Pagini

vineri, septembrie 12, 2008

O PERSPECTIVĂ INTEGRATOARE



Avînd conştiinţa sau numai intuiţia deosebirii esenţiale între religie şi cultură, lumea ortodoxă de astăzi, abia ieşită de sub teroarea ateismului comunist, manifestă tendinţa unui anume radicalism religios, mergînd pînă la diabolizarea globală şi apriorică a culturii moderne, pe care o receptează (într-o oarecare măsură îndreptăţit) ca pe un factor dizolvant, căruia este ne­pregătită să i se opună cu arme academice.
Nu prea demult, spre exemplu, în Rusia, la Ekate­rin­burg, s-a întîmplat un fapt pe cît de incredibil, pe atît de îngrijorător: ierarhul locului respectiv, episcopul Nikon, a decis scoaterea din biblioteca Seminarului Teologic şi arderea în piaţa publică a cărţilor unor teologi ruşi din exil, consideraţi a fi trădat puritatea Ortodoxiei, nu neapă­rat prin concesii dogmatice, cît printr-o prea mare deschi­dere spre actualitate şi spre valorile culturale ale Occiden­tului! Din declaraţiile destul de confuze ale unor membri ai eparhiei şi ale unor elevi ai Seminarului Teologic, re­zultă o suspiciune primitivă faţă de discursul teologic prea “cultural”, prin care, insinua cineva, “poţi să ajungi în altă parte”... “Ereticii” vinovaţi de “tălmăcirea [prea] li­be­­ră a învăţăturii lui Hristos” nu se numesc altfel decît Al. Schme­­mann, J. Meyendorff, Al. Men şi N. Afanasiev!!! Deşi nu s-au numărat printre victi­mele recente ale barbariei pravoslavnice, se pare că nici un P. Evdokimov sau un Vl. Lossky nu sînt prea agreaţi în Rusia post-sovietică...
Răsăritul pare să reitereze, printr-un anacronism de­concertant, anumite atitudini radicale, de care şi Apusul s-a făcut vinovat cîndva, dar pe care le-a depăşit în mare măsură. Straniu este că radicaliştii ortodocşi de azi, porniţi să se războiască nu doar cu oamenii, dar şi cu cărţile, nu uită niciodată, de pildă, să le reproşeze catolicilor trecutul in­chi­zitorial!
Abia ieşit din “noaptea barbară”, care-l înstrăinase de izvoarele culturii antice, dar şi de Părinţii greci ai Bi­se­­ricii, Apusul a cunoscut, cu secole în urmă, violenţa Inchiziţiei sau suficienţa acelui graecum est, non legitur. Răsăritul de astăzi, ieşit dintr-o nouă “noapte barbară”, care l-a înstrăinat de Europa occidentală şi de tehnicile culturii moderne, pare să trăiască aceeaşi ispită a “fun­da­mentalismului” exclusivist sau a suficienţei izolaţioniste (sub forma unui soi de... latinum est, non legitur).
Este legitim să ne întrebăm, nu cu reproşuri in­dignate, ci cu îndurerată iubire, care sînt explicaţiile aces­tei stări de lucruri şi care ar fi căile de a o depăşi. Căci de soluţionarea acestei crize conjunc-turale depinde unitatea lumii creştine şi salvarea istorică a tradiţiei europene.

Desigur, tensiunile dintre Occident şi Orient au şi vechi rădăcini istorice. Acest impas al trecutului poate fi însă depăşit în multe privinţe, cum s-a şi dovedit în dece­niile din urmă (de la întîlnirea dintre Papa Paul VI şi Patriarhul Athenagoras pînă la mai recenta vizită la Bucu­reşti a Papei Ioan Paul II). Din nefericire, dincolo de di­ver­genţele confesionale, Ortodoxia se simte agresată în temeiurile ei de invazia culturii secularizate a Occi­den­tului contemporan. În-grijorată de tendinţele dizolvante ale acestei culturi, o mare parte a lumii ortodoxe se crede datoare să se supere pe însuşi discursul de tip cultural. Hipersensibilizată de lungile decenii de prigoană politico-ideologică, ea tinde să vadă în laicismul democratic un fel de continuare “cosmetizată” a ateismului comunist. Unei culturi fără Dumnezeu ea crede că-i preferabil să-i opună o religie fără cultură.
Ceea ce uită numeroşii adepţi ai acestei poziţii elementare şi exclusiviste este tocmai marea lecţie funda­toare a propriei lor tradiţii. Ivit în vremurile de prelungită agonie a culturii păgîne, creştinismul primelor secole a ştiut să combată această cultură cu chiar uneltele ei. Sfinţii Părinţi ai Bisericii nedespărţite au fost, în majori­tatea lor covîrşitoare, mînuitori erudiţi şi subtili ai for­melor culturii greco-latine, pe care le-au pus în slujba noilor conţinuturi de credinţă. De la Origen şi Clement din Alexandria pînă la marii capadochieni, de la Ieronim şi Augustin pînă la Maxim Mărturisitorul şi Ioan Damas­chin, ei s-au delimitat critic de spiritul culturii păgîne, dar n-au ignorat şi n-au refuzat instrumentele pe care aceasta li le oferea. Buna pregătire culturală le-a sporit şi creditul, şi eficienţa: păgînismul a fost învins pe limba lui. Cu o desăvîrşită înţelepciune, ei au realizat o dublă perfor­manţă: aceea de a salva ceea ce era viabil din cultura lu­mii vechi şi aceea de a oferi, dintru început, un instru­mentar cultural noii lumi creştine. Geniul natural al Ela­dei şi-a găsit împlinirea “postumă” în lumina supranaturală a Revelaţiei. Platonismul, neoplatonismul şi aris­to­telismul au intrat transfigurate în cetatea creştină*. În felul acesta, între cele două lumi a existat o ruptură spi­rituală, dar o continuitate funcţională. Ordinea creştină nu este distructivă, ci integratoare; ea nu anulează, ci con­verteşte. Cultura a suferit atunci o metanoia, o mutaţie ontologică şi axiologică, sub semnul biruitor al Crucii. Şi de o metanoia e nevoie şi astăzi. Panica în faţa culturii nu este semn de putere, ci de slăbiciune. Religia nu se con­fundă cu cultura, dar nici nu este incompatibilă cu ea. Re­ligiile pot da suflet culturilor, iar culturile pot da trup religiilor.
Beneficiind de un mai lung exerciţiu al moderni­tăţii, într-un cadru istoric mai puţin contorsionat, învăţînd poate şi din mai vechile lui erori post-medievale, creşti­nis­mul occidental s-a priceput să re-acţioneze mai com­plex la provocările secularizării. El a înţeles că trebuie să recucerească lumea dinlăuntrul culturii, iar nu din afara ei. Ortodoxia, oricîte legitime puncte de divergenţă ar păstra cu creştinismul occidental, s-ar cuveni să-i preţuiască măcar exi­gen­ţele culturale şi strategiile civilizatorii. Aşa cum Occi­dentul barbarizat a reînvăţat cîndva lecţia culturii de la Bizanţul ortodox şi imperial, tot aşa s-ar cuveni astăzi ca Orientul barbarizat de lunga experienţă comunistă să reînveţe lecţia culturii de la un Occident care şi-a însuşit-o bine, contrazicînd masiv pre­jude­cata ideologică a “obscurantismului religios”.
Avînd un model diacronic în Tradiţia patristico-bizantină şi un model sincronic în creştinismul occidental de azi, Ortodoxia trebuie să se deschidă culturii, fără a-şi sacrifica temeiurile (aşa cum au ştiut s-o facă deja cîţiva mari teologi ai Răsăritului contemporan, printre care şi părin­tele D. Stăniloae, sau părintele N. Steinhardt, evocaţi – ultimul chiar nominal – şi de Papa Ioan Paul II, clarvăzătorul lui Orientale lumen, în vizita sa de la Bucureşti). Iar dacă în cultura secularizată simte a avea un adversar primej­dios, atunci să-şi reamintească adevărul elementar că, pen­tru a fi combătut eficient, adversarul trebuie mai întîi bine cunoscut, ba chiar învins cu propriile lui arme. Alt­minteri orice frondă rămîne - riscă să rămînă - sterilă.
Lumea creştină se confruntă, în ansamblul ei, cu provocările tot mai perverse ale spiritului secular. Dacă marile confesiuni istorice nu vor avea înţelepciunea şi disponibilitatea de a-şi reuni forţele şi vocaţiile – deo­potrivă mistice, morale şi culturale – în acest adevărat Armaghedon spiritual, atunci creştinismul secolului XXI va cunoaşte o criză fără precedent. Dacă unirea Biseri­cilor creştine rămîne o frumoasă şi nobilă utopie, uni­tatea lor de acţiune şi re-acţiune împotriva adversarilor comuni ar putea fi mîine – pe deasupra oricăror deosebiri dogmatice sau liturgice – o realitate exemplară a trăirii responsabile întru Hristos, o formă de soteriologie infraistorică, mărtu­risi­toare şi creatoare ad maiorem Dei gloriam.


Răzvan CODRESCU


* Trebuie totuşi spus că aceste curente ale gîndirii antice au fost valorificate diferit şi nu fără riscuri. Absolutizarea aristotelismului în Apus a avut şi destule efecte nefaste (Aristotel, s-a spus chiar acolo, a fost, într-o anume privinţă, “calul troian introdus în cetatea lui Dumnezeu”). Dacă un Ioan Damaschin, bunăoară, ştiuse să-l valorifice cu măsură, nu acelaşi lucru se poate spune întotdeauna despre scolastica ulterioară.

48 de comentarii:

  1. Cei care neaga valoarea cunoasterii se plaseaza singuri la periferia oricarui lucru.
    Excese de genul acesta se observa peste tot nu numai in sinul Ortodoxiei.
    Sunt doar fenomene marginale sau de scurta durata compensate de oamenii valorosi din cadrul comunitatii respective.

    Cred ca cearta cu noii "culturnici"
    este cea care este intoarsa in raspar de multe ori si facuta ca sa para doar ca Ortodoxul ar fi vezi Doamne... "primitiv". Vigoarea argumentelor este considerata exclusivism/sovinism etc doar din cauza ca nu se doreste un dialog real si astfel se circumscrie lozincareste "problema".

    "Baricada" aceasta are ce are cu cei care "[...]cauta adevarurile precum porcii trufele".

    Omul care invata mult si se vede pe sine "crescut" risca. Mai usor de corectat betia decit orgoliul luciferic (inerent intelectual).

    In final este o problema de "instrument" : marginea dintre cunoasterea prin ratiune si cea prin credinta este data de acea "dreapta socotinta" atit de greu de atins.

    Din dialogul Orient - Occident ies fireste (si) lucruri bune, Dar numai pina la un anumit nivel care trebuie (cu tristete) asumat. Sunt atit de multe dovezi in acest sens.

    Nici "aia" si nici "noi" nu mai suntem ce am fost dar daca se va reconstrui ceva numai prin voia Domnului se va face. Cu sau fara dialog.

    Ar fi multe de spus despre "unitatea lumii crestine" dar nu sunt eu in masura de a o face. Ce insa se observa destul de usor, conceptul respectiv pare sa fie si el la rindul sau adjudecat de "interesele veacului".

    Ar fi frumos daca viziunile despre crestinism ar putea depasi granitele confesionale si s-ar putea reuni (macar) in spatiul teologic. Si aici este buba: tocmai de acolo lucrurile s-au rupt.

    Mai "pe lumeste": este posibila o "conlucrare" cu Occidentul, mai un pod, mai o fabrica, un schimb de cercetari, mai o afacere dar de suflet trebuie sa ne ingrijim singuri. Nu cred ca se poate "dialog" aici. Noi (in Est) nu "simtim" ca ei (in Vest).
    Acest "altfel" trebuie cu orice pret pastrat pentru ca din multe puncte de vedere "societatea Vest" si-a spus cuvintul deja iar rezultatele le putem discerne. "Societatea Est" inca nu si-a spus cuvintul( si exista posibilitatea de a nu si-l spune din lipsa de nevointa si din prea multa nevolnicie).
    Asta inca nu stim.
    Stim insa ca "baba ortodoxa" e mai greu de intors de la ale ei decat oameni multi "hirsiti prin scoli".
    In final scoala nu inseamna nimic daca "scolerul" nu are sufletul intreg si caracterul format de-a lungul unor linii de forta.
    Produsul final va fi doar o lichea informata care "lucra cu solda".
    Ii vedem tot timpul.

    RăspundețiȘtergere
  2. Stimate domnule Codrescu, nadajduiesc din tot sufletul ca nu imi veti lua in nume de rau daca marturisesc ca, desi impartasesc dorinta dumneavostra de a vedea o inflorire a culturii rasaritene si o mai sigura pe sine, critica si autocritica, abordare ortodoxa a problemelor (post)modernitatii, nu sunt sigur ca impartasesc intrutotul nici premisele si nici concluziile articolului dumneavoastra. Cum articolul dumneavoastra vine dupa ce ati intreprins o nefericita calatorie cu trenul pe ruta Timisoara - Bucuresti (Occident Mitteleuropean - Orient), calatorie a carei memorie olfactiva pare a va fi dat un imbold inspre “civilizatie”, voi folosi si eu o metafora feroviara si va voi declara ca, din pacate, a trebuit sa sar din trenul articolului dumneavoastra de teama de a nu ma vedea intampinat la destinatie de vreun birocrat european sugand din mustiucul unei pipe stinse. Ca intr-un film de Hitchcock, va las insa, inainte de a disparea, aceste intrebari scrise cu degetul pe geamul fulinginos.

    1. Scrieti asa:

    “Răsăritul pare să reitereze, printr-un anacronism deconcertant, anumite atitudini radicale, de care şi Apusul s-a făcut vinovat cîndva, dar pe care le-a depăşit în mare măsură. Straniu este că radicaliştii ortodocşi de azi, porniţi să se războiască nu doar cu oamenii, dar şi cu cărţile, nu uită niciodată, de pildă, să le reproşeze catolicilor trecutul inchizitorial!
    Abia ieşit din “noaptea barbară”, care-l înstrăinase de izvoarele culturii antice, dar şi de Părinţii greci ai Bisericii, Apusul a cunoscut, cu secole în urmă, violenţa Inchiziţiei sau suficienţa acelui graecum est, non legitur. Răsăritul de astăzi, ieşit dintr-o nouă “noapte barbară”, care l-a înstrăinat de Europa occidentală şi de tehnicile culturii moderne, pare să trăiască aceeaşi ispită a “fundamentalismului” exclusivist sau a suficienţei izolaţioniste (sub forma unui soi de... latinum est, non legitur).”


    Dar oare nu lupta Occidentul, prin Inchizitie, mai ales impotriva ispitelor tasnite din el insusi? Sigur, Inchizitia a vanat ereziile islamizante sau iudaizante ale unor crestini, dar catolicii nu traiau, in perioada premoderna, in Uniunea Islamica. Nu le facea legile altcineva. Nu erau invadati cultural. Invaziei exterioare i se opuneau militar, cruciat. Infiltrarii eretice i se opuneau inchizitorial. Noi, ortodocsii, traim in atmosfera occidentala, dupa legi facute de altii, intr-o cultura croita de altii, cu elite scolite, vandute si cumparate, de altii, suntem murati occidental, suntem telecomandati occidental. Nu credeti deci ca, din acest punct de vedere, comparatia intre “izolationismul” ortodox si Inchizitie nu e valida de vreme ce trimite la contexte diferite?

    Nu e posibil oare ca rugurile ortodox “fundamentaliste” sa fie un rod al politicii occidentale in Romania? Din moment ce elitele luminate nu accepta existenta elitelor ortodox-nationale, nu credeti ca doar “fundamentalistii” sunt atat de “nebuni” incat sa-l mai marturiseasca pe Hristos? De exemplu: daca nici un lider politic nu isi asuma chestiunea identitatii nationale, nu e explicabil ca doar un Vadim, de capul lui sau arvunit, a abordat aceasta chestiune? In timpul comunismului, elitele ortodoxe au fost lichidate. In vremea “tranzitiei” s-a vegheat ca nu cumva elitele ortodoxe(-nationale) sa reinfloreasca. Stiti ce imi spunea Preafericitul Daniel pe vremea cand era la Iasi si ma duceam la el cu propunerea de a reedita la Trinitas cartile lui Savin? “Depasit, ingeras, depasit.” Bun, Savin si cei care-l mai citesc sunt depasiti. Sunt anacronici. Elitele ortodoxe sunt anacronice, spre deosebire de cele ecumenice si cosmopolite. A mai ramas atunci “poporul”. Cat a mai ramas. Si raspunde si el vremurilor cum poate: cu pietre, cu rugaciuni, cu mir, cu ciomege (ca in satele pe unde umbla sectarii cu ispita).

    Plus, comunismul nu ne-a instrainat de Occident de vreme ce a fost produs de Occident. Comunismul ne-a "occidentalizat", ne-a industrializat, ne-a asfaltat, ne-a electrificat, ne-a modernizat, ne-a proletarizat. Comunismul a facut din Iasi, oras boieresc universitar, oras demiproletar. Teza instrainarii noastre de Apus, a dublei noastre instrainari, vine de la Baconsky. Si e falsa. Noi nu am fost instrainati de Occident. Am fost masacrati pentru a fi occidentalizati mai usor. Atunci si acum. Apoi, catolicismul s-a instrainat de Hristos, nu noi de catolicism.

    Nu credeti ca ar trebui mai degraba sa ne asezam pe dinamica traditiei ortodoxe decat sa ne insusim "tehnici" occidentale? Oare daca regasim Nordul Crucii, atunci pilitura lumeasca a notelor de subsol si a altor tehnici nu se va aseza, cuminte, onest, de la sine ca praful dupa batalie? Tehnica, daca e separata de viata din care s-a nascut, de nevoia care i-a dat nastere, de gandul care o controleaza, e moarta sau daunatoare. Din cei care au plecat sa-si insuseasca “tehnici” occidentale, cati s-au mai intors ortodocsi? Dar cati au plecat ortodocsi?

    2. In continuare, scrieti:

    “Din nefericire, dincolo de divergenţele confesionale, Ortodoxia se simte agresată în temeiurile ei de invazia culturii secularizate a Occidentului contemporan. În-grijorată de tendinţele dizolvante ale acestei culturi, o mare parte a lumii ortodoxe se crede datoare să se supere pe însuşi discursul de tip cultural. Hipersensibilizată de lungile decenii de prigoană politico-ideologică, ea tinde să vadă în laicismul democratic un fel de continuare “cosmetizată” a ateismului comunist. Unei culturi fără Dumnezeu ea crede că-i preferabil să-i opună o religie fără cultură. Ceea ce uită numeroşii adepţi ai acestei poziţii elementare şi exclusiviste este tocmai marea lecţie fundatoare a propriei lor tradiţii. Ivit în vremurile de prelungită agonie a culturii păgîne, creştinismul primelor secole a ştiut să combată această cultură cu chiar uneltele ei.”

    Despre ce “laicism democratic” vorbim aici? Pentru ca “laicismul democratic” sub a carui domnie se afla Romania acum, in UE, e o continuare nu cosmetizata, ci amplificata, a ateismului comunist. Nu ii opunem o religie fara cultura. Dar, daca indraznim sa afirmam ca intreaga noastra cultura nu e straina de temeiul ei religios, nu ni se mai accepta nici cultura, nici religia. Nationalismul, expresie culturala a crestinismului, e contestat din punctul de vedere al unei teologii a dezradacinarii. Crestinismul, loc de intalnire cu Dumnezeu, e luat sub protectia Comisiei Monumentelor Istorice si muzeificat cultural. Crestinismul nostru e invinuit de prea multa istorie. Istoria noastra e invinuita de prea mult crestinism. Ortodoxia trebuie sa stea sub obrocul functiei ei politice. Politica noastra trebuie sa stea sub semnul functiei ei anticrestine. Trupul, radacinile sunt contestate in numele globalismului. Sufletul e reconvertit in functie a trupului. Si tot asa. In fata acestui iures, nu credeti ca singura solutie e sa le opunem o religie fara cultura lor? Sa le opunem religia noastra si cultura noastra?

    Crestinismul nu s-a ivit in vremurile de agonie a culturii pagane. Agonia culturii pagane a inceput odata cu Invierea. Cultura pagana s-a scurs din istorie, ca nisipul in clepsidra, prin gaura facuta in Golgota de piciorul crucii. Si crestinismul primelor secole nu a combatut paganismul doar cu unelte pagane, ci mai ales prin viata crestina. Nu doar prin paideia unor episcopi culti, ci si prin parrhesia unor pustnici, prin curajul, refuzat unor birocrati, unor monahi de a le vorbi imparatilor si filosofilor cu toga de Dumnezeul saracilor si de saracii lui Dumnezeu. Istoria crestinismului nu e in primul rand text, ci viata. Cuvantul crestin e singurul cuvant care nu sta cuminte in pagina si a carui hermeneutica o poti face doar traindu-l, iubindu-l. Putem oare accepta uneltele unei culturi care vrea sa ucida Cuvantul?

    3. Mai scrieti:

    “Beneficiind de un mai lung exerciţiu al modernităţii, într-un cadru istoric mai puţin contorsionat, învăţînd poate şi din mai vechile lui erori post-medievale, creştinismul occidental s-a priceput să reacţioneze mai complex la provocările secularizării. El a înţeles că trebuie să recucerească lumea dinlăuntrul culturii, iar nu din afara ei. Ortodoxia, oricîte legitime puncte de divergenţă ar păstra cu creştinismul occidental, s-ar cuveni să-i preţuiască măcar exigenţele culturale şi strategiile civilizatorii. Aşa cum Occidentul barbarizat a reînvăţat cîndva lecţia culturii de la Bizanţul ortodox şi imperial, tot aşa s-ar cuveni astăzi ca Orientul barbarizat de lunga experienţă comunistă să reînveţe lecţia culturii de la un Occident care şi-a însuşit-o bine, contrazicînd masiv prejudecata ideologică a “obscurantismului religios”.

    Chiar vi se pare ca crestinismul occidental a recucerit lumea? E inauntrul culturii, desi si asta e discutabil, dar e, impreuna cu lumea, inlauntrul Hristos? Nu cumva a contrazis atat de masiv prejudecata ideologica a obscurantismului religios incat a devenit iluminism ateu? Da, trebuie sa colaboram cu ceilalti crestini in lupta impotriva paganismului modern. Dar trebuie sa fie o colaborare punctuala, fara avanturi ecumenice. Si apoi, ce e rau in paganismul modern? E aseptic. Civilizat.

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna dimineata, domnule Codrescu!
    Azi va asteapta o disputa grea cu domnul Mircea Platon. Succes! Ferice de noi ca suntem martori. Le recomand anonimilor vioi se se abtina cu postarile daca nu au nimic serios de comentat sau de intrebat. Sper ca ma intelegeti.

    RăspundețiȘtergere
  4. Nici nu mă supăr, nici n-am de gînd să intru într-o polemică oţioasă cu dvs., domnule Platon, pentru că, oricît ar părea de ciudat, îmi este mai simpatică poziţia dvs. decît a mea.
    Am încercat doar, oarecum provocator, sa mă ridic deasupra acestei simpatii (care poate fi şi o ispită), pornind de la nişte fapte concrete care m-au cam pus pe gînduri şi care dau rău şi în contul celei mai pure ortodoxii. Sigur că analogiile istorice pe care le-am făcut nu pot fi decît aproximative şi că astăzi situaţia este mult mai complexă şi mai parşivă, fie şi numai pentru faptul că în conştiinţa şi viaţa cetăţii nici religia şi nici cultura nu mai reprezintă ce reprezentau odinioară. După cum vedeţi, "baba ortodoxă" e pe cale de dispariţie, iar problemele acestea tind să se localizeze în grupuri "elitiste" pro şi contra, pe care "oamenii recenţi" şi "sclavii fericiţi" îşi fac o virtute din a le ignora.
    Ortodoxia nu este negociabilă pentru nici un pariu cultural, dar nici nu cred că se poate afirma arzînd cărţi, perorînd cacofonic şi scriind agramat. Să nu ne prefacem limitele conjuncturale în virtuţi necesare cu aer identitar!
    Eu nu sînt mai puţin ortodox pentru că-l traduc pe Dante, nici dvs. pentru că faceţi studii în America, nici noi toţi că ne folosim de internet sau că apelăm, cînd e cazul, la vreo mare ediţie critică occidentală, chiar şi ca să ne fundamentăm principialul antioccidentalism. E o nevoie permanentă - nu neapărat sufletească, ci socială - de formele funcţionale şi de exigenţele mediatoare ale culturii, iar aceasta o ştiţi dvs. mult mai bine decît mine.
    Cred că, atîta vreme cît ştim să păzim o măsură, "binefacerile" culturii, cel puţin în acest sens strict funcţional, nu sînt nici de lepădat, nici de dispreţuit. Ele devin periculoase numai în clipa în care ajungi să te reduci la ele şi să le idolatrizezi, substituindu-le adevăratelor valori supraordonatoare. Cînd, între două şedinţe NEC sau între două misiuni diplomatice, ţi se pare că mîntuirea vine - sau ar putea să vină - prin cultură şi prin reflexele ei civilizaţionale.
    Marea noastră problemă este alta (şi cînd spun "noastră", nu mă refer la mine sau la dvs., nici la noi "internauţii", nici la noi "intelectualii", nici la noi "românii", ci la întregul Răsărit ortodox post-medieval). De cîteva sute bune de ani, Răsăritul creştin, pe fondul unei istorii vitrege, trăieşte schizofrenia fatalmente derutantă între paradigma religioasă şi paradigma culturală. Religios sîntem ortodocşi (şi "mîndri" pe bună dreptate de ortodoxia noastră), dar cultural evoluăm în forme de împrumut, poate organice la ele acasă, dar desigur nesatisfăcătoare şi chiar contradictorii pe sol străin. În modernitate, este un fapt că Occidentul şi-a impus paradigma lui culturală şi civilizaţională, iar noi am primit-o din mers şi am prefăcut-o în grilă intelectuală curentă ("occidentalizarea" socio-politico-economică a fost precedată de "occidentalizarea" cultural-artistică, în felul în care "revoluţia" paşoptistă a fost precedată de aşa-numiţii "filfizoni" - Vive le son, vive le son...). În prelungirea secularizantă a "revoluţionarismului" iluministo-romantic, paradigma culturală de împrumut s-a impus galopant prin şcoală (fie că era vorba de studiile elitelor "la Paris", fie de întocmirile unui învăţămînt public autohton după modele "pariziene"). A ieşit de aici despiritualizatul sau desbisericitul secol al XIX-lea, care i-a dat la noi pe masonii generaţiei paşoptiste, pe "spiritistul" Hasdeu, pe "ateul" Maiorescu, pe "scepticul" Eminescu, pe "răspopitul" Creangă, pe "cinicul" Caragiale... Iar învăţămîntul teologic, atîta cît a fost, a împrumutat şi el tiparele şi metodele "scolasticismului" de tip apusean (de care nu s-a vindecat deplin nici pînă astăzi). Abia în secolul XX, în "interbelic", ortodoxia începe să recucerească (inclusiv la nivelul elitelor intelectuale) cetatea "occidentalizată", impunîndu-se creator pe linia Nichifor Crainic - Dumitru Stăniloae - Arsenie Boca, nu numai cu primenirea discursului teologic, dar şi a vieţii monahale, ba chiar cu un promiţător început de edificare a unei culturi cu adevărat ortodoxe, zăgăzuite din păcate de dezastrul bolşevizării (cu bătaie mai lungă şi mai adîncă decît ne-am fi închipuit).
    Prioritatea istoric-misionară a generaţiei noastre (şi a celor imediat următoare) ar fi să se pună capăt treptat acestei schizofrenii moştenite, acestei divergenţe derutante între fondul spiritual şi formele culturale, între "paideia" bisericească şi "paideia" laică, între Biserică şi Şcoală. Sigur, nu e deloc lucru uşor. Trebuie ca Ortodoxia să-şi reconstruiască din mers o paradigmă culturală proprie (aşa cum a avut în vremurile glorioase ale Bizanţului), născută organic din sensibilitatea şi exigenţele ei specifice, dar funcţională în regimul complex al actualităţii şi în competivitate destresată cu modelele (şi instrumentele) culturale heterodoxe. Să avem universităţi creştin-ortodoxe, un sistem mediatic creştin-ortodox, propriile noastre dicţionare, enciclopedii, ediţii critice, lucrări de referinţă, reviste de specialitate, să nu mai bîhîie subsolurile şi bibliografiile tezelor noastre de doctorat (inclusiv în Teologie) de referinţe englezeşti, franţuzeşti şi nemţeşti, catolice, protestante şi neoprotestante, să nu mai fim nevoiţi să indicăm "ştiinţific" numai autorităţile altora, nici să ne hrănim periferic cu rămăşiţele de la masa lor.
    Pînă atunci, însă, trebuie să acceptăm o măsură înţeleaptă şi decentă a uzului cultural curent, să refuzăm deopotrivă troglodeala ca şi mimetismul, să ne luptăm pentru un "model cultural ortodox" folosindu-ne conjunctural de cadrele culturale existente, respingînd ceea ce este de respins şi învăţînd ceea ce este de învăţat din experienţele altora, ca şi din propria noastră experienţă istorică. Iar toate acestea nu de dragul culturii în sine, care nu este decît o miză secundară pe calea mîntuirii, ci de dragul lui Hristos, Care trebuie slujit şi onorat cu toate mijloacele posibile.
    "Perspectiva integratoare" din titlul insuficientului şi antipaticului meu articol nu se referă nicidecum la vreo integrare a noastră, cu orice preţ, în universul culturii occidentale (să nu fie!), ci la integrarea culturalului în economia vieţii noastre religioase, la transfigurarea lui creatoare în duh ortodox, la afirmarea unei "europenităţi" ortodoxe neclientelare, care să nu dea cu bîta în ceilalţi, ci să-i facă să se flageleze singuri, conştientizînd şi regretînd că au ales cîndva "litera" nu "duhul" şi că şi-au întors privirile de la "orientale lumen" şi de la plinătatea supraculturală şi supracivilizaţională a Răsăritului de Sus.
    Poate că cei ca mine abia de ajung să semnaleze, inabil, problema. Cei ca dvs., domnule Platon, o pot însă chiar rezolva în timp, cu oportunităţile şi darurile pe care vi le-a dat Dumnezeu. De aceea cred că, fiind de partea lui Platon, sînt în context şi de partea Adevărului, chiar dacă uneori ne mai "rîcîim" - omeneşte - în detalii sau în formulări.
    Fie totul spre biruinţa RĂSĂRITULUI FĂRĂ DE APUS !

    RăspundețiȘtergere
  5. Stimate domnule Codrescu, va multumesc pentru raspuns, lamuritor in multe privinte. Ceea ce cred ca trebuie subliniat este ca, in esenta, cultura europeana de astazi e ostila crestinismului, ostila cu metoda si program. Fara a incerca sa basculam propria noastra responsabilitate, trebuie spus ca, in masura in care e reala si nu inventata, opacitatea rasariteana la cultura occidentala e rezultatul opacitatii crestinatatii occidentale secularizate sau paganizate spiritualist la crestinismul rasaritean viu. Ce s-a facut la noi s-a facut individual, prin oameni care, fara subventiile nimanui, i-au tradus pe Dante, pe Lowith, pe Hulme in spatiul ortodox rasaritean. Haiducia (de rock si popi) a dat unele roade si a incercat asimilarea ortodoxa, digerarea “pravoslavnica” a gandirii occidentale. Initiativele oficial-institutionale in schimb au mers mai ales pe contransens cu ortodoxia si au avut ca scop mai ales decapitarea corpului social crestin. Cine articuleaza pasurile crestinului de rand in fata stapanirii? Rugaciunea i le articuleaza in fata lui Dumnezeu. Dar in fata veacului, cine? Suntem, din cauza Europei, acefali cultural-politic. Avem o elita ventriloca, vorbind cu glasul nimanui. Uneori, nici gramatical nu sta prea bine. Da, trebuie sa fim articulati si sa ne facem tuturor toate, chiar si gramaticii gramatici, pentru slava lui Hristos. Dar nu se pot face tuturor toate decat cei care sunt liberi pentru ca robi lui Hristos. Problema mea e mai putin cu oamenii care nu inteleg unde trebuie sa puna virgula, sau cum ne poate folosi, in context romanesc, “discursul” Palin, cat cu acei care inteleg si unde se pune virgula, si la ce bun Palin, si cine e Adevarul, si nu fac nimic altceva decat sa se impotriveasca esoteric “divulgarii” acestor “secrete”. Nu pot sa-i cer taranului sa fie elita. Dar pot sa-i cer elitei sa fie crestina daca pretinde ca il reprezinta pe taranul crestin (cel putin pentru ca acesta plateste impozitele din care provine venitul elitei). Fundamentalistul agramat isi tradeaza vocatia mai putin decat elita gnostica. Si ce au in comun si fundamentalistul agramat care sare peste cal si elita gnostica e orgoliul. Care nu se “rezolva” cultural, ci crestin. Daca elita si-ar intelege locul si rostul, am avea crestini articulati care ar putea sa ocroteasca si sa ajute sa infloreasca pe crestinii articulati doar duhovniceste. Asa, ramanem cu o armata de ologi. Elita noastra nu e doar elita chiorilor in tara orbilor, ci elita chiorilor care se straduiesc sa-i orbeasca pe toti.

    Ceea ce s-a intamplat in Rusia nu e mai ales o problema a ortodoxiei, ci o problema a ortodoxiei politizate in maniera apuseana, a bisericii folosite ca instrument politic. De aici si anacronismul inchizitorial cu pricina.

    Cu cele mai bune ganduri si aceeasi veche pretuire,

    Mircea Platon

    RăspundețiȘtergere
  6. Pentru a ne lupta pentru un "model cultural ortodox" trebuie 1) sa
    credem ca acest model este viabil 2) sa cunosti in mod intim celelalte
    modele culturale si sa fii convins ca ele nu ni se potrivesc (daca
    s-ar potrivi de ce-ar trebui sa ne batem capul sa elaboram un model
    propriu) In opinia mea, intelectualul ortodox nu este deloc convins ca
    un "model ortodox" cultural este posibil. Si cum ar fi posibil cand
    nici macar nu constientizam "instrumentele" culturale pe care le avem
    la dispozitie.Un exemplu. Noi, ortodocsii lucram cu "persoana", un
    concept infinit mai bogat decat "individul monadic" occidental. A
    incercat vreun intelectual "fundamentalist" de la noi sa puna bazele
    unui personalism romanesc (ortodox)? A incercat cineva sa dezvolte un
    model politic si cultural personalist-conservator, singurul care (in
    opinia mea) ni s-ar fi potrivit? A incercat cineva in ultimii 20 de
    ani sa gandeasca proiectul unei Romanii personalist-conservatoare ca
    o alternativa la Romania eurabica venita de la Bruxelles? Nu! Celor
    care ne acuza de "legionarism", "provincialism" si "inapoiere
    culturala" le-am fi inchis imediat gura daca veneam cu solutii
    CONCRETE plamadite din aluatul ortodoxiei. Ce-ar fi fost daca, in loc
    sa ne tot fi dezvinovatit ca nu suntem legionari, am fi pus pe masa
    elitelor un proiect cultural de renastere culturala, nu numai a
    Romaniei, ci si a intregii Europe? Un astfel de gand ne inspaimanta
    de-a binelea. De cativa ani incoace, in tot ceea ce scriu amintesc
    de "persoana", "persoana-eveniment" cu speranta ca modestele mele
    incercari pe undeva sa produca un declic. Nu s-a produs. Nu vreau sa
    vorbesc cu pacat, dar impresia mea este ca si intelectualul ortodox,
    nu numai cel secularizat se hraneste din mitul unui Occident care nu
    mai exista. Occidentul clasic ( pe care-l tot invocam in comparatii
    care ne sunt totdeauna defavorizante) isi doarme somnul de veci in
    muzee si biblioteci. Nu-l mai putem "importa". Orice discutie despre
    Occident in termeni "traditionali", este inutila cand vorbim de "model
    cultural". Astazi ortodoxia noastra se confrunta cu lumea globala
    si ideologiile globalizarii. Iar cu Brave New World nu se dialogheaza,
    ci se lupta.Cartile Occidentului traditional se citesc, cartile
    globalizarii - maculatura propagandistica a tehnoglobalismului - se
    dau la gunoi. Provocarii mondializarii fortate trebuie sa-i
    raspundem de acum inainte si nu vom putea s-o facem atat timp cat nu
    suntem convinsi ca suntem "cineva" si nu un "ceva" manipulabil.

    RăspundețiȘtergere
  7. D-nii Platon şi Hurduzeu au cu prisosinţă dreptate, chiar dacă unii sau alţii n-ar fi dispuşi să le-o dea. Sigur că această dreptate de principiu nu rezolvă problemele în imediat, dar reprezintă un început de conştietizare responsabilă a cine sîntem şi a ceea ce am avea de făcut, într-o lume croită după alte măsuri decît ale noastre şi în altă slujbă decît cea a lui Hristos.
    Cîndva scriam, pe un dos de carte, despre "şansa pe care bunul Dumnezeu ne-o mai lasă de a face ceva atunci cînd pare că nimic nu mai este de făcut". Acum mă ispiteşte întrebarea: atunci cînd, iată, totul este de făcut, cu ce oare s-ar cuveni început? Poate cu o critică a noţiunii de utopie...

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu, nu cu critica, nu cu glossa, trebuie inceput cu afirmatia, cu inceputul. Trebuie sa-i lasam pe altii sa ne gloseze. I-am criticat destul. Ni se mai si spune ca suntem neiubitori. Sa incepem cu temelia. Si, pe ele, sa ne ridicam Romania noastra, mica, mare, cata e, dar adevarata.

    RăspundețiȘtergere
  9. Daca mergem la principii vom vedea ca nici nu trebuie sa incepem, ci doar sa continuam. Totul e sa realizam ca axa noastra nu e critica elitei, ci viata in Hristos. Elitei ii intoarcem pur si simplu spatele pentru ca ne intoarcem fata catre Hristos. Si ne vedem de treaba.

    RăspundețiȘtergere
  10. Dumnezeu să ne dea vrednicia de care avem nevoie. Şi să ne ţină laolaltă peste toate încercările.

    RăspundețiȘtergere
  11. Deocamdată să-i urăm succes d-lui Hurduzeu săptămîna viitoare, în dezbaterea publică de la NEC!

    RăspundețiȘtergere
  12. Va multumesc mult! Voi citi prezentarea mea joi, 18 septembrie la ora 11:30 la sediul NEC ( prezentarea va fi postata in aceeasi zi pe blogurile "A Treia Romanie" si "Proiectul Arche".) Workshop-ul de la NEC este parte dintr-un eveniment mult mai mare "Diaspora in Cercetarea Stiintifica Romaneasca", NEC-ul este doar o gazda ptr sectia "Stiinte Sociale" si organizatorul workshop-ului cu titlul "Religie si politica in lumea contemporana" http://www.diaspora-stiintifica.ro/

    RăspundețiȘtergere
  13. Citind articolul dumneavoastra am avut senzatia pe alocuri ca textul e scris de o alta persoana.
    Parerea mea este ca ati incercat de data aceasta generalizari fortate, pentru a arata o stare actuala a Ortodoxiei, pornind de la un eveniment extremist precum cel faptuit de episcopul Nikon, uitand ca in el nu s-a impartasit pozitia intregii Biserici Ortodoxe Ruse sau a intregii Biserici Rasaritene..Pe cand Inchizitia era asumata de intreaga Biserica Catolica.In Biserica Ortodoxa pe langa Terapont monahul va fi in totdeauna si un Avva Zosima, mult mai profund si mai vrednic de urmat.
    Asemenea generalizari se fac de obicei in scop manipulatoriu(spre a ajunge la o demonstratie mai degraba subiectivista), des intalnite in discursurile celor ce se autodefinesc elite.Sunt foarte multe de spus insa ma opresc aici.
    Corina N.

    RăspundețiȘtergere
  14. Te pomeneşti că trag a "elită"!
    Problema este: pe cine vreau să manipulez eu? Şi de ce?
    Îmi pare rău să văd cît de puţin credit am chiar la o veche cititoare. Ce greu ne este, Doamne, cu ţepuşa dinapoi!

    RăspundețiȘtergere
  15. Domnului Ovidiu Hurduzeu:

    Vă doresc şi eu tot succesul (deşi parcă văd anumite mutre ofuscate)!
    Oare textul l-aş putea posta şi pe acest blog?

    RăspundețiȘtergere
  16. Imi pare nespus de rau daca eu am atat de putin credit, ca cititoare veche. Imi cer iertare, nu m-am facut suficient inteleasa.
    Mi-e greu insa sa accept constatarea dumneavoastra:
    ,,lumea ortodoxă de astăzi, abia ieşită de sub teroarea ateismului comunist, manifestă tendinţa unui anume radicalism religios, mergînd pînă la diabolizarea globală şi apriorică a culturii moderne".Personal nu cred ca putem da o conotatie atat de generalizanta radicalismului in spatiul ortodox romanesc si in cel rasaritean.
    C.N.

    RăspundețiȘtergere
  17. Va felicit, domnule Codrescu, pentru cititorii pe care-i aveti! Pentru ca unii din vechii dumneavoastra cititori, precum C.N., ii sunt fideli Adevarului mai mult decit oricui si nu si-au ingaduit acele dependente mentale care adorm constiinta si discernamintul. Mai important decit orice credit, acest fapt este o garantie ca eventualele formulari echivoce sau chiar eronate ale dumneavoastra sau ale celor pe care-i publicati vor fi semnalate la timp, de dragul Adevarului si pentru binele tuturor, inclusiv al celor care va citim.
    Pe de alta parte, este pacat ca autoarea observatiei nu a avut timp pentru a citi si raspunsurile pe care le dati dlor Platon si Hurduzeu. Ar fi constatat astfel ca propria dumneaei observatia primisese deja un raspuns. Unul care ne-a linistit pe toti cei care, intemeiat sau nu, am fost intrigati de postarea initiala a articolului dumneavoastra.

    RăspundețiȘtergere
  18. Pentru Vasile:

    Fiţi sigur că recepţia acestui articol îmi va fi şi mie învăţătură de minte, căci s-ar fi cuvenit ca precizările "liniştitoare" din comentarii să fi fost conţinute chiar în textul iniţial, scris poate prea în grabă şi oarecum inabil, mai ales într-o lume "cu nervii întinşi" cum este cea în care trăim. Aşa că pînă la urmă eu sînt dator cu scuze pentru că n-am ştiut să mă fac corect înţeles din capul locului, iar cele cîteva reacţii prompte şi necomplezente s-ar putea să fie într-adevăr, aşa cum ziceţi, semn de rectitudine veghetoare şi - îmi place să sper - de dojenitoare iubire întru Hristos.

    RăspundețiȘtergere
  19. D-l Codrescu a fost si a ramas pe "baricada" cea dreapta de la inceput iar vorba si fapta s-au aliniat intotdeauna perfect.
    ...iar vorba-i "din suflet" la multe inimi a tinut cald si multe minti a inspirat de-a lungul anilor.

    Articolul "O perspectiva integratoare" cred ca trebuie inteles in doua planuri.

    In primul, sade nevoia de
    auto-curatire, de iesit din ipostaza de "buric al pamintului". Asta implica definirea si asumarea propriilor noastre defecte ca sa stim cine suntem pe moment si in consecinta ce putem intr-adevar la acest moment. Nu stiu daca se poate face aceasta fara raportare la altii. Cultural, Vestul reprezinta un anumit tip de etalon justificat dealtfel de radacina comuna.

    O carte buna dar ingrijita prost nu isi poate atinge scopul. Avem foarte multa nevoie de rigoare (sa nu uitam insa ca nici Vestul nu mai are "rigoarea" de odinioara).

    In al doilea plan sta dorinta de a sta "pe propriile picioare" excelent distilata in comentariul postat la 11:34 AM.

    Generatia de la '20 a reusit atitea lucruri (si) datorita faptului ca se institutionalizase o anumita .."tehnica" ,paradoxal infiintata de

    "[...]masonii generaţiei paşoptiste, pe "spiritistul" Hasdeu, pe "ateul" Maiorescu, pe "scepticul" Eminescu, pe "răspopitul" Creangă, pe "cinicul" Caragiale... Iar învăţămîntul teologic, atîta cît a fost, a împrumutat şi el tiparele şi metodele "scolasticismului" de tip apusean (de care nu s-a vindecat deplin nici pînă astăzi)".

    Generatia formata in anii 1920 a dat un evantai urias de succese intr-o multitudine de domenii indiferent de orientarea politica. A fost ca un cimp care a inflorit dintr-o data.

    Cei mai buni dintre ei au mucenicit in deceniile urmatoare spre spalarea pacatelor unui popor asuprit si nevolnic caci prin suferinta lor ne mai rabda Dumnezeu pe fata pamintului.

    Din populatia turbata de astazi se vor ridica valorile viitoare cind nici nu vom sti.

    Sirul de comentarii (de pina acum)la acest articol reprezinta exact

    "[...]cîteva reacţii prompte şi necomplezente s-ar putea să fie într-adevăr, aşa cum ziceţi, semn de rectitudine veghetoare şi - îmi place să sper - de dojenitoare iubire întru Hristos."

    RăspundețiȘtergere
  20. Să ne rugăm pentru dl. Hurduzeu în confruntarea care-l aşteaptă cu înţelepţii acestei lumi, pentru ca Domnul să-i dea puterea şi curajul de a vesti netulburat nebunia înţeleaptă a Crucii.

    RăspundețiȘtergere
  21. Va sunt recunoscatoare Domnule Vasile pentru binevenita dumneavoastra mediere .
    Viu este Dumnezeu!
    C.N.

    RăspundețiȘtergere
  22. Un Workshop e un Workshop, dar sigur că rugăciunea nu strică niciodată.

    RăspundețiȘtergere
  23. Domnule Codrescu,

    Puteti sa postati orice material scris de mine si aparut pe alte bloguri. Ma simt onorat ca pot publica pe blogul dumneavoastra care este un adevarat eveniment in peisajul cultural atat de arid din Romania
    Cu prietenie,
    Ovidiu Hurduzeu

    RăspundețiȘtergere
  24. Sper sa nu va suparati, domnule Codrescu, daca "divulg" ca textul acesta (ca si altele - foarte bune, de altfel) este scris acum 10 ani intr-un context usor ecumenic si de aici si impresia multora ca "nu sunteti Dvs". Referinta la Episcopul Nikon era un indiciu scapat din vedere de mai toata lumea asupra faptului ca este vorba de un text oarecum "datat". Dar admiratorii Dvs. mai vechi (care "au crescut" cu "Anastasia", au devorat "Spiritul dreptei" si "Exercitiile de reactionarism" s-au si maturizat, indraznesc sa spun, impreuna cu Dvs.) recunosc si textele mai vechi, care reflecta mai curand o gandire de etapa decat un capat de drum. Imi cer iertare daca socotiti ca precizarea este inoportuna, dar cred ca asumarea datei si contextului ei ar fi inlaturat dintru inceput orice confuzie.

    Va multumesc pentru tot ceea ce faceti!

    RăspundețiȘtergere
  25. Pentru "Adrian":

    Nu e nici o supărare. Poate doar d-l Mircea Platon să fie puţin dezamăgit că nu l-am scris după "aventura" din tren, care m-ar fi sensibilizat pentru "civilizaţie"...
    Faptul că n-am datat textul nu ascunde nici o intenţie impură, ci pur şi simplu nu m-am gîndit că ar avea importanţă. Acum tind să vă dau dreptate. Sigur că astăzi l-aş fi scris, în multe privinţe, altfel (în sensul explicaţiilor pe care am fost nevoit să le dau în comentarii). L-am postat, cu minime ajustări, pentru că se lega de cele despre raportul religie-cultură.
    Nefiind un autor cu foarte mulţi cititori, eu am încercat să recuperez cumva şi să postez pe acest blog ceea ce mi s-a părut cît de cît mai demn de atenţie din scrisul meu (mult şi inegal), aşa că sînt aici şi texte recente, dar şi texte mai vechi (dar de obicei, cum se spune, "revăzute şi adăugite" - în mai mare măsură decît cel în discuţie, cu care nu m-am dovedit, iată, prea inspirat).

    Pentru d-l Hurduzeu:

    Vă mulţumesc şi vă doresc încă o dată toate cele bune. Aproape fiecare text al dvs. reprezintă un eveniment şi dă consistenţă contextului pe care ne străduim să-l articulăm împreună.

    RăspundețiȘtergere
  26. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  27. Vă întorc întrebarea (mă iertaţi că nu vă tutui la rîndul meu, nefiind sigur cine sînteţi). Nu cunoşteam acest text şi îmi pare rău că nu indicaţi şi sursa.
    Oricum, unul sau cîteva cazuri izolate nu echivalează o institutie oficiala de peste 500 de ani. L-am evocat şi eu, în altă parte, pe "Iisus biciuitorul", dar trebuie să luăm lucrurile cu măsură. Sau, cum spuneam în finalul eseului despre toleranţă: Dumnezeu să ne ferească şi de nebunia intoleranţei oarbe, şi de prostia toleranţei necondiţionate.
    Oricît de "reacţionar" aş fi, prefer rugului care mistuie rugul aprins şi nemistuit. De la Răsărit şi pînă la Apus.

    RăspundețiȘtergere
  28. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  29. Deci întîi i-a speriat cu rugul şi pe urmă s-a pus să-i reeduce...
    Istoria este mereu prilej de reflecţie, dar în cazul de faţă îmi rămîne obscur ce anume căutaţi dvs. să susţineţi sau să dovediţi.
    Sau vreţi pur şi simplu - aşa, părinteşte - să daţi ceva apă la moara celor care-s "cu ochii pe noi"?

    RăspundețiȘtergere
  30. Inca cativa "duri" din astia, care nu se pot abtine,si o sa se spuna ca pe blogul asta este, sau se pune la cale, un ku-klux-klan ortodox - ceea ce nu e cazul!
    Poate ca ar trebui sa restrictionati comentariile, dle Codrescu, cum a facut si dl Tarziu, probabil tot dupa astfel de experiente.

    RăspundețiȘtergere
  31. Nici să nu exagerăm, nici să nu bagatelizăm! De altfel, părintele trebuie să ştie bine, teoretic măcar, cum e cu înţelepciunea şarpelui şi curăţia porumbelului...Poate că e de ajuns un apel la măsură. Informal şi prietenesc.

    Despre a te (putea) abţine şi a nu te (putea) abţine, nu ştiu ce să zic... Îmi vine iar în minte o istorie cu Petre Ţuţea (auzită şi de la alţii, şi din gura lui).
    Spre sfîrşitul "reeducării" de la Aiud, cînd se "reeduca" mai mult cu vorba decît cu bîta, şi cînd mai trimiteau prin închisori, pentru interogatorii, şi securişti mai tineri şi mai şlefuiţi, care se întindeau la discuţii, îţi spuneau "domnule" şi se prefăceau chiar că te respectă, unul dintr-ăştia, căruia poate că nea Petrache îi stîrnise sincer simpatia, exclamă în urma unei discuţii:
    - Vai, domnule Ţuţea, cum puteţi fi aşa de naţionalist?
    Şi Ţuţea, de colo:
    - Nu pot să mă abţin!

    RăspundețiȘtergere
  32. Daca bine inteleg domnule Constantin,
    ceea ce vreti dumneavoastra sa demonstrati, ca si ortodocsii au cruciadele lor si inchizitia lor, este fals.Sigur ca nu este cazul ca noi ortodocsii sa ridicam piatra, din principiu si pentru Cuvantul lui Hristos. Insa despre intamplarea adusa in discutie si mentionata in Alexiada petrecuta la 1111(daca bine imi aduc aminte)spun atat I.P.Culianu cat si unii savanti istorici bulgari, ca a avut clar un resort politic (nu religios), prin siretlicul Imparatului Alexie Comnenul care a gasit in felul acesta sa-si apere teritoriu bulgar si sa inabuse revoltele bogumilice.Cred ca va dati seama ca nu Bisericii Rasaritene i se cuvine reprosul pentru aceasta fapta istorica, ba daca bine stiu, Imparatul Alexie luase tactica tocmai de la cruciati pe care ii simpatiza.Ce sustineti dumneavoastra este ca si cum Biserica Ortodoxa Rusa se face in principal vinovata pentru milioanele de victime din gulag-urile rusesti.Un istoric ne-ar putea lamuri mai bine.

    asta pentru ca nu m-am putut ,,abtine"...
    Corina N.

    RăspundețiȘtergere
  33. Fraţilor! Credeţi-mă că îmi dau seama cât de şocant sună pentru urechile de astăzi cele relatate, şi nu vă acuz pentru reacţiile culturale şi umaniste de "oroare" în faţa "barbariilor" bizantine şi mai nou ruseşti. Dar, este un principiu: "cele duhovniceşti se judecă duhovniceşte", şi în acest sens Culianu şi cei ca el (Eliade, istoricii bulgari, etc.) nu au chiar nici o relevanţă. Macazul acesta duce la, să zicem, Dan Brown, sau alţii de acest fel care ne învaţă că biserica catolică a fost înfiinţată de Împăratul Constantin din raţiuni politice, şi alte trăsnăi atee. Nu, dragă Corina, aceşti binecredincioşi împăraţi, ca şi Sfântul nostru Ştefan cel Mare nu au pus pe primul plan cele ale lumii, ci, cât de greu ar părea, chiar cele ale lui Dumnezeu!
    În Vechiul Testament Duhul Sfânt a cerut aleşilor săi, evreii, să-i stârpească desăvârşit pe cei găsiţi în Ţara Sfântă, sau pe cei în adulter etc. Dumnezeu Acelaşi este, şi ştie bine ce porunceşte! Alexie Comneanul nu s-a inspirat el de la apuseni, ci exact invers, ca om de cultură trebuia să ştii ce imensă diferenţă era la acea oră pe plan teologic, filosofic, economic şi chiar cultural între Răsărit şi Apus!
    După acest episod, iată Biserica Ortodoxă a primit de la Duhul a nu mai întrebuinţa aceste metode, şi ele au fost "copy / paste" luate de cruciaţi, odată cu moaştele şi icoanele "greceşti". Lipsită de inspiraţia Duhului, inchiziţia papistaşe, ca şi scolastica contemorană, rătăceşte în abuzuri şi ereziile cunoscute. Să nu amestecăm borcanele.
    Cu părere de rău Răzvan, teologii ruşi din diasporă menţionaţi au şi erezii, nu numai incorectitudini politice. Pe aceştia nu i-a ars nimeni pe rug - după cum nu l-au ars nici pe "martirul" mincinos Galilei" cum se mai crede pe alocuri - ci doar cărţile lor...

    RăspundețiȘtergere
  34. Cu atitia piromani, incep sa-i duc dorul lui Vlahuta.

    RăspundețiȘtergere
  35. Parinte Constantin,
    Dupa o asemenea hermeneutica ,,duhovniceasca" in Bizantinologie in care ne initiati, ii dau dreptate lui Nicu Pompieru, caci ne facem mai degraba adeptii Califului Omar si miroase a Biblioteca arsa din Alexandria.
    C.N.

    RăspundețiȘtergere
  36. Si tacuisses... mulier in ecclesia...
    şi celelalte...

    RăspundețiȘtergere
  37. Dna Corina, va rog, nu-i raspundeti lui Constantin. Nu pentru ca nu aveti dreptul sa vorbiti, ci pentru ca individul nu este demn de raspunsul dumneavoastra. La cit e de inflamabil, pe Constantin nu-l poate ajuta decit extinctorul tacerii.

    RăspundețiȘtergere
  38. Nu-i elegant, părinte, cum îi răspundeţi doamnei preotese, mai cu seamă că nici măcar n-a vorbit "in ecclesia", ci pe blog.
    Pe de altă parte, după cum observaţi, nu-i singura în dezacord cu afirmaţiile dvs. (sau bărbaţilor li se aplică chestia cu tăcerea, fie că vor să fie filosofi sau nu?). Genul ăsta de ortodoxie "macho" riscă să fie la fel de antipatic ca şi îndemnul la "arderile-de-tot" (fie ele şi destinate numai cărţilor, ca în Fahrenheit 451, filmul lui Truffaut).
    Pe oameni, pînă una-alta, aţi reuşit să-i oripilaţi. Oare pe Dumnezeu L-aţi încîntat?

    RăspundețiȘtergere
  39. Doamnei preotese?

    Greşit-am şi culeg roadele idealismului neortodox. Căci citind atâtea articole ziditoare de pe blog am gândit că, iată nivelul cultural umanist este depăşit şi adie duhul ortodox. Nu am luat în seamă reacţiile unora chiar la acele articole, şi iată rezultatele: preoteasa se orientează duhovniceşte după profesori atei, "pompierii şi blogofilii" fac băşcălie de cele sfinte, moderatorul e derutat...
    Amar îmi e că am tulburat oamenii şi nici pe Dumnezeu nu L-am încântat, căci se pare că aici s-a împlinit cuvântul: "Nu dareţi sfintele cîinilor, nici vărsareţi mărgărintarele voastre înaintea porcilor, să nu-l calce cumva supt picioarele lor şi, întorcându-se, rumpe-vor pre voi." Slavă Domnului şi pentru această învăţătură de minte, şi cer iertare celor ce s-au smintit şi jignit. Rămâneţi cu Domnul!

    RăspundețiȘtergere
  40. Dumnezeu să ne lumineze pe toţi, iubite părinte. Într-adevar, aveti dreptate, sînt si eu putin derutat: am înţeles care sînt porcii (noi toţi, în afara de dvs.), dar n-am înţeles care erau mărgăritarele...
    Ziceţi că ne cunoaştem? Mi se mai întîmplă!

    RăspundețiȘtergere
  41. Domnule Codrescu,
    chiar m-am amuzat...
    cand ma gandesc ce contestasem articolului dvs. si cum am sfarsit, imi vine a rade. Vorba Conului Alecu:,,daca nu rad eu de mine, sigur rade altul!"
    C.N.

    RăspundețiȘtergere
  42. Esti nedrept si necuviincios
    Cand nu socoti ca-i sincera deplin
    Femeia care minte mai putin
    Decat barbatul cel mai mincinos!

    RăspundețiȘtergere
  43. "Aceeasi vlaga a ploii datatoare de viata face sa creasca si folosul in plantele de leac si otrava in cele otravite. Tot asa si adevarata binefacere sporeste in cele din urma binele in cel bun si raul in cel rau."
    Vladimir Soloviev, Povestire despre antihrist, ed. Humanitas, Bucuresti, 2005, p. 137

    (((... Acelasi Hristos, aceeasi iubire, acelasi rau de foc - pentru unii RAI, iar pentru altii iad, pe unii ii lumineaza, pe altii ii arde...)))

    "Razboiul nu este un rau indiscutabil si pacea nu reprezinta binele neindoios; sau, mai simplu, este posibil si exista un razboi bun, dupa cum este posibila si exista o pace rea."
    Ibidem, p. 49

    "Vremurile s-au schimbat, inainte era Dumnezeu si razboiul, iar acum in locul lui Dumnezeu avem cultura si pace. Nu-i asa ?"
    Ibidem, p.117

    (((..."Constantin" iubeste acele vremuri.)))

    "Dintre toate stelele care rasar la orizontul intelectual al unui om care citeste cu atentie cartile noastre sfinte nu cred ca e vreuna mai stralucitoare si mai uimitoare decat cea care scipeste in slova Evangheliei *Credeti ca am venit sa aduc pacea pe pamant ? Eu va spun: nu, ci mai degraba dezbinare* - Luca XII, 51. El a venit sa aduca pe pamant ADEVARUL, iar acesta, ca si binele, mai curand dezbina."
    Ibidem, p. 130

    ***********

    Ma "razboiesc" cu mine insumi de ceva timp. Sunt "dezbinat"!
    Am crescut mare cu cartile filozofilor si cu cele ale caror autori nu au numele inscriptionat pe coperta incepand cu "Sfantul".
    De ceva timp, incerc sa-L fac pe Domnul Hristos si pre sfintii sai prieteni sa sada la mine in "casa", dar, vai, sunt atatea "carti"... si-atat mi-e draga "pacea" ...
    Credeti-ma, am atata nevoie de focul "inchizitiei" ortodoxe!!!

    De aceea, eu il inteleg pe "Constantin", cu tot riscul...

    Iertati si binecuvantati,
    Cititorul cu doua fetze

    RăspundețiȘtergere
  44. "Credeti-ma, am atata nevoie de focul "inchizitiei" ortodoxe!!!", zici.
    Sigur, fiecare cu nevoile lui. Aci era insa vorba de o realitate istorica si de un principiu duhovnicesc, adica de lucruri obiective, nu subiective. Poti simti o nevoie, dar nu poti modifica istoria ca sa ti-o sustii.
    Si cum, numai doua "fetze" ai?!
    Pai Dumnezeu are trei, si totusi e unul singur...

    RăspundețiȘtergere
  45. Cum poti sa ierti si sa binecuvantezi un anonim, fie el si cu doua fetze?

    RăspundețiȘtergere
  46. Pentru Constantin şi feţele lui:

    Ortodoxia te arde cu trei feluri de foc: cu cel al exorcismelor de la Botez, cu cel al Molitvelor Sfîntului Vasile, şi cu focul Sfintei împărtăşanii, atunci cînd te apropii de Sfîntul Trup şi Sînge fără frică de Dumnezeu, fără credinţă şi fără dragoste. Focul de care vorbeşti tu e de la dracu.

    RăspundețiȘtergere
  47. Există şi o ortodoxie care nu arde?

    RăspundețiȘtergere
  48. Da, o gasesti la New Europe College, full option, la ce temperatura vrea clientul. Disponibila si in versiunea "air conditioned".

    RăspundețiȘtergere