cu Martin Luther King şi familia sa, avocatul William F. Pepper l-a intervievat pe Ray cu ajutorul unui psiholog de la Harvard, specialist în limbajul gestual, ajungând la concluzia că acesta era în realitate nevinovat. Deşi intenţionase să-l prezinte în instanţă pe Ray, nu a mai apucat s-o facă, fiindcă acesta a murit în închisoare înainte de începerea procesului. În anul 1999, Pepper reuşise să adune în jurul a 70 de mărturii privind dovada implicării în asasinarea pastorului de culoare a unor înalţi oficiali ai Biroului Federal de Investigaţii (FBI) şi din Agenţia Centrală de Informaţii (CIA), din Departamentul de Stat şi din poliţia din Memphis, dar şi a unor persoane implicate în crima organizată. Raportul balistic prezentat de Pepper demonstra limpede că la asasinarea lui Martin Luther King s-au folosit proiectile specifice altor tipuri de armă decât puşca lui James Earl Ray. Cu toate că un juriu din Tennesee a validat toate aceste probe, evenimentul a rămas practic necunoscut opiniei publice, media păstrând o tăcere complice, dovedind astfel, încă o dată, cât de controlată este libertatea presei în S.U.A., fapt pe care, de altfel, Aleksandr Soljeniţîn îl denunţase public cu două decenii în urmă, în faimosul său discurs de la Universitatea Harvard. Cu prilejul lansării cărţii sale despre uciderea pastorului de culoare, William F. Pepper a mers mai departe pe linia teoriei conspiraţiei, arătând că există destule suspiciuni conform cărora şi alte personalităţi din epocă (John Lennon, Robert şi John F. Kennedy sau premierul suedez Olaf Palme) au fost asasinate tot din pricină că s-au opus războiului...


Iată că astăzi, după 30 de ani, Barack Obama împlineşte visul de egalitate în drepturi al oamenilor de culoare profeţit de Martin Luther King, câştigând alegerile şi vorbind, printre altele, şi împotriva războiului. Desigur, a făcut-o altfel decât Martin Luther King cu 30 de ani în urmă. A câştigat în faţa unui John McCain care a condus o campanie electorală nedemnă de reputaţia sa, atât în conţinut, cât şi în formă. Atunci când termini antepenultimul Academia Navală şi nu ai habar de economie, ai un handicap ce nu poate fi depăşit (doar) prin exemplul personal de eroism militar. Handicapul e unul intelectual. Iar intelectualul de culoare, şef de promoţie la Harvard, Barack Obama, l-a dominat pe McCain exact acolo unde experienţa ultimului ar fi trebuit să îşi spună cuvântul: stăpânire de sine în momente de criză, coerenţă cu sine însuşi, calm olimpian. Asemenea calităţi sunt rare, iar Barack Obama le-a arătat din plin. În plus, opţiunea lui McCain pentru Sarah Palin ca running mate a redus considerabil şansele republicanilor, suficient de mici din start, prin consecinţele mandatului Bush. Tipologic, Sarah Palin seamănă izbitor cu coperta albumului pesedist Eterna şi fascinanta Românie. Pe o pajişte ce le-ar fi făcut invidioase până şi pe văcuţele mov de la “Milka”, o ţărăncuţă cochetă, cu privirea lascivă şi tenul îngrijit, lasă să-i scape de sub mâneca bundiţei un cât se poate de neaoş, tradiţional şi profund ceas “Cartier”. Câţiva s-au şi năpustit imediat să ne-o arate pe zâna unei „Americi profunde”, care, ulterior, prin intervenţiile sale naive, avea să se facă de râs, eclipsând până şi faimoasele „bushisme” care au făcut înconjurul lumii (şi din care dau aici doar două mostre: „Unul dintre cele mai grozave lucruri despre cărţi este că uneori există nişte poze fantastice acolo”; sau: „Inamicii noştri sunt inovatori şi au numeroase resurse. Ca şi noi, de altfel. Se gândesc în permanenţă la noi modalităţi de a face rău Americii şi americanilor. Ca şi noi, de altfel”). Trecând peste toate aceste neinspirate plasamente republicane care au contribuit la eşec, numai un orb sau un răuvoitor nu vede că, în tabăra cealaltă, a democraţilor, Barack Obama este, dincolo de socialismul său reşapat în conţinut, mai cu seamă un uriaş produs media, de publicitate fabricată fără greş.


E cât se poate de legitim să spui că în S.U.A. era nevoie de o schimbare. Numai că această schimbare pare a fi mai ales una de imagine. Un miliard de dolari pentru resuscitarea unui vis. Atât au costat adunate campaniile electorale ale lui John Mc Cain (aprox. 400.000.000$) şi Barack Obama (aprox. 700.000.000$). Un nimic faţă de cifrele ameţitoare ale crizei economice pe care americanii o exportă cu îndemânare într-o Europă căzută. Pe gânduri. Un miliard de dolari să arăţi în sfârşit lumii un preşedinte „cu aură planetară”, aşa cum se precipită să patetizeze nătâng jurnalişti de prestigiu care văd în victoria lui Barack Obama prilejul de a recomanda sapienţial şi prob creştinilor „să conştientizeze mai bine de-acum înainte faptul că Iisus Hristos a fost evreu”. Adică, vezi mata, bobocule, sunt atât de adânc, încât reîmprospătez la anul „douămiişiopt” tema singularităţii primejdioase a antisemitismului creştin, care surpă perspectiva civilizaţională a planetei! Păi „Ho cu tata!”, vorba clipului rutier! Creştinismul şi antisemitismul (dincolo de terminologia improprie) sunt incompatibile din motive care se găsesc la bibliotecă (secţia istorie), asta dacă îţi faci timp şi mai renunţi să baţi berbunca la televizor comentând orice, de la tenis până filme cu pălăria pe (pro)cap. Cât despre Iisus Hristos, El este întâi de toate Fiul lui Dumnezeu, evreu e doar pentru cei care nu cred în dumnezeirea Lui, considerându-L un simplu om, învăţător, profet ş.a.m.d., d-le Cristian Tudor Popescu! În calitate de proaspăt aspirant-consilier al creştinătăţii de pretutindeni, sunteţi poftit dacă nu la biserică, atunci măcar, printre picături, la bibliotecă. S-a dat drumul la citit! „Ho cu tata! Bizonu’nvârte roata! Mai uşor, c-o să ajungi să ne omori! Ho cu tata!”.


Ceea ce rămâne însă cu adevărat îngrijorător este tocmai această „aură planetară” care i se atribuie lui Barack Obama, şi asta nu numai dinspre malurile Dâmboviţei. Şi iar îmi aduc aminte de Martin Luther King. Spre sfârşitul vieţii, el şi-a exprimat de mai multe ori temerea că visul său s-ar putea transforma într-un coşmar (nightmare). Doar moartea l-a putut opri să ţină o predică la Ebenezer Baptist Church din Atlanta, al cărei titlu era: „De ce s-ar putea ca America să ajungă iad” (Why America May Go to Hell). King, al cărui umor ajunsese proverbial, devenise de câtăva vreme trist şi depresiv. Nu ştiu care va fi destinul lui Barack Obama. Până şi aglomeraţia de ştiri referitoare la posibila sa eliminare fizică pare a face parte tot din arsenalul publicitar de schimbare a imaginii S.U.A. Şi pe urmă prea mulţi bani s-au cheltuit, ca să se ajungă doar la un nou asasinat. În orice caz, peste entuziasmul mulţimilor şi strălucirea victoriei de la 4 noiembrie 2008 pare să adie... umbra lui Marx. Şi a primilor membri ai viitoarei echipe prezidenţiale: Rahm Emanuel, Lawrence Summers, Robert Rubin (ambii foşti şefi ai Trezoreriei), ca şi Paul Volcker (fostul şef al Rezervei Federale). Iar dacă mai adaug la toate acestea şi cuvintele lui Jean Baudrillard, teoretician al post-modernismului, scrise în urmă cu mai bine de două decenii, cum că „Statele Unite sunt utopia realizată”, adun suficiente motive de melancolie. Cât despre entuziasm, ho cu tata!

Răzvan IONESCU

(Text preluat, cu îngăduinţa autorului, de pe blogul “Ferestre în pridvor”)

23 de comentarii:

  1. Dl. Ionescu se chinuie asurzitor sa demonstreze ca nu exista o Romanie si o America profunda. Orice atingere a acestui subiect aduce in scena celebrul album "Eterna si fascinanta Romanie" care a devenit etalon si sperietoare asupra celor care vor sa vada dincolo de suprafata. Asa si-a inceput blogul personal, printr-o simpatica besteleala a iluziilor reprezentate de ruralitate. Acum, "câţiva s-au şi năpustit imediat să ne-o arate pe zâna unei „Americi profunde”, care, ulterior, prin intervenţiile sale naive, avea să se facă de râs, eclipsând până şi faimoasele „bushisme”..." Ca acei "cativa" la care bate apropouri dl. R.Ionescu sint d-nii Hurduzeu si Platon, este secretul lui Polichinelle. Care este scopul acestor "liposuctii" prin care se incearca diminuarea tesutului prea neaos din manifestarile intelectuale ale celor doi, ramane sa vedem. Este posibil ca, datorita statului pe scena de tip italian, mirosul de butaforie sa devina singurul acceptabil si acceptat de simturile modificate ale autorului. In asemenea cazuri se recomanda o cura de scena amfiteatru, preferabil in aer liber, unde briza marii sa-i bata in pletele bogate.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu v-am şters comentariul (insolent şi insinuant fără acoperire) numai pentru că dă prilejul unor explicaţii.
    Am să încep prin a vă mărturisi că şi eu cred, cu d-nii Platon şi Hurduzeu, în existenţa difuză a unei "Românii profunde". Nu cred însă (şi aici mă raliez d-lui Ionescu) că această inefabilă "Românie profundă" mai are în mod necesar de-a face astăzi cu ruralitatea, sau că ar ţine - ca să vorbesc, conjunctural, ca Marx - de vreo "clasă" sau "pătură" socială anume. Există resurse nealterate de "românitate" (nu de "românism" declamatoriu!) pretutindeni pe unde sînt români, de la vlădică pînă la opincă, de la sate pînă la oraşe, din ţară pînă în diaspora. D-l Platon, că veni vorba, sau d-l Ionescu sînt ei înşişi, fiecare cu nota sa personală, voci ale acestei "Românii profunde", la rînd, poate, cu vreun preot de ţară sau cu vreun Moromete rătăcit printre Băloşi. Ei sînt "rămăşiţa" vie a neamului într-un popor păscut de moartea identitară şi se numără poate printre "drepţii" pentru care Dumnezeu mai rabdă cetatea. Nu mai există o Românie "profundă", "eternă" sau "fascinantă" de tip idilic sau "păşunist", dar există o Românie profundă în substratul necuantificabil al vieţii publice, nu ca proiecţie idealistă, ci ca realitate vie, din păcate sistematic ignorată şi chiar războită de un establishment în mare măsură deznaţionalizat şi desbisericit, năimit ideologiilor dominante ale vremii. Şi în nici un caz această lamură a permanenţei noastre etno-spirituale, care începe să-şi găsească forme noi de coagulare (politică sau culturală), nu se mai poate defini în raport de "depeizare" sau "repeizare", cum vi se pare dvs. atunci cînd îi prescrieţi d-lui Ionescu să iasă la aer, din nu ştiu care convenţie butaforică. D-l Ionescu e foarte ieşit la aer, credeţi-mă: îi bate curent briza mării în pletele cu adevărat superbe şi respiră curent aerul tare de ţară. Dacă lucrul ar fi cu adevărat relevant, mai degrabă ar putea avea nevoie de o "repeizare" d-nii Hurduzeu şi Platon; dar nu aceasta este problema. Nu d-l Ionescu are "simţurile modificate", ci cei care sînt gata să sacrifice realitatea "neaoşismelor" gregare şi să reducă complexitatea vieţii sau gîndirii la nişte grile şi poncife de un populism îndoielnic (sau la ceea ce un H--R. Patapievici numeştte "vulgata bunului român").
    Chiar dacă nu gîndesc exact la fel în anumite privinţe (şi să ne păzească Dumnezeu de o nouă inflaţie a "gînditului la fel"!), chiar dacă pe alocuri pot ajunge şi la accente polemice sau pamfletare, d-nii Ionescu, Platon, Hurduzeu sînt - cum s-a şi dovedit în cazul Corneanu - din aceeaşi stirpe răscumpărătoare de vremuri şi trezvitoare a conştiinţei noastre mai bune. Ei sînt "suflet din sufletul" României profunde, atît cît şi aşa cum mai subzistă aceasta după atîtea eclipse şi agresiuni istorice. Iar cine face abstracţie de această complexitate şi de această convergenţă esenţială se dovedeşte doar gravitonul acefal şi steril al unei false "Românii profunde", ce nu e nici a d-lui Platon, nici a d-lui Ionescu, ci a cecităţilor noastre sinucigaşe, care nu duc decît la perdantul război româno-român purtat iresponsabil de două decenii încoace.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu-i Osama, nu-i Obama,
    ci îşi dă pe faţă-arama,
    ori cu japca, ori ales,
    dracul care poartă fes...

    RăspundețiȘtergere
  4. Dracul care poartă fes
    La catrene îţi dă ghes
    Când s-ar cuveni bădie
    Să-ngenunchi la Liturghie!

    RăspundețiȘtergere
  5. Drag mi-e "Păstorelul", dar de data aceasta trebuie să-i dau dreptate lui "Păstorel caterisit". Cît despre Osama şi Obama, ne vom fi amuzat în treacăt, dar hai să nu dăm în mintea copiilor!

    RăspundețiȘtergere
  6. Un banc simpatic, la ordinea zilei:
    - Cum rezolva Barack Obama criza economica a americanilor?
    - Ii pune sa munceasca la negru...

    PS
    Apropo, stie careva sa-mi spuna si mie de unde vine expresia asta "a munci la negru"? Mai e si-n alte limbi, sau numai in limba romana?

    RăspundețiȘtergere
  7. Citiţi în Evenimentul zilei de astăzi "Feţele comunismului american", dar şi textul (formidabil!) "Douăzecişiunu" de pe blogul lui Răzvan Ionescu (Ferestre în pridvor)!

    RăspundețiȘtergere
  8. D-le Codrescu, macar competentele sa acceptam ca nu au nimic in comun. Dl. Platon a scris un text dedicat sperantelor americane in Sarah Palin, pe care o vedea (ca si multi dintre cei ce traiesc aici in USA) un model politic pentru Romania, pe care l-am citit chiar pe blogul dvs., pe care il urmaresc constant: "Ceea ce ne interesează la Sarah Palin pe noi, pe români, e exemplul unui discurs antielitist, populist în sens nedemagogic, cu adevărat de dreapta. Sarah Palin nu a operat o schimbare de discurs, ci de loc: a readus discursul republican la rădăcinile Americii profunde, de oraş mic, de Midwest. Discursul ei nu e unul care predică valori abstracte, ci modul de viaţă al americanilor de rând. Ca atare, e un discurs antielitist în măsura în care pune sub semnul întrebării legitimitatea elitelor intelectual-mediatico-politice americane actuale. De aceea, e relevant şi pentru România."
    Dl. Ionescu vede taranca, vacuta Milka, ceasul Cartier: "Tipologic, Sarah Palin seamănă izbitor cu coperta albumului pesedist Eterna şi fascinanta Românie. Pe o pajişte ce le-ar fi făcut invidioase până şi pe văcuţele mov de la “Milka”, o ţărăncuţă cochetă, cu privirea lascivă şi tenul îngrijit, lasă să-i scape de sub mâneca bundiţei un cât se poate de neaoş, tradiţional şi profund ceas “Cartier”.
    Spuneti-mi va rog, ce argumente sunt acestea? Va asigur ca d-na Palin inseamna infinit mai mult decat aceasta schita caricaturala. Textul parca este scris de C.T. Popescu, pe care tocmai il plasa in limitele competentei sale teologice. De ce nu este scrupulos si cu sine insusi?
    Intre dl. Platon, care se afla in USA de mai multa vreme, studiaza conservativii americani, si dl. Ionescu, actor convertit la teologie, este, macar la capitolul politica americana, o diferenta de perceptie si de substanta. Dl. Ionescu, cu oricata afectivitate il citesti, nu stie cu ce se mananca politica americana. Poate cu ciocolata o sa se descurce mai bine.

    RăspundețiȘtergere
  9. D-l Platon scria atunci cînd în Sarah Palin se puneau speranţele unei victorii electorale, în vreme ce d-l Ionescu scrie după ce Sarah Palin a ajuns să întruchipeze deziluziile unei înfrîngeri electorale. Era firesc ca în ochii primului, atunci, să prevaleze calităţile, iar în ochii celui de al doilea, acum, să prevaleze defectele. Fără să fiu expert în politica americană, am putut observa şi eu că Sarah Palin reprezintă mai mult decît spune d-l Ionescu, dar în acelaşi timp mai puţin decît spunea d-l Platon. Dar nu cred că Sarah Palin este nodul sau miza problemelor care ne preocupă. Iar diversitatea punctelor de vedere nu este în sine ceva incriminabil. Dacă la vremea respectivă am postat punctul de vedere al d-lui Platon, nu văd de ce acum n-aş posta şi punctul de vedere al d-lui Ionescu? Eu pe amîndoi îi preţuiesc şi de-acum amîndoi mi-s dragi indiferent de coeficientul de dreptate pe care-l au într-o conjunctură sau alta. Acest blog nu promovează gîndirea unică, ci dezbaterea de idei în cadrele largi ale sensibilitţii de dreapta şi ale asumării creştine. D-nii Platon şi Ionescu, fiecare cu competenţele sale, sînt amîndoi creştini şi oameni de dreapta, iar asta contează mai mult decît micile divergenţe de parcurs.
    Cît despre "cu ce se mănîncă politica americană" (mă prefac a nu băga de seama ironia dvs. ieftină cu ciocolata), lucrurile sînt extrem de relative, de vreme ce iată că d-l Platon, deşi cu preocupări în domeniu, a exaltat, se vede, o "mînă moartă"... Dar ştiţi bine şi dvs., în virtutea invocatei "american experience", că Sarah Palin a fost foarte controversată şi în mediile americane, fiind lăudată sau criticată deopotrivă de oameni încă şi mai avizaţi în treburile politicii de peste ocean decît d-nii Platon şi Ionescu. Pur şi simplu există percepţii deosebite, şi nu este cazul să le privim cu suspiciuni panicate. Mai mult nu ştiu ce să vă mai spun.

    RăspundețiȘtergere
  10. Chiar daca mai scartaie cu sintaxa, experienta americana isi spune cuvantul. Iata ce scriu ziarele de azi:
    "Semn ca orele de relaxare au fost binevenite, guvernatoarea de Alaska a stralucit la reuniunea guvernatorilor americani.Ea le-a cerut colegilor sai sa dea un exemplu de optimism si de competenta fiscala pentru a reconstrui partidul. "In prezent suntem partidul minoritar, dar sa nu devenim partidul negativ", le-a spus guvernatoarea donatorilor partidului si colegilor sai. Putin cunoscuta in afara Alsakai inaintea desemnarii ei drept candidata la vicepresedintie de catre John McCain, Palin a fost vedeta reuniunii. Ea a fost aplaudata, in doua randuri de audienta, si a luat cuvantul intr-o conferinta de presa alaturi de alti guvernatori considerati stele in ascensiune pentru tabara republicanilor"
    Nu prea arata a vacuta muierea asta. Este o posibila candidata la presedintie la urmatoarele alegeri. Cred ca d-nul Ionescu este doar misogin, ca mai toata Romania eterna si fascinanta.

    RăspundețiȘtergere
  11. Dragă Iuliane, înainte de a decreta misoginismul prietenului Răzvan Ionescu, accesează recentul lui blog şi citeşte minunatul text pe care i l-a dedicat doamnei Monique Alexandre!
    În ce priveşte citatul de care te prevalezi, oricînd se poate decupa din presa americană un altul care să-l contrazică. Sarah Palin are şi fani, şi adversari redutabli. Poate va fi o viitoare candidată de succes, dar deocamdată, între noi fie vorba, este efigia unui eşec.
    A văcuţă, într-adevăr, nu seamănă (deşi cunoşti şi tu ce vaci frumoase pot avea occidentalii ăştia), dar nu cred că, om subţire fiind, n-ai băgat de seamă că autorul nu face în textul incriminat atît o judecată de valoare, cît un artificiu stilistic, exploatînd pamfletar datele unui context publicitar.
    Iar a insinua că un Răzvan Ionescu, pe care-l ştim bine cu toţii, poartă mărcile "eternei şi fascinantei Românii" iliesciene, este ceva în care prefer să văd o simplă scăpare de condei...
    Am o întrebare pentru tine (şi pentru alţi prieteni pripit-ofuscaţi): chiar merită, de dragul unei Sarah Palin, să iscăm şi să întreţinem între noi asemenea tensiuni corozive? Nu cumva abia aşa riscăm să deschidem calea spre suficienţa sterilă şi dezbinatoare a "eternei şi fascinantei Românii" din proiectul neocomunist?

    RăspundețiȘtergere
  12. Pentru dumneavoastră domnule Iulian, "experienţa americană" înseamnă site-ul www.celebuzz.com, sau mai simplu cotidianul "Ziua" care dă această ştire, cu singura diferenţă că are onestitatea de a preciza sursa şi, în consecinţă a plasa nota la rubrica "Magazin". Puteţi accesa site-ul pentru că a spune că acesta reprezintă "experienţa americană" (cu toate naivităţile ei, valabile şi în România dealtfel) e cel puţin jenant.

    RăspundețiȘtergere
  13. A văcuţă nu seamănă domnule Codrescu, dar seamănă fizic izbitor cu Mioara Mantale! Probabil nivelul intelectual şi etic e altul.

    RăspundețiȘtergere
  14. Domnule Codrescu, ma uimiti! Sarah Palin nu reprezinta efigia unui esec. Echipa McCain - Palin nu a fost invinsa de echipa Obama - Biden ci de "meltdown", adica de prabusirea economica surprinzatoare a catorva institutii financiare de mare prestigiu, asta intamplandu-se chiar dupa numirea Sarei ca partener de tichet al senatorului McCain. Si cum dezastrul economic american este asociat cu politica defectuoasa a lui Bush & Co. era si normal ca republicanii sa piarda. Nu-i mai puneti in carca Sarei Palin esecul caci nu are absolut nicio vina, dupa cum nici Obama nu are vreun merit extraordinar, prabusirea economica l-a ridicat pe val. Daca totusi am vrea sa identificam un vinovat acesta e doar McCain si staff-ul sau care au promovat o campanie negativa.
    Dl. Ionescu are tot dreptul sa aibe pareri, la fel si noi cei din America care, in plus, am si votat. Insa chestia cu "vaca si ceasul" spune foarte multe despre domnia sa. Chiar nu m-am asteptat.
    In final vreau sa mai spun ca domnul Platon a avut dreptate, Sarah Palin reprezinta America profunda.
    Cine reprezinta, la noi acasa, Romania profunda?

    RăspundețiȘtergere
  15. Ah, sa nu uit: da, merita de dragul Sarei Palin sa intretinem nu tensiuni corozive ci discutii aprinse pentru ca Sarah Palin reprezinta un model pe care unii dintre noi il cautam in Romania cu lumanarea. Pana la urma il vom gasi spre disperarea celor mai mult sau mai putin afectati de comunism - care sunt adversarii de moarte ai Romaniei profunde.

    RăspundețiȘtergere
  16. O precizare: cînd am spus că Sarah Palin este momentan "o efigie a eşecului", nu m-am gîndit nici o clipă să-i imput ei acest eşec, ci doar am avut în vedere pur şi simplu faptul că tabăra ei - din motive pe care alţii sînt competenţi să le analizeze - a fost cea perdantă în recentele alegeri.
    Deşi personal mi-a fost şi-mi rămîne simpatică, nu ştiu eu să apreciez în ce măsură Sarah Palin reprezintă "America profundă" (de care - nota bene - marile cercuri de interese se sinchisesc prea puţin) sau vreun nou tip de om politic care răspunde nevoilor de acolo, dar mi se pare că problemele "României profunde" sînt în multe privinţe altele şi că discursul cu care te poţi adresa eficient electoratului român este şi el diferit. Nu cred că se poate construi o alternativă românească viabilă şi eficientă imitînd ce se întîmplă pe la alţii sau luînd drept modele VIP-urile politicii occidentale şi americane de ultimă oră. Prin urmare, lucrurile trebuie privite nuanţat, nici contextualizîndu-le exagerat, dar nici decontextualizîndu-le.
    Cît despre întrebarea insinuantă "Cine reprezintă la noi România profundă?", eu nu pot determina cu exactitate, dar am încredinţarea că d-nii Platon şi Ionescu o reprezintă în orice caz, fiecare după puteri şi fiecare cu nota sa personală. Dacă însă ne disipăm în astfel de vrajbe marginale, s-ar putea să nu aflăm niciodată cu adevărat nici care sunt resursele reale ale României profunde, nici care ar putea fi necesarul ei front reprezentativ. Ci pe mai departe, ca în legenda Meşterului Manole, ce vom ridica ziua se va prăbuşi noaptea.

    RăspundețiȘtergere
  17. Nu e o intrebare insinuanta, domnule Codrescu, nu ma gandeam la nici unul din cei doi pomeniti de dvs., probabil ca amandoi reprezinta Romania profunda din cate imi dau eu seama, ci pur si simplu la un politician roman care sa reprezinte cu succes Romania profunda (nu de unul singur!). Daca acesta ar exista ar fi cunoscut dar tare mi-e teama ca inca nu s-a nascut. Nu ma gandesc la importat modele, ci la intrarea in scena a unui personaj politic autentic si cu priza la middle class. Imi sta pe limba un nume dar mai astept...
    Despre felul cum se va adresa acest tip de politician poporului roman nu stiu ce sa va spun, in niciun caz in stil american. Sunt prea multe de spus aici, poate vom dezbate in alt context.

    Probabil se stie ca joe the plumber este simbolul clasei de mijloc americane. El exista in realitate si in Ohio i-a adresat o intrebare importanta lui Obama. Apoi a fost folosit intens in campanie de McCain

    RăspundețiȘtergere
  18. Pentru "Joe the Plumber":

    Vă mulţumesc pentru această lămurire şi mă declar de acord cu ce spuneţi în ea.

    RăspundețiȘtergere
  19. Ma bucur ca ne-am inteles pana la urma. Astept cartea dedicata Romaniei profunde si stau cu urechea atenta gata sa prind chiar si cel mai slab ecou.
    Sa vedem daca Iosif instalatorul se va trezi.

    RăspundețiȘtergere
  20. pai ar cam fi cazu' , la americani , ca si la noi , sa iesim la barbunca , care cu durda , care cu ciomagu' , ce s-o gasi ...

    RăspundețiȘtergere
  21. Domnului Anonim de la 7 57

    Va recomand sa cititi cateva ziare americane care au comentat evenimentul, iar sentimentul de jena o sa dispara. Ca ziarul Ziua (care spre cinstea lui, macar a consemnat stirea), a preluat-o de pe un site de stiri tabloide, asta nu cred ca are importanta in context. In America si stirile populare, chiar daca sunt imbracate in frivolitati (in acest caz cu o Sarah Palin...dezbracata), pot sa dea o imagine asupra evenimentului - in acest caz Reuniunea Guvernatorilor Americani - la care, vezi bine, tarancuta cocheta a stralucit. Sa fie ceasul Cartier de vina, sa fie tenul sau privirea lasciva, stirea nu o spune. Ca este vazuta ca o posibila candidata la fotoliul prezidential, de asta nu prea se mai indoiesc nici macar rivalii democrati, si ei probabil sedusi de aceleasi argumente picante.
    O taranca proasta cu cinci copii, ce-o cauta in politica?! Sunt mult mai bune premiantele sterpe gen Condoleezza Rice - un fel de Alina Mungiu dupa tratamentul de uscare si afumare.

    RăspundețiȘtergere
  22. Din pacate, nimeni nu pare a sesiza esentialul. Doamna Palin a fost selectata sa figureze alaturi de Mc Cain datorita sionismului profund pe care il afiseaza. Apartine acelor secte "fundamentaliste" americane care sprijina Israelul neconditionat si e atat de fanatica in aceasta privinta incat acasa la dansa flutura steagul israelian alaturi de cel american. Restul e doar aparenta si ambalaj destinat sa atraga simpatiile acelor americani "de dreapta".Ceea ce , evident nu a reusit.

    RăspundețiȘtergere
  23. Sarah Palin, considerata principalul candidat republican la alegerile din 2012
    de Adrian Novac HotNews.ro
    Marţi, 25 noiembrie 2008:

    Sarah Palin, care a fost vicepresedintele lui John McCain in cursa
    pentru Casa Alba, este vazuta de republicani drept principalul
    candidat al partidului la alegerile prezidentiale din 2012.

    Potrivit unui sondaj realizat de Rasmussen, 64% dintre republicani vor
    ca Palin sa fie nominalizarea GOP pentru Casa Alba.

    Potrivit Rasmussen Reports, 91% dintre republicanii chestionati au o
    parere favorabila despre Palin, incluzand 65% care afirma ca au o
    opinie foarte buna despre ea. Doar 8% dintre respondenti sustin ca au
    o parere negativa despre Palin.

    Chestionati in legatura cu politicienii republicani ce ar trebui sa
    candideze la alegerile prezidentiale din 2012, respondenti i-au
    nominalizat pe Palin (64%), Mike Huckabee (12%) si Mitt Romney (11%),
    urmati de Bobby Jindal, Charlie Crist si Tim Pawlenty.

    RăspundețiȘtergere