Pagini

sâmbătă, ianuarie 19, 2008

NOUA SINGURĂTATE A LUI EMINESCU


Luni 14 ianuarie 2008, la Sala Dalles din Bucureşti, o mînă de oameni cu sensibilitate de dreapta, mai degrabă sufletişti decît mintoşi, s-au adunat să dea curs iniţiativei – lăudabile în sine – de a-l omagia pe Eminescu în pragul zilei lui aniversare. La ora anunţată pe modestele afişe, la o jumătate de duzină de conferenţiari (printre care acceptasem în prealabil să mă număr şi eu) se strînseseră puţin peste o duzină de auditori, cei mai mulţi oameni cu părul alb, născuţi şi crescuţi în respectul faţă de Eminescu şi de valorile naţionale. Cu inima strînsă, mi-am asumat, în loc să cedez eternei ispite româneşti a “aflării în treabă”, indelicateţea de a mă retrage. Aş fi avut destule de spus, dar nu celor puţini care veniseră acolo (şi care nu mai aveau de ce să fie convinşi), ci celor mulţi – mult prea mulţi! – care nu erau şi nu sunt aproape niciodată de faţă. Să mai fi fost acolo şi o a doua duzină, de tineri cu urechile deschise, ar fi fost un simpozion modest, dar cu raţiunea lui suficientă. Aş fi vorbit cu tristeţea că doar atît de puţini ne mai putem aduna întru Eminescu, dar cu nădejdea că sămînţa ar mai putea rodi, totuşi, în cutare inimă sau minte tînără şi viu căutătoare. Dar iată că, pe an ce trece, pare să nu mai fie loc nici măcar de această tristeţe îndărătnic nădăjduitoare.
Poate că iniţiativa a fost obscură, ora nepotrivită, organizarea proastă, nămeţii prea mari... Dar nici toate circumstanţele din lume nu pot motiva pînă la capăt atîta puţinătate (noi) în faţa plinătăţii (Eminescu), atîta absenţă indiferentă de la “conştiinţa mai bună” a acestui neam necăjit, atîta moloz indign de “uitare românească”! Nu la iniţiativa marginală a unor obscuri cumsecade, stîngaci în dreptatea lor, ar fi trebuit să ajungă Eminescu, ci în inima Bucureştiului s-ar fi cuvenit să răsune la aniversarea lui vocile grele ale cetăţii, lamura mărturisitoare a sufletului românesc. Cine, cîţi şi pe unde mai sînt ei, aceşti mari absenţi de la datorie, cu ce altceva mai esenţial se ocupă şi cu ce superioară îndreptăţire mai fac umbră pămîntului?
În nici un alt an “clasa intelectuală”, Academiile, Universităţile, media n-au arătat mai multă oboseală sau nepăsare faţă de “poetul naţional”, faţă de “omul deplin al culturii româneşti”. Ne scandalizăm formal, dar ne dăm mîna cu toţii să facem din Eminescu “cadavrul din debara” al unei lumi care nu-şi mai crede sieşi şi care nu mai simte nimic sfînt în zestrea ei istorică. Şi pe urmă ne grăbim să-i reproşăm d-lui Patapievici (şi altora ca el) îndrăzneala de a ne spune pe numele nostru de azi (cei cu “inima ca un cur”), cu care mă tem că vom ajunge să fim strigaţi şi la judecata din urmă!
Eminescu rămîne tot mai singur în maiestatea lui, iar noi tot mai singuri în promiscuitatea noastră larvară, în împreună-uitarea în care ne cufundăm cu toate ale noastre, nu fără tupeul de a mai cînta pe la chefuri, grei de voluptăţile mîrlei, acel refren care, raportat la cruda realitate, întrece penibilul tuturor manelelor: Noi sîntém români...

Răzvan CODRESCU


În loc de post-scriptum:

SFINX


Eminescului

Pios mi-avînt în largul frunţii tale
firavă luntrea visului tîrziu
şi lunec lin pe mările astrale
spre ţărmul unde eşti de-a pururi viu.

Iertare-ţi cer, cu ce-a rămas din neam,
că nu ţi-am fost nici unii pe măsură,
că l-am ales pe Barabà şi te-am
desfăşurat din manta ta augură.

De nu ne-ai fost trimis spre înviere,
nu te purtăm cumva ca pe-un blestem?
Cînd limba ta e plină de putere,
se cade să te-ador sau să te tem?
Cum şezi plecat, pe dîmb stelar, în zare,
tu însuţi pari un semn de întrebare...

9 comentarii:

  1. Preiau şi eu materialul, căci socotesc că merită o mai largă distribuire.

    RăspundețiȘtergere
  2. Aşa, frate Ioane, măcar unii de alţii să ne sinchisim! Ce ţi-e şi cu vîntul ăsta: mereu bate invers decît ne uşurăm noi! Dar acum, cu blogurile astea, ne zbicim oricum, tragem aer în piept şi mergem mai departe, pînă ameţim stihiile...

    RăspundețiȘtergere
  3. Citez din CAIETUL DE LA VARATEC(pentru care va multumesc):
    ,,,,Ne mai putem intoarce?"-e foarte greu de spus.E foarte greu sa te intorci de la manele la J.S.Bach."
    Maica Benedicta
    Nadajduim ca ,,intuitia adevarului" din fiecare om sa nu se stinga in noaptea necunoasterii si a ignorantei.
    M-am bucurat si pentru emisiunea radio la care v-am ascultat aseara, unde, recunosc,am subscris cu toata inima intregului punct de vedere invocat de dumneavoastra.
    Cu recunostinta,Corina Negreanu

    RăspundețiȘtergere
  4. Crestineste vorbind, n-avem altceva de facut decat sa ramanem tari in aceeasi nadejde, rugandu-ne lui Dumnezeu sa fie milostiv cu nevredniciile si neputintele veacului. Dupa toate semnele, trebuie sa ne asteptam la incercari grele in anii care vor veni. De aceea e important sa ne simtim unii altora aproape, cu gandul si cu inima. Va multumesc la randul meu pentru vorbele frumoase. Textul despre Eminescu va aparea probabil si in presa scrisa ("Lumea credintei", "Puncte cardinale").

    RăspundețiȘtergere
  5. Un pic pe lângă subiect:

    Mi-ar trebui materialul tău mai vechi, cel cu istoria "cadavrului din debara", căci nu-i nici azi pretutindeni foarte clar că nu îi aparţine lui Patapievici aserţiunea...
    Aştept mail! Urgent!
    O zi bună.

    RăspundețiȘtergere
  6. S-a făcut, frate Ioane, deşi Patapievici n-ar da o cafea la Capşa...

    RăspundețiȘtergere
  7. Primit! Publicat! Dacă-l mai întâlnesc pe Patapievici, îl vrăjesc eu cumva... N-aveţi voi stil... Întâi trebuie să-i pui piedică şi apoi întrebi:
    - V-aţi lovit, domnule?
    Din vorbă-n vorbă, ajungi să dai o cafea, ca să achite el şpriţul ulterior...

    Eu mi-am debifat "verificarea cuvintelor" şi-s înjurat tot mai rar de când am făcut modificarea...

    RăspundețiȘtergere
  8. ,,Niciodată, de la popa Grama încoace, Eminescu n-a fost mai neînţeles şi mai nedreptăţit. Niciodată intuiţia eminesciană a unei posterităţi jenante nu s-a confirmat cu atîta pregnanţă, în ciuda faptului că avem astăzi în spate o întreagă eminescologie, girată de mai toată elita cărturărească a României moderne, de la Maiorescu la Perpessicius, de la Călinescu la Noica, de la Mircea Eliade la Petru Creţia''. Domnule Razvan Codrescu, am citat doar o mica parte din cutremuratorul Adevar pe care, cu crestineasca indreptatire, va incumetati sa-l marturisiti public.

    Il continui cu citeva cuvinte. Din Eminescu: ,,Nu alegem vorbele după cum îndulcesc sau înăspresc lucrul, ci după cum acopăr mai exact ideea noastră.
    Acel care e cu totul înlăturat de la conducerea acestei ţări şi suplantat prin această plebe este poporul românesc însuşi, adevăratul popor românesc de rasă, gens Quiritium.
    La noi cestiunea socială e o cestiune de parazitism''.

    Nu cumva e deslusit raspunsul pentru DE CE?...

    RăspundețiȘtergere
  9. Neamul nostru trebuie intai sa Reanvie si apoi va umple si Sala Dalles.
    De iubit il iubim pe Eminescu, dar suntem amortiti.
    Parerea mea este ca ar fi fost bine sa vorbiti atunci oamenilor.
    Nu-mi permit sa dau sfaturi, departe de mine, dar imi amintesc de un aviator care intrebat dupa zeci de ani de ce cu 4 avioane romanesti a tinut piept invaziei americane de la Ploiesti din 1942, a raspuns: ,, ca sa vada cu totii ca nu suntem sat fara caini''

    Cristian

    RăspundețiȘtergere