SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME
Părintele profesor Ilie Moldovan:
“Eu m-am considerat întotdeauna un fiu de ţăran.
Sînt urmaş al iobagilor din satul meu natal.
Păstrez în mine moştenirea înaintaşilor mei iobagi,
caracterul moral şi credinţa ortodoxă în care m-am născut,
apărată cu sfinţenie de înaintaşii noştri”.
Duminică 12 februarie 2012, după săvîrşirea Sfintei Liturghii, a fost înmormîntat în satul său natal, Albeşti (judeţul Mureş), părintele profesor Ilie Moldovan (18 mai 1928 – 9 februarie 2012), teolog şi cărturar de seamă, mărturisitor harismatic al lui Iisus Hristos şi al demnităţii ortodoxe a Ardealului românesc.
Dumnezeu să-l odihnească împreună cu drepţii şi să aducă mîngîiere familiei îndurerate: soţiei Iuliana, fiilor Nicanor, Dumitru şi Sebastian, tuturor celorlalţi apropiaţi şi dragi inimii sale.
Fie ca nu numai fiul său Sebastian Moldovan, care-i este vrednic urmaş la catedră, ci toată suflarea ortodoxă sibiană şi românească să-i păstreze vie memoria şi să-i pună pilda în lucrare! (R. C.)
Slujba funerară din Catedrala de la Sibiu
Î.P.S. Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului: “Am pierdut pe unul dintre slujitorii Bisericii şi profesorii de vocaţie ai Facultăţii noastre de Teologie şi ai Bisericii noastre [...]. Era un vorbitor deosebit, cu multă vocaţie, cu viaţă morală deosebită. Are trei copii vrednici [...]; cel mai mic, Sebastian, este conferenţiar tocmai la disciplina pe care părintele a onorat-o cu atîta vrednicie timp de mulţi ani. […] Părintele profesor Ilie Moldovan a fost una dintre personalităţile emblematice ale teologiei româneşti. Convingerea îndelung mărturisită că în Hristos Domnul s-au schimbat condiţiile ontologice ale existenţei umane a marcat şi viaţa, şi gîndirea distinsului nostru profesor şi coleg din a doua jumătate a secolului XX şi începutul secolului XXI. El şi-a asumat, în dificila şi derutata perioadă postdecembristă ce a marcat societatea românească, rolul de reînsufleţire a disciplinei etice şi bioetice în teologia românească”.
P. S. Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului: “S-a stins unul dintre marii preoţi slujitori ai Ardealului şi un mare profesor de la Facultatea de Teologie din Sibiu, un mare misionar, care a propovăduit Cuvîntul lui Dumnezeu în faptă şi cuvînt. A fost un bun român, un sfetnic luminos, chemat acum de Dumnezeu în lumina Slavei Lui mîntuitoare”,
Pr. Prof. Acad. Mircea Păcurariu: “Părintele profesor Ilie Moldovan a fost un preot de vocaţie şi-n acelaşi timp un profesor care-şi iubea catedra şi studenţii. Era prezent adesea în Catedrala mitropolitană, unde rostea cuvinte de învăţătură, dar şi în alte biserici din Arhiepiscopia Sibiului sau din alte eparhii. Era prezent adesea la simpozioane în Episcopia Covasnei şi Harghitei, ţinînd trează conştiinţa de neam în acele locuri”.
Arhid. Prof. Univ. Dr. Ioan I. Ică jr: “S-a mutat la Domnul unul dintre cei mai respectaţi şi iubiţi profesori de teologie, un model de preot liturghisitor, nelipsit de la capela facultăţii noastre. A fost un teolog mărturisitor şi îl vom ţinem aproape de inimile noastre, pomenindu-l mereu în rugăciuni”.
Teologul Sebastian Moldovan, mai-departe-purtătorul vocaţiei părinteşti
4 comentarii:
Dumnezeu sa-l odihneasca cu dreptii!
Vecinica sa-i fie pomenirea!
Condoleante familiei indoliate! Am un mare respect pentru fiul parintelui, Sebastian Moldovan, care este un teolog puternic ancorat in realitate si deosebit de drag tinerilor sai studenti.
Nu pot să nu mă raliez bunei păreri despre teologul Sebastian Moldovan, pe care îmi pare rău că n-am prilejul să-l întîlnresc mai des. Îi sînt însă cu gîndul şi cu inima aproape în aceste clipe grele.
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire