INTERMEZZO LIRIC: JUXTA CRUCEM (I)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Barcelona, Sagrada Familia: Via Crucis (detaliu)

CÎNTECUL LUI SIMON DIN CIRENE

Urcînd Golgota veacului spre moarte,

doar tu ştii vieţii cît de bine-i faci…

De ce, din gloata asta de săraci,

nu-i nimeni altul crucea ta s-o poarte?!

De ce-a căzut pe mine, cel mai prost,

ce nu pricep ce spui, nici ce se spune,

să-ţi car povara visurilor bune

şi să-ţi învăţ durerea pe de rost?!

M-a ameţit atît potop de soare,

atîta icnet jalnic pas cu pas,

atîta iz de sînge şi sudoare…

Nici n-am băgat de seamă c-ai rămas

demult în urmă, ci tot sui, orbeşte,

Golgota care nu se mai sfîrşeşte…

CÎNTECUL UCENICULUI PROHOR

Nimic nu-i crucii tale pe măsură,

decît tu însuţi, Unule în Trei,

de-aceea gîfîim sub greul ei,

noi, cei ce-avem un suflet doar şi-o gură.

Sub ea, în trup, te-ai frînt şi tu odată,

cînd spinii-au prins în carne-a-ţi încolţi,

şi-Elí, Elí, lamá sabactaní?!

ai fost strigat, ca fiul după Tată.

Atît de fără rest te-ai dăruit

şi jertfa ta a fost atît de vie!

Dar cînd pe cruce omul a murit,

dacă-ţi lipsea dumnezeirea ţie,

mă-ntreb: a treia zi, la răsărit,

te mai vedea aievea vreo Marie?

CRONOFAGIE

Nu-i ucigaş mai mare ca timpul şi mai crud,

nici curvă mai bătrînă ca moartea-n lupanare,

şi cît le-ngădui, Doamne, cumplita lor lucrare,

că alta-ţi fuse voia nu-s mîngîiat s-aud.

Nădejde am în cruce şi cred atît cît pot,

dar dragostea în mine de-atîtea răni boleşte

că nu mai sînt în stare să calc împărăteşte

pe-atît moloz de vise, cu dorul lor cu tot.

Neînţelepţi ce sîntem – şi piază-rea ce sînt!

Sămînţă blestemată, cu coasta lui nurlie,

ne-a fost Adam, strămoşul cu nume de stihie,

trăgîndu-ne de-a valma din slavă în mormînt,

dar Nou Adam pe lume ne trimiseseşi parcă

şi greu ne cade, Doamne, că lumea nu se-nţarcă…

IUBIRI DE POST

Iubiri de post cu vremea ne rămîn,

şi nu postim de voie, ci prin fire,

iar pe burduful trupului bătrîn

mai punem cîte-un petec de-amintire.

De dulce-am vrea iubirea să mai fie,

dar rîd de noi, pe tîmpla sură, anii,

şi dacă loc mai e de-o bucurie,

ne-o drămuim, cum fac la greu sărmanii.

Şi-aşa mai pun, iubito, de-un sonet,

să-l pot citi pe-ascuns nălucii tale,

cînd noaptea-mi stă ca o pisică-n poale,

torcînd pe limba visului, încet,

pe cînd în cer, cu pana lunii goale,

un înger trist ne taie din buget.

Răzvan CODRESCU