INTERMEZZO LIRIC: 3 FALSE SONETE

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

ARHAEUS

Nu noi murim, ci-o lume-ntreagă moare,

ce-aceeaşi e şi alta-n fiecare,

lăuntric ţărm de amintiri şi vise

pe care nimeni nu ni-l jefuise…

Ca nişte zei în felul nostru-am fi

de n-am avea cusurul de-a muri!

Dar poate-n ce-i în noi suflare vie

rămînem treji şi moartea nici nu ştie…

Poate că poartă sufletul în sine,

ca-ntr-un arheu al milelor divine,

tot ce-a trăit fiind în trup odată

şi tot ce-a-nchipuit cu rîvna toată,

iar lumea-n mic aceasta-nseamnă poate:

că Dumnezeu ni-i Tată, dar şi Frate.

ECCE HOMO

Ei zic că-i cerul gol, că neamul nu-i,

că sîntem, vii sau morţi, ai nimănui,

că sufletul e-o biată amăgire,

iar visul este boala lui subţire,

că dragostea-i în pori şi în viscere,

că fericirea-atîrnă de plăcere,

că nu-i nimic pe lume sfînt şi mare,

că pofta-i lege-n toţi şi-n fiecare.

Dar omul simte – şi-a simţit mereu –

că poartă-n el un rest de Dumnezeu,

că-şi are vremea leac în veşnicie,

că-i loc să moară, dar şi loc să-nvie,

că una e cu neamul lui şi-şi duce

în cîrcă măreţia ca pe-o cruce.

NĂLUCĂ

De ce e blondă a visului nălucă?

Şi de ce are ochi atît de verzi

că poţi în ei ca-n codri să te pierzi?

De ce mereu spre soare-apune apucă?

De ce e-n ea atîta dor de ducă

şi-atîta zor în gleznele subţiri?

De ce pălesc aievele iubiri

şi-n urma ei pe lujer se usucă?

Cu cît mai mult o jindui din priviri,

cu-atîta ţi-e mai ciudă şi te miri

de ce nu stă cu gîndul s-o dezmierzi

şi să-i descînţi de inimă uitucă?

O, Doamne, blonda visului nălucă

şi ochii ei cei negrăit de verzi!

Răzvan CODRESCU